Biden, prima apariție publică după retragere

Preşedintele american Joe Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată în public de când şi-a retras candidatura pentru un al doilea mandat şi şi-a anunţat sprijinul pentru o candidatură a vicepreşedintei Kamala Harris.

Biden a scris marţi pe platforma X că discursul său din Biroul Oval va fi despre „ce urmează şi cum îmi voi termina treaba pentru poporul american.” Discursul este programat pentru 20:00 miercuri (00:00 GMT joi).

Biden a ieşit din atenţia publicului câteva zile, în timp ce se reface după o infecţie cu COVID-19 la reşedinţa sa din Delaware.

El nu a mai vorbit în faţa camerelor de la uimitoarea decizie anunţată duminică de a se retrage din cursa prezidenţială în 2024, după săptămâni de apeluri tot mai intense din partea unor donatori şi mai multor responsabili democraţi de a face acest lucru.

Democraţii s-au unit rapid în jurul Kamalei Harris după ce Biden şi-a anunţat sprijinul pentru aceasta.

Lideri de partid şi delegaţi afirmă că decizia preşedintelui Biden i-a revigorat pe democraţi, care ar urma să lanseze campania Kamalei Harris în cursa cu republicanul Donald Trump pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, după ce democraţii vor lua o decizie oficială în acest sens

Recomanda 1

14 Comentarii

  1. @mishteaux tu zici ca se ante-stia 😉 (esti un GENIU si gandesti altfel)
    uite insa ce indica TRUMP pe tema ATENTATULUI daca se ante-stia sau nu de ATENTAT :
    „Nessun Dorma is played at the end of the film „The Sum of All Fears”, in which time ALL the traitors & Deep State Actors were executed. ”
    (ti-a zis cineva pana cum ca esti straniu ? ca chiar ai un IQ colossal si ca chiar esti un REAL PROPHET ? 😮 )
    IQ=?
    😉

    MAGA ! (evident castigi pariul pe TRUMP ! ce faci dupa ?)
    SINCER … se ante stia ?
    De ce-ar fi ales TRUMP muzica der la sfarsitul acestui film altfel ? Ai vazut filmul , plotul si CUM SE TERMINA 🙁 ! 😀
    (tu chiar nu glumsti 😉 … o sa ajungem sa credem in mishteaux ? 😛 😉 😀 )

  2. Sincer intre noi !
    PLANUL A
    a fost tradat ! 😮
    (=mai au doar EPIGONI, vorba „cuiva”, in SERVICII ! 🙁 )

  3. @va rog CONTRA-ZICETI-MA ! 😁
    zile asta habotnicilor din BIBLE BELT-ul yankeu care tin fanatik cu Trumpy
    nu modernilor din partidul democrat sexliberal ! 🙁
    (… ca ma si enervezi !)
    😀

  4. HAI ca nu va pot ca geniu plictist fara o clarificare !
    BIDEN are COVID pentrz ca n-a reusit atentatul !
    ASA … cu COVID poate scapa de explicatiile la „patzania” lui TRUMP
    macar timpul cat patzania e calda in mintea babuinilor !
    IQ=?
    😉

    (PS: Daca atentatul reusea ca PLAN A nu mai era nevoie de PLANUL B cu ale lui urmari camilesti de netrecut prin urechile acului !)
    LUCA 18:25-27
    25. Că mai lesne este a trece KAMALA prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.
    26. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască?
    27. Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.
    SHALOM !👽 (daca Iisus ar fi azi príntre voi, crestinilor ! Nu l-ati recunoaste, fara minuni contra-stiintifice 😀 !)

  5. Crezi ca DOAR straniu-misteriosul MISHTEAUX e singurul care ANTE-stie de
    „CUTREMURUL din CALIFORNIA, in august” ? 😮
    … chiar crezi ca mishteaux e singurul geniu in lume ? mai sunt ca el, desi rari !❤️❤️❤️
    IQ=?

  6. In lipsa proprietarului aflat in izolare, baietii Camalei au ocupat casa alba si au urcat-o la tribuna pentru a-si anunta lansarea candidaturii. Firesc totul trebuia sa se intample in prezenta proprietarulu.

  7. E dozgratios cum Biden e tras pe linie moarta nu deoarece este senil/nepotrivit pentru a conduce (fiind o rusine/risc ptr US), ci deoarece risca sa piarda alegerile si democratii sa nu ai fie la butoane.
    Vedeti ipocrizia „democratiei” din US?

  8. @marius
    „atentatul” a fost momentul 11 septembrie al republicanilor
    cat sa nu vada nimeni nominalizarea ca vice-prezident a lu jd vance -un sionist inrait.
    (dealfel scris „jdvance” spune multe)

  9. E foarte posibil ca Bideneul sa fie mort si Miercuri sa fie prezentat un video-clip trucat magistral de AI. Bideneul fiind in carantica Covid se va adresa publicului amerloc dintr-un studio incropit la resedinta sa din Delaware.

  10. Intr-o societate care explodeaza si se lauda cu modelul de democratie,locul astuia e la SING-SING nu la spichuri la public.

  11. Brusc Bideul cu colții de canepa și Kamala devin vedetele Americii. Atentatul a trecut in anonimat fiindcă anonimii Venețieni musai trebuie sa-si recupereze do nația acordat neomarxistilor pentru campania de furt calificat de voturii ce va urma, firește pe modelul Clotilda și fiii. Dupa un atentat esuat, o explozie de empatie fata de destinul tragic al moșul Bideu cu Allzhaimar e precum un dus cald in timpul verii. Și totuși, ca victoria Kamalei sa fie asigurata numele sub care i se va face campanie electorala va tebui obligatoriu sa fie Kabala. Din punctul meu de vedere oricine va candida din partea democraților va purta numele de Kabala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.