Tânăra de 18 ani din Ucraina a fost transportată de urgență la spital de un echipaj SMURD, după ce a fost atacată de un urs pe Transfăgărășan. Incidentul a avut loc luni și s-a soldat cu o rană prin mușcătură la nivelul piciorului.
Incidentul a avut loc în cursul serii, în jurul orei 18:30, pe raza localităţii argeşene Arefu.
Primii care au intervenit au fost jandarmii montani. Aceştia i-au acordat femeii primul ajutor, iar pentru că aceasta nu vorbea limba engleză, jandarmii nu au reuşit să afle de la ea cum anume s-a petrecut incidentul.
La scurt timp, în zonă a ajuns un echipaj SMURD care a constatat că turista are plăgi muşcate la piciorul drept.
Tânăra în vârstă de 18 ani a fost preluată şi dusă la spital, ea fiind conştientă şi cooperantă.
Luna trecută, un turist bulgar a fost rănit de o ursoaică, tot pe Transfăgărășan, după ce i-a aruncat mâncare din mașină. Animalul, însoțit de un pui, s-a repezit la portieră.
Episodul părea amuzant, însă, la un moment dat, animalul s-a repezit spre geamul autoturismului.
Citește și: Doi urși au creat panică în două comune din Alba, fiind transmise și mesaje Ro-Alert
Ursoaica l-a mușcat de brațul stâng, iar turistul, în vârstă de 46 de ani, rănit, a fost salvat de jandarmii care păzesc Barajul Vidraru.
Bărbatul a fost ulterior transportat la spitalul din Curtea de Argeș și, de aici, trimis la Pitești, la chirurgie plastică pentru intervenție.
La Curtea de Argeș au mai ajuns, de asemenea, alți doi oameni răniți tot de un urs, un român și un cetățean german.
Statul a promis să amenajeze o rezervație pentru urși, în localitatea Timiș din județul Brașov, însă proiectul întârzie să apară.
Promisiunile autorităților privind rezolvarea situației urșilor problemă, care ar urma să fie amenajată cu bani europeni, deși vitală, se lasă încă așteptat.
Si ursul vrea scuze\explicatii despre drona …
De parca jandarmii romani cunosc engleza.