Bilanţ tragic în SUA: 329 de morţi

Bilanţul tornadelor şi furtunilor din Statele Unite a ajuns la 329 de morţi. Proporţiile dezastrului, fără precedent de aproape 80 de ani, i-au şocat chiar şi pe lucrătorii din serviciile de urgenţă, arată Antena 3. Preşedintele Barack Obama a vizitat regiunea sinistrată, unde întregi localităţi sunt prefăcute în ruine.

Tornadele nu au mai făcut atâtea victime, într-o singură zi, în Statele Unite din martie 1932. Ca şi atunci, statul cel mai greu lovit este Alabama, unde peste 230 de oameni şi-au pierdut viaţa. Numărul răniţilor este de ordinul miilor iar un milion de gospodării sunt în continuare lipsite de curent electric.

„E ca şi cum ar fi explodat o bombă. Avem pur şi simplu noroc că suntem în viaţă. Dumnezeu ne-a binecuvântat într-adevăr. Când ne uităm în jur şi vezi prin ce au trecut ceilalţi, vedem că am avut mare noroc”, a declarat un reprezentant al autorităţilor locale.

Furtunile au distrus chiar şi clădirile serviciilor de urgenţă. În unele locuri, corpurile neînsufleţite nu au putut fi depuse decât în camioane frigorifice. Salvatorii au rămas chiar şi fără obiecte din cele mai banale, cum ar fi lanternele. Preşedintele Obama a promis din nou că guvernul va face totul pentru a-i ajuta pe sinistraţi să-şi reconstruiască locuinţele şi întreaga viaţă.

Localnicii se tem acum şi de jafurile care s-ar putea dezlănţui în oraşe. Un alt pericol sunt inundaţiile, pentru că furtunile care au provocat tornadele au adus şi ploi torenţiale, iar râurile umflate ar putea doborî digurile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.