Blitzkriegul politic de pe Dâmbovița lovește și peste Prut

Ceea ce se petrece la București nu este doar o criză de palat, consumată între Cotroceni, PNL și un Parlament obosit. Este o criză care trece Prutul înainte să fie înțeleasă deplin acasă. Tactica de tip blitzkrieg a președintelui Nicușor Dan, cu nominalizări rapide, retrageri la fel de rapide și presiuni puse pe partide prin fapte împlinite, poate părea eficientă într-un război de poziții intern doar dacă aduce rezultate scontate. Dar în politica regională, viteza fără consens produce zgomot, iar zgomotul de la București slăbește vocea României la Chișinău.

Republica Moldova depinde de predictibilitatea României mai mult decât recunoaște uneori clasa politică de la București. Pentru Chișinău, România nu este doar vecin, partener cultural sau avocat sentimental. Este stat membru al Uniunii Europene și al NATO, principal coridor politic, diplomatic, energetic și simbolic spre Occident. Când Bucureștiul transmite stabilitate, Chișinăul câștigă încredere. Când Bucureștiul transmite improvizație, tabăra pro-europeană de la Chișinău este obligată să explice de ce modelul românesc rămâne credibil.

Aici este pericolul gambitului cu funcția de premier. Un guvern nu este o piesă sacrificată pentru a testa reflexele PNL și ale altor partide, nici o grenadă aruncată în curtea partidelor. Dacă premierul desemnat ajunge să fie perceput ca instrument de presiune, iar nu ca expresie a unei majorități, România intră într-o zonă de instabilitate exact când R. Moldova are nevoie de un aliat coerent. Iar în Republica Moldova, percepțiile contează uneori mai mult decât comunicatele oficiale.

Pentru guvernarea de la Chișinău, fiecare ezitare românească devine muniție pentru adversari, cu basme ale propagandei precum iată, protectorul vostru european nu-și poate ordona propria casă. În campaniile moldovenești, asemenea imagini sunt transformate rapid în argumente împotriva reformelor, împotriva integrării europene și împotriva parteneriatului privilegiat cu România. Asta schimbă jocul peste Prut, nu doar tonul.

Moscova nu are nevoie să inventeze haosul românesc. Îi ajunge să-l amplifice.

Prutul nu filtrează haosul politic

Efectele se văd pe trei direcții. Prima este diplomatică. O Românie prinsă în bătălii interne are mai puțină energie să împingă agenda europeană a Republicii Moldova la Bruxelles, să negocieze sprijin, să construiască majorități favorabile extinderii și să țină tema Chișinăului pe masa capitalelor. Nu este suficient să declari iubire pentru R. Moldova. Trebuie să poți livra dosare, bani, infrastructură și garanții politice.

A doua direcție este de securitate. Republica Moldova se află într-o vecinătate fragilă, cu războiul din Ucraina la frontieră, cu presiuni informaționale permanente și cu vulnerabilități energetice care nu dispar prin discursuri. Orice blocaj la București întârzie decizii, proiecte, coordonări și semnale. Iar într-o regiune în care timpul politic este folosit de adversari, o săptămână pierdută poate costa mai mult decât pare.

A treia direcție este psihologică. Electoratul pro-european din R. Moldova are nevoie să creadă că drumul occidental înseamnă ordine, competență și instituții funcționale. Când vede la București un război al orgoliilor, în care premierul devine muniție politică, propaganda anti-europeană primește material gratuit. Mesajul toxic este simplu: dacă nici România nu se poate guverna, de ce ar fi ea modelul?

De aceea, blitzkriegul de la București nu este doar o tactică riscantă pentru Nicușor Dan. Este un risc pentru credibilitatea regională a României. Republica Moldova nu cere perfecțiune, doar consecvență. Iar consecvența nu se construiește prin șocuri, ci prin majorități reale, guverne stabile și decizii asumate. România poate fi ancora R.Moldova. Dar o ancoră care se smucește singură nu mai inspiră siguranță. Iar fără siguranță la București, Chișinăul rămâne mai expus și mai ușor de atacat.