
Premierul Emil Boc i-a spus ministrului Finanțelor, Sebastian Vlădescu, în ședința de miercuri a Guvernului, pe un ton amical, să nu mai discute public subiecte care nu au fost aprobate în prealabil în cadrul Executivului sau pentru care nu a fost mandatat, fără ca ministrul să îi răspundă.
„În ședința de guvern, Boc i-a spus direct lui Vlădescu, dar pe un ton amical, să nu mai discute public subiecte care nu au fost aprobate în prealabil în cadrul Executivului sau pentru care nu a fost mandatat. Vlădescu a tăcut, fără să intre în discuție cu premierul”, au relatat surse participante la ședință, citate de Mediafax.
Potrivit surselor, premierul i-a transmis acest mesaj după ce a observat că ministrul vorbea în sala de ședință cu un coleg și l-a întrebat: „Vorbeați de cota unică și de TVA? Că este mai bine să vorbiți după ce discutăm aici, în Guvern”.Vlădescu n-a părut deranjat de vorbele lui Boc, ba mai mult nici nu l-a băgat în seamă.
La finalul ședinței, premierul Boc a declarat că a discutat cu ministrul Finanțelor și i-a transmis exact mesajul formulat în reuniunea de marți a comitetului pentru fonduri UE. „Eu am transmis acest mesaj ministrului Finanțelor, pe care l-am transmis și public ieri în prezența mass-media, cu privire la faptul că nu a existat și nu există niciun fel de mandat pentru ministrul Vlădescu sau pentru vreun ministru din Cabinetul pe care îl conduc de a discuta despre cota progresivă sau despre schimbarea cotei unice”, a spus premierul.
Întrebată de jurnaliști, la finalul ședinței de guvern, dacă ascultă de primul-ministru, Elena Udrea, ministru al Dezvoltarii și Turismului, a răspuns afirmativ, adăugând că membrii Cabinetului trebuie să prezinte un mesaj comun.”Eu sunt ministru în Cabinetul Emil Boc și consider că, atât timp cât facem parte din echipa aceasta, părerile personale se spun în cadru organizat, în ședințele de guvern. În afara Guvernului, toată lumea ar trebui să vorbească aceeași limbă”, a spus Udrea.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.