Premierul Emil Boc va menţine dialogul cu sindicatele privind reducerea cheltuielilor bugetare, dar nu intenţionează să demisioneze, considerându-se că un asemenea gest ar conduce la instabilitate politică şi ar amâna aplicarea unor măsuri necesare pentru societate, potrivit Guvernului.
„Guvernul este deschis spre dialog social şi vor avea loc şi în perioada următoare întâlniri cu sindicatele. Primul-ministru nu are în acest moment opţiunea demisiei, nu şi-a scris demisia, nu există nicio demisie în alb încuiată prin vreun sertar, dimpotrivă primul-ministru şi Guvernul au ca prioritate scoaterea ţării din criză. Cred că în acest moment o demisie a primului-ministru sau a Guvernului nu ar face decât să arunce ţara în instabilitate politică, care ar duce chiar poate la amânarea acestor măsuri pe care trebuie să le ia Guvernul acum, iar orice amânare a măsurilor nu ar face decât să arunce pe umerii românilor povara unor decizii şi mai grele pentru viitor”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Ea a precizat că reprezentanţii Executivului vor avea în perioada următoare o întâlnire cu partenerii sociali, dar nu în cursul zilei de miercuri, 19 mai.
Sindicatele au fost chemate la discuţii la Guvern, potrivit liderului CNSLR Frăţia, Marius Petcu.
„Am fost sunaţi de lideri PDL, care m-au invitat la noi discuţii după şedinţă”, a declarat Petcu. Şi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a spus că se aşteaptă să fie chemat la întâlnirea de după şedinţa Executivului. Discuţiile cu sindicatele vor avea loc după şedinţa de Guvern.
Mitingul de protest organizat, miercuri, de cele cinci confederaţii sindicale în faţa clădirii Guvernului s-a încheiat în jurul orei 13.00, cu mesajul că pe 31 mai va fi declanşată greva generală.
Liderii sindicali au estimat că la mitingul din Piaţa Victoriei au participat peste 50.000 persoane, în timp ce Jandarmeria a anunţat că au fost aproximativ 30.000 participanţi.