Fostul premier Emil Boc consideră că vizita pe care o fac la Roşia Montană 13 parlamentari din Comisia specială este „un circ de doi bani”, întrucât s-au antepronunţat în favoarea proiectului.
„Membrii comisiei s-au antepronunţat că sunt în favoarea proiectului de la Roşia Montană şi fac acest acest circ de doi lei în mod inutil. Practic, sfidează opinia publică. În mod normal, aici e vorba de lipsă de voinţă politică a Guvernului, un act de incompetenţă, Guvernul nereuşind să gestioneze un proiect extrem de important pentru România. Punctul meu de vedere rămâne valabil: acest proiect nu poate fi promovat. Victor Ponta a devenit un agent pe faţă al lui Gold Corporation, iar vizita în Finlanda nu a avut alt scop decât să fie o campanie pro-Gold Corporation. Nu te duci în Finlanda doar să auzi că Moş Crăciun foloseşte cianură ca să scoată aurul. Te duci cu alte scopuri, de interes public”, a spus Boc, potrivit Mediafax.
El a adăugat că vizita parlamentarilor la Roşia Montană este „o mascaradă” care îi va nemulţumi şi mai mult pe cei care sunt împotriva proiectului.
Treisprezece din cei 19 parlamentari ai Comisiei comune speciale pentru Roşia Montană au început, miercuri dimineaţă, vizita în zonă.