Bodyguard

Alex. Ştefănescu nu este numai un critic literar cu vechime, ci şi, de la un timp, politician, actual lider al PNŢ-CD Bucureşti. În calitate de om politic, s-a remarcat exclusiv prin galanteriile à la Theo­dor Baconsky adresate Elenei Udrea, cu ocazia unui pact de colaborare electorală la alegerile locale, asezonate cu observaţia că „dacă ar fi trăit, Eminescu ar fi fost membru PNŢ-CD“. Nu la fel de originală, dar de aceeaşi calitate politică şi subtilitate intelectuală a fost şi afirmaţia sa cum că doar 20% dintre români ar fi votat pe 9 decembrie în cunoştinţă de cau­ză, restul fiind „lipsiţi de cultură politică şi demnitate cetăţeneas­că“. În special cei ca­re, „spălaţi pe creier“ fiind, nu i-au apreciat calităţile şi nu i-au acordat suficiente voturi pentru a accede în Parlament. Nu ne rămîne decît să sperăm că preşedintele Traian Băsescu se va dovedi ceva mai receptiv la hiperoferta făcută de curînd pe Facebook şi preluată prompt de media: „Domnule Traian Băsescu, m-aş bucura să vă fiu de folos, cu mijloacele de care dispun, în tot ce faceţi pentru ţara noastră. Am citit mii de cărţi şi poate ceea ce am învăţat din ele se va dovedi la un moment dat util în sprijinirea acţiunilor dv. Dar dacă tot ce am citit nu ajută la nimic, măcar contaţi pe faptul că sînt un om masiv şi la nevoie pot funcţiona ca bodyguard“.

Lăsînd gluma la o parte, Alex. Ştefănescu e cunoscut ca fiind un bonom cu simţul umorului dezvoltat. Problema e că uneori nu-i uşor să-ţi dai seama dacă umorul său este sau nu involuntar… Din păcate, masivitatea nu reprezintă o probă eliminatorie pentru examenul de bodyguard prezidenţial, iar postul de consilier pe probleme literare nu pare să-l intereseze prea mult pe actualul preşedinte, fost poet marin ocazional, trecut de la lectura paginii de gardă a Levantului la cea a copertei întîi din În căutarea timpului pierdut, fără a-i uita evoluţia gustului de la Adrian Păunescu la Pablo Neruda. Dar, cine ştie?

Chiar dacă nu-i împărtăşesc poziţiile politice actuale, iar faţă de cele literare m-am situat adeseori în răspăr, aş minţi dacă aş spune că nu apreciez talentul şi francheţea critică din multe pagini ale lui Alex. Ştefănescu. Este, desigur, dreptul domniei sale să facă politică activă de orice fel. La rîndul meu, fără a avea veleităţi de politician, am scris în ultima vreme destule articole cu caracter politic. Ele pot fi oricînd taxate oricît de aspru de către cei aflaţi pe alte poziţii. Ceea ce m-a descumpănit a fost felul în care popularul critic literar a ales să reacţioneze, într-un articol din Adevărul, în faţa „punerii la zid“ comise de Radu Călin Cristea la adresa lui Vladimir Tismăneanu şi mai ales a revistei Observator cultural, unde a apărut articolul incriminat. De acord, textul lui Radu Călin Cristea are, pe alocuri, un ton pamfletar, însă el nu e nici mai violent, nici mai ilegitim decît pamfletele politice ale lui Vladimir Tismăneanu. Poate mai documentat? Pe de altă parte, nici un om cît de cît rezonabil nu-i poate nega lui Alex. Ştefănescu dreptul de a reacţiona, la rîndu-i, vehement la adresa lui. N-am înţeles unde poate fi găsit „apolitismul de care a făcut totdeauna para­dă“ Radu Călin Cris­tea, dar să zicem că e vorba despre o lacună de-a mea. Îl înţeleg, omeneşte, pe Alex. Ştefănescu atunci cînd deplînge faptul că „un om care în tinereţe a omagiat, fie şi convenţional, comunismul nu mai are dreptul moral să-l denunţe ca pe un regim ilegitim şi criminal“. În definitiv, un arheolog al presei antedecembriste îi poate oricînd găsi şi domniei sale destule omagii la adresa lui Nicolae Ceauşescu, ceva mai sobre decît dăruirea de sine de pe Facebook.

Următorul pasaj din textul publicat în Adevărul pe 1 februarie amestecă însă îngrijorător planurile: „De ani de zile Carmen Muşat şi colaboratorii ei duc o campanie susţinută de slăvire a unui scriitor submediocru, Norman Manea, considerîn­du-l printre altele demn de Premiul Nobel. M-am şi gîndit, la un moment dat, să sesizez Oficiul pentru Protecţia Consu­mato­rului, cerând sancţionarea acestui caz de reclamă mincinoasă. Radu Călin Cristea cu talentul său de critic literar lăsat în paragină nu a protestat niciodată împotriva acestei mistificări“. Ce caută Norman Manea invocat în disputa cu Radu Călin Cristea a lui Alex. Ştefănescu? În ceea ce mă priveşte, am scris de mai multe ori elogios despre autorul Întoarcerii huliganului. Am scris şi rezervat (despre romanul Vizuina). Nu am citit însă nici un comentariu, oricît de negativ, al lui Alex. Ştefănescu despre vreo carte a lui Norman Manea – doar acolade batjocoritoare, fixiste, despre lipsa de talent a acestuia. Şi nu pot să înţeleg de ce Alex. Ştefănescu, cu talentul său de critic literar nelăsat în paragină, nu a iniţiat un protest şi nu a sesizat OPC împotriva lui Nicolae Mano­lescu atunci cînd Uniunea Scriitorilor din România i-a înmînat marele premiu pe 2011 „insignifiantului“ Norman Manea, în loc să i-l acorde, să zicem, mult mai înzestratei prozatoare Mirela Stănciulescu, maestrului Ion Cristoiu sau altcuiva de acelaşi calibru greu. 

Paul Cernat

Observator Cultural