Bolnavii de la sate rămân fără medici

bolnavi, medici

Cifrele privind medicii din mediul rural sunt tot mai dure, iar criza cadrelor medicale de la sate se adâncește. Potrivit Institutului Național de Statistică, un doctor de la sate se ocupă în medie de peste 2.700 de oameni, adică de opt ori mai mulți pacienți decât la oraș.

În aceste condiții, există zeci de localități unde oameni bolnavi nu au mai fost de mult timp la medic pentru că nu au la cine. Una dintre aceste localități esye comuna Schitu, din județul Giurgiu. Doctorița de acolo a iețit la pensie de aproape doi ani, iar dispensarul este de atunci gol, potrivit ProTv, iar sătenii sunt în marea majoritate bătrâni și bolnavi.

Nu sunt medici

„Nu am mai fost la medic de când a plecat doctora noastră din sat. Și altcineva nu a vrut să mai vină. Nu m-am dus în altă comună pentru că nu am cum, sunt cu cârjele după mine, pentru că am coxartroză la șold“, spune o femeie din sat. Un alt sătean spune că oamenii fac naveta la Giurgiu. „Mergem cu microbuzul, dar vin de acolo terminată, cu medicamente. E foarte greu, dar nu avem ce face“.

Primarul din Schitu a încercat să aducă un doctor nou, însă Casa de Asigurări de Sănătate i-a spus că nu sunt medici, potrivit aceleiași surse.  „Dacă cineva va fi dispus să vină, eu mă voi implica în mobilarea dispensarului, decontarea transportului şi a altor lucruri de care are nevoie un medic de familie”, explică Ion Paşol, primar comuna Schitu, Giurgiu.

„Nu este suficient să te gândeşti că pui la dispoziţie două camere şi cu asta basta. Dacă are o listă mică de asiguraţi, medicul nu va avea cum să cumpere aparatura, să plătească utilităţile. Dacă va face mici intervenţii de chirurgie, are nevoie de salată de tratament, trebuie să aibă posibilitatea să sterilizeze intrumentarul”, spune Sandra Alexiu, vicepreședinte al Societății Naționale a Medicilor de Familie.

Și dispensarele s-au împuținat

Ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică arată că anul trecut, în medie, un medic din România a avut în evidenţă 335 de locuitori. În mediul rural situaţia este mult mai gravă pentru că la sate sunt de opt ori mai puţini medici decât la oră. Asta înseamnă că în medie, anul trecut, un medic din mediul rural a avut în evidenţă 2700 de pacienţi. Ar putea însemna câteva sate risipite pe zeci de kilometri.

Inevitabil şi dispensarele s-au împuţinat. Numărul lor a scăzut într-un singur an cu 77. Asta, în timp ce în Uniunea Europeană, în Austria, de pildă, un medic are grijă de 183 de locuitori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Să se mai ducă și altă dată LA VOT ca s-o ia în bot! Să mulțumească guvernelor post-decembriste…TOATE, dar mai ales guvernului care-a pus CEP României = Guvernul Boc și-a sa jivină supremă, zisă și Băsescu! Iar apoi, după ei – tehnocrații și ăsta, actual! AU ÎNTRECUT ORICE MALEFICITATE, ATÂT DE EFICACE SUNT/AU DEVENIT ÎN A FACE RĂU!

  2. Asa le trebuie!
    PSDragnea va lasa sa muriti in voie, cu zile de la Dumnezeu!
    Asa meritati!

  3. Săli de așteptare pline, lipsă de medici: Stare de urgență în România și Bulgaria.

    Se vorbește despre un exod: mii de medici și asistenți medicali părăsesc România și Bulgaria, în căutarea unor locuri de muncă mai bune. Criza din sistemele de sănătate din cele 2 țări se agravează.
    Florina Venera are numai 11 ani. Locuiește la Bunești, o localitate din centrul României.
    În urmă cu 7 ani a fost diagnosticată cu cancer osos la picior. Florina a fost operată. Acum însă, ani mai târziu, mama sa, Adriana Rusu, își face din nou griji. Pentru că fiica ei are iar dureri la picior.

    Îngrijorarea și mai mare este că ultimele teste ale Florinei au fost făcute în 2014. Mama sa povestește că nu mai știe unde să meargă.
    Pentru că medicul de familie, care i-ar fi putut face Florinei trimitere la oncolog, și-a închis cabinetul în primăvara trecută.
    Altul nu s-a deschis în locul lui.

    Bunești nu reprezintă oricum un loc în care poți să-ți pui speranța.
    Pentru un control medical, familia trebuie să călătorească 30 km, până la Sighișoara. Ceea ce presupune costuri imposibile pentru cei mai mulți locuitori ai zonei.

    Lipsa personalului medical în România și în Bulgaria e evidentă.
    Mii de medici și asistenți medicali din ambele țări trăiesc și lucrează în străinătate, în UE sau în alte tari.
    Din anul 2007, 45.000 angajați din domeniul medical au solicitat certificate pentru a putea munci în străinătate.
    Deja 14.000 medici din România și aproape 50.000 asistenți și îngrijitori medicali și-au căutat locuri de muncă în străinătate.
    Din Bulgaria pleacă anual 450 medici și aproximativ 1.000 asistenți medicali, pentru a găsi posturi mai bine plătite în Europa occidentală.”
    https://www.dw.com/ro/s%C4%83li-de-a%C8%99teptare-pline-lips%C4%83-de-medici-stare-de-urgen%C8%9B%C4%83-%C3%AEn-rom%C3%A2nia-%C8%99i-bulgaria/a-44531839

    Criminalilor!!!

  4. Absolventii de medicina de la facultatile fara taxe, trebuie obligati prin lege sa practice in tara 10 ani. Noi platim studiile acestora, care dupa absolvire pleaca in alte tari.

    • NU credeti ca ar TREBUI create Conditii in SPITALELE din Romania asa incat sa atraga Medicii si sa ramana Tinerii medici in tara?
      Degeaba ii vor obliga sa ramana in Tara tinerii medici, daca Spitalele raman la conditia de Spitale de Ev mediu, FARA Medicamente si FARA Aparatura performanta!
      NU mai credeti bazaconiile si manipularile politicienilor, ati ajuns vreodata la un Spital de provincie ca sa vedeti cu ochii dvs DEZASTRUL?
      Daca NU ati ajuns, gasiti pe net N’spe Milioane de Exemple de DEZASTRU in Spitalele din Romania!

  5. Tinerii medici nici nu vor sa auda de mediul rural. In marile orase sunt o sumedenie de ” clinici”, unde pot freca menta, chiar si pe bani putini. In schimb, au la dispozitie cluburi, Mall-uri, sali de spectacole. De invatat, nu mai invata, ca iau tot de pe Internet. Sa fereasca Dumnezeu sa ajungi pe mana unor astfel de ” specialisti „! Cat despre cei care pleaca, putini ajung sa-si faca meseria cu adevarat. Majoritatea se multumesc sa lucreze pe post de asistenti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.