Jurnalist: Bombardarea Nord Stream, ordonată de Casa Albă

Bombardarea gazoductelor subacvatice Nord Stream din Marea Baltică a fost o operațiune ascunsă ordonată de Casa Albă și efectuată de CIA, susține un jurnalist celebru de investigație.

Seymour Hersh afirmă că scafandrii americani de adâncime, folosind ca acoperire un exercițiu militar NATO, au plantat mine de-a lungul conductelor care au fost ulterior detonate de la distanță.

(…)

În iunie anul trecut, scafandrii Marinei, care operau sub acoperirea unui exercițiu NATO mediatizat la mijlocul verii, cunoscut sub numele de BALTOPS 22, au plantat explozibili declanșați de la distanță care, trei luni mai târziu, au distrus trei dintre cele patru conducte Nord Stream, potrivit unei surse cu cunoștințe directe despre planificarea operațională.

Urme de explozibili găsite la gazoductele Nord Stream

Două dintre conducte, cunoscute sub numele colectiv Nord Stream 1, au furnizat Germaniei și unei mari părți din Europa de Vest gaze naturale rusești ieftine pentru mai mult de un deceniu. O a doua pereche de conducte, Nord Stream 2, a fost construită, dar nu a fost încă dată în funcțiune. Acum, când trupele rusești se adună la granița cu Ucraina și se apropie cel mai sângeros război din Europa din 1945 încoace, președintele Joseph Biden a văzut conductele ca pe un mijloc pentru Vladimir Putin de a transforma gazul natural în armă pentru ambițiile sale politice și teritoriale.

Adrienne Watson, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a declarat într-un e-mail: „Aceasta este pură ficțiune, total fals!”. Tammy Thorp, purtător de cuvânt al Agenției Centrale de informații, a scris în mod similar: „Această afirmație este complet falsă!”.

Decizia lui Biden de a sabota conductele a venit după mai mult de nouă luni de dezbateri extrem de secrete în interiorul comunității de securitate națională a Washingtonului cu privire la modul în care să se atingă cel mai bine acest obiectiv. În cea mai mare parte a timpului, problema nu a fost dacă să facă misiunea, ci cum să o facă fără niciun indiciu evident cu privire la cine este responsabil.

(…)

Nord Stream: Primele imagini submarine după scurgeri

Președintele Biden și echipa sa de politică externă – consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, secretarul de stat Tony Blinken și Victoria Nuland, subsecretarul de stat pentru politică – Au fost vocali și consecvenți în ostilitatea lor față de cele două conducte, care se întind pe suprafața de 750 de mile în Marea Baltică, pornind din două porturi diferite din nord-estul Rusiei, lângă granița cu Estonia, și trecând aproape de insula daneză Bornholm, înainte de a se opri în nordul Germaniei.

Ruta directă, care a ocolit orice nevoie de tranzit în Ucraina, a fost un avantaj pentru economia germană, care s-a bucurat de o abundență de gaze naturale rusești ieftine – suficient pentru a-și conduce fabricile și a-și încălzi casele, permițând în același timp distribuitorilor germani să vândă gaze în exces, cu un profit, în toată Europa de Vest. Acțiunile care ar putea fi urmărite până la administrație ar încălca promisiunile SUA de a minimiza conflictul direct cu Rusia. Păstrarea secretului era esențială.

Încă de la începuturile sale, Nord Stream 1 a fost văzut de Washington și partenerii săi anti-ruși din NATO drept o amenințare la adresa dominației occidentale. Compania din spatele ei, Nord Stream AG, a fost încorporată în Elveția în 2005 în parteneriat cu Gazprom, o companie rusească tranzacționată public care produce profituri enorme pentru acționari, care este dominată de oligarhi cunoscuți a fi în mâinile lui Putin. Gazprom controla 51% din companie, patru firme europene de energie – una în Franța, una în Olanda și două în Germania – împărțind restul de 49% din acțiuni și având dreptul de a controla vânzările în aval ale gazelor naturale ieftine către distribuitorii locali din Germania și Europa de Vest. Profiturile Gazprom au fost împărțite cu guvernul rus, iar veniturile din gazele de stat și petrol au fost estimate în câțiva ani la până la 45% din bugetul anual al Rusiei.

SUA: sabotarea Nord Stream, o ”oportunitate uriașă”

Temerile politice ale Americii erau reale: Putin ar avea acum o sursă majoră de venit suplimentară și mult dorită, iar Germania și restul Europei occidentale ar deveni dependente de gazul natural low-cost furnizat de Rusia – reducând în același timp dependența europeană de America. De fapt, exact asta s-a întâmplat. Mulți germani au văzut Nord Stream 1 ca parte a eliberării teoretizate în faimoasa teorie Ostpolitik a fostului cancelar Willy Brandt, ceea ce ar permite atât Germaniei postbelice, cât și altor națiuni europene distruse în al doilea război mondial să se reabiliteze, printre alte inițiative, folosind gaz rusesc ieftin pentru a alimenta o piață prosperă din Europa de Vest și economia comercială.

Nord Stream 1 a fost destul de periculos, din punctul de vedere al NATO și al Washingtonului, dar Nord Stream 2, a cărui construcție a fost finalizată în septembrie 2021, ar dubla cantitatea de gaz ieftin care ar fi disponibil pentru Germania și Europa de Vest, dacă ar fi aprobată de autoritățile de reglementare germane. Cea de-a doua conductă ar furniza, de asemenea, suficient gaz pentru mai mult de 50% din consumul anual al Germaniei. Tensiunile au escaladat constant între Rusia și NATO, susținute de politica externă agresivă a Administrației Biden.

(…)

În decembrie 2021, cu două luni înainte ca primele tancuri rusești să intre în Ucraina, Jake Sullivan a convocat o reuniune a unui grup de lucru nou format – bărbați și femei dintre șefii de stat major, CIA și departamentele de stat și Trezorerie – și a cerut recomandări cu privire la modul de a răspunde la invazia iminentă a lui Putin.

Ar fi prima dintr-o serie de întâlniri top-secrete, într-o cameră securizată de la ultimul etaj al clădirii fostului birou executiv, adiacent Casei Albe, care a fost, de asemenea, casa Consiliului Consultativ pentru Informații Externe al președintelui (PPIAB). A existat o discuție care a dus în cele din urmă la o întrebare preliminară crucială: ar fi reversibilă recomandarea înaintată de grup președintelui – cum ar fi un alt strat de sancțiuni și restricții valutare – sau ireversibilă – adică acțiuni cinetice, care nu ar putea fi anulate?

Ceea ce a devenit clar pentru participanți, potrivit sursei care cunoaște direct procesul, este că Sullivan intenționa ca grupul să vină cu un plan de distrugere a celor două conducte Nord Stream – și că acesta a fost în conformitate cu dorințele președintelui.

În următoarele câteva întâlniri, participanții au dezbătut opțiunile pentru un atac. Marina a propus utilizarea unui submarin nou pentru a ataca direct conducta. Forțele aeriene au discutat despre lansarea de bombe cu efect întârziat care ar putea fi lansată de la distanță. CIA a susținut că orice s-ar face, ar trebui să fie sub acoperire. Toți cei implicați au înțeles mizele. „Nu este vorba de o joacă”, a spus sursa. Dacă atacul ar putea fi urmărit până în Statele Unite, „este un act de război”.

(…) Pe 7 februarie, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de invazia aparent inevitabilă a Ucrainei de către Rusia, Biden s-a întâlnit în biroul său de la Casa Albă cu cancelarul german Olaf Scholz, care, după unele șovăieli, era acum ferm convins de echipa americană. La briefingul de presă care a urmat, Biden a spus sfidător: „Dacă Rusia invadează. . . Nu va mai exista Nord Stream 2. Îi vom pune capăt!”.

Cu douăzeci de zile mai devreme, subsecretarul Nuland a transmis, în esență, același mesaj la o informare a Departamentului de Stat, cu o acoperire redusă a presei. „Vreau să vă fiu foarte clară astăzi”, a spus ea ca răspuns la o întrebare. „Dacă Rusia invadează Ucraina, într-un fel sau altul Nord Stream 2 nu va avansa”.

(…)

Indiscreția lui Biden și a lui Nuland, dacă asta a fost, ar fi putut să-i frustreze pe unii dintre planificatori. Dar a creat și o oportunitate. Potrivit sursei, unii dintre oficialii de rang înalt ai CIA au stabilit că aruncarea în aer a conductei „nu mai poate fi considerată o opțiune sub acoperire, deoarece președintele tocmai a anunțat că știm cum să o facem”.

Planul de a arunca în aer Nord Stream 1 și 2 a fost brusc retrogradat de la o operațiune sub acoperire care cerea ca Congresul să fie informat la una care a fost considerată o operațiune secretă clasificată cu sprijin militar american. Potrivit legii, sursa a explicat: „Nu mai exista o cerință legală de a raporta operațiunea Congresului. Tot ce trebuia să facă acum era să o facă – dar tot trebuia să fie secret. Rușii au o supraveghere superlativă a Mării Baltice”.

Membrii grupului de lucru al Agenției nu au avut niciun contact direct cu Casa Albă și erau nerăbdători să afle dacă președintele chiar a vrut să spună ce a spus – adică dacă misiunea era acum în desfășurare. „Bill Burns se întoarce și spune: „Fă-o!””

OPERAȚIUNEA

Norvegia a fost locul perfect pentru a pune bazele misiunii.(…)

La Washington, planificatorii știau că trebuie să meargă în Norvegia. „Îi urau pe ruși, iar marina norvegiană era plină de marinari și scafandri de excepție care aveau decenii de experiență în explorarea petrolului și gazelor de mare adâncime”, a spus sursa. De asemenea, aveau încredere că norvegienii vor păstra misiunea secretă. (Poate că și norvegienii au avut alte interese. Distrugerea Nord Stream – dacă americanii ar putea să o scoată din funcțiune – ar permite Norvegiei să vândă mult mai mult din propriul său gaz natural Europei.)

În martie, câțiva membri ai echipei au zburat în Norvegia pentru a se întâlni cu Serviciul Secret Norvegian și cu Marina. Una dintre întrebările cheie a fost unde anume în Marea Baltică ar fi fost cel mai bun loc pentru a planta explozibili. Nord Stream 1 și 2, fiecare cu două seturi de conducte, au fost separate o mare parte din drum cu puțin mai mult de o milă, în timp ce se întindeau spre portul Greifswald din nord-estul Germaniei.

Marina norvegiană a găsit rapid locul potrivit, în apele puțin adânci ale Mării Baltice, la câțiva kilometri de insula Bornholm din Danemarca. Conductele au mers la mai mult de un kilometru distanță de-a lungul unei porțiuni din mare care era de numai 260 de metri adâncime. Acest lucru ar fi fost benefic pentru acțiunea scafandrilor, care s-ar scufunda cu un amestec de oxigen, azot și heliu care se revarsă din rezervoarele lor, și ar planta explozibili C4 camuflați pe cele patru conducte cu capace de protecție din beton. Ar fi fost o muncă ce mâncă mult timp și foarte periculoasă, dar apele de lângă Bornholm au avut un alt avantaj: nu existau curenți mareici majori, ceea ce ar fi făcut sarcina scufundării mult mai dificilă.

După un pic de cercetare, americanii s-au apucat de treabă.

(…)

Imediat după bombardarea conductei, mass-media americană a tratat-o ca pe un mister nerezolvat. Rusia a fost citată în mod repetat ca un probabil vinovat, stimulată de scurgerile de informații calculate de la Casa Albă – dar fără a stabili vreodată un motiv clar pentru un astfel de act de auto-sabotaj, dincolo de simpla răzbunare. Câteva luni mai târziu, când s-a aflat că autoritățile ruse au primit estimări privind costul reparării conductelor, New York Times a descris știrile ca fiind „teorii ce complică stabilirea unui vinovat care a fost în spatele” atacului. Niciun ziar major american nu a luat în seamă în amenințările anterioare la adresa conductelor făcute de Biden și subsecretarul de stat Nuland.

Deși nu a fost niciodată clar de ce Rusia ar încerca să-și distrugă propria conductă profitabilă, un motiv mai elocvent pentru acțiunea președintelui a venit de la secretarul de stat Blinken.

Întrebat la o conferință de presă din septembrie anul trecut despre consecințele agravării crizei energetice din Europa de Vest, Blinken a descris momentul ca fiind unul potențial bun:

„Este o oportunitate extraordinară de a elimina odată pentru totdeauna dependența de energia rusă și de a-i lua lui Vladimir Putin armarea energiei ca mijloc de avansare a planurilor sale imperiale. Acest lucru este semnificativ și oferă oportunități strategice extraordinare pentru anii următori, dar între timp suntem hotărâți să facem tot posibilul pentru a ne asigura că consecințele tuturor acestor lucruri nu sunt suportate de cetățenii din țările noastre sau, de altfel, din întreaga lume”.

Recent, Victoria Nuland și-a exprimat satisfacția față de dispariția celei mai noi conducte. Depunând mărturie la o audiere a Comisiei pentru Relații Externe din Senat, la sfârșitul lunii ianuarie, ea i-a spus senatorului Ted Cruz: „La fel ca tine, și eu sunt, și cred că Administrația este foarte mulțumită să știe că Nord Stream 2 este acum, așa cum vă place să spuneți, o bucată de metal pe fundul mării”.

Citiți articolul integral pe seymourhersh.substack.com

Cine e Seymour Hersh?

Jurnalistul Seymour Hersh a câștigat pentru prima dată recunoașterea lumii în 1969 pentru că a dezvăluit masacrul My Lai și mușamalizarea acestuia în timpul războiului din Vietnam, motiv pentru care a primit în 1970 Premiul Pulitzer pentru Reportaj Internațional. În anii 1970, Hersh a acoperit scandalul Watergate pentru The New York Times și a dezvăluit bombardamentul clandestin al Cambodgiei. În 2004, el a raportat despre maltratarea de către armata americană a deținuților din închisoarea Abu Ghraib. De asemenea, a câștigat două premii reviste naționale și cinci premii George Polk. În 2004, a primit premiul George Orwell.

Hersh a acuzat administrația Obama că a mințit cu privire la evenimentele din jurul morții lui Osama bin Laden și a contestat afirmația că regimul Assad a folosit arme chimice asupra civililor în războiul civil sirian. Ambele afirmații au stârnit controverse.