„Operațiunea militară specială” a lui Putin a ajuns în capitala Rusiei. Mai multe clădiri din Moscova, luate la țintă cu drone.
Capitala rusă a fost vizată la primele ore ale dimineţii de marţi de un rar atac cu drone, care a provocat pagube „minore” mai multor clădiri, fără să producă victime, a transmis primarul Moscovei, Serghei Sobianin, citat de AFP, Reuters şi EFE.
Sistemele de apărare antiaeriană au distrus mai multe drone la apropierea lor de capitala rusă, au declarat marţi dimineaţă oficiali ruşi.
„În aceasta dimineaţă, în zori, un atac cu drone a cauzat pagube minore la mai multe clădiri. Toate serviciile de urgenţă din oraş sunt la faţa locului. Nimeni nu a fost grav rănit până în prezent”, a transmis Sobianin prin contul său de Telegram.
Primarul a precizat că circumstanţele incidentului sunt în curs de investigare.
Andrei Vorobiov, guvernatorul regiunii Moscova, a indicat tot pe Telegram că mai multe drone au fost doborâte în timp ce se apropiau de Moscova.
Nu este clar deocamdată cine a lansat aceste drone.
Mai multe canale de mesagerie Telegram din Rusia au raportat că de la patru la zece drone au fost doborâte la periferia Moscovei şi în regiunea sa extinsă.
Primarul Sobianin a spus că unii locuitori au fost evacuaţi.
Agenţia rusă oficială de presă RIA Novosti a relatat că unii locuitori dintr-o clădire de pe strada Profsoiuznaia din Moscova, din sudul oraşului, erau în curs de evacuare.
Serviciile de urgenţă au evacuat locuitorii de la mai multe intrări din două clădiri care au fost lovite de una dintre drone, a adăugat Serghei Sobianin. „Imediat după finalizarea lucrărilor serviciilor speciale, locuitorii se vor putea întoarce în apartamentele lor”, a spus el.
Agenţiile de presă citate nu au putut să verifice în mod independent toate aceste informaţii.
Moscova şi regiunea sa, situate la peste 1.000 de km de Ucraina, au fost până în prezent rareori vizate de atacuri cu drone de la începutul conflictului, chiar dacă acest tip de atacuri s-a înmulţit în alte părţi ale Rusiei.
Imagini difuzate pe reţele de social media arătau urme de fum pe cer. În altele se poate vedea o fereastră spartă într-o clădire.
Acest atac urmează celui de la Kiev, în Ucraina, de drone ruseşti în cursul nopţii de luni spre marţi, al treilea în 24 de ore, care s-a soldat cu cel puţin un mort, potrivit primarului Vitali Kliciko.
Luni, atacuri ruseşti în plină zi au provocat panică în capitala ucraineană, care a fost atacată de nenumărate ori de la începutul lunii mai.
Acesta este cel mai grav atac asupra Moscovei de la atacul din noaptea de 2 mai asupra Kremlinului, efectuat de asemenea cu ajutorul dronelor, pe care conducerea rusă l-a atribuit direct Ucrainei.
Atât guvernatorul, cât şi primarul Moscovei au cerut cetăţenilor să rămână calmi. „Aveţi încredere doar în sursele oficiale şi nu distribuiţi informaţii neverificate”, a subliniat Sobianin, citat de EFE.
Preşedinţia ucraineană a respins marţi acuzaţii ale Moscovei potrivit cărora Ucraina este responsabilă de atacul cu dronă la Moscova, relatează BBC News.
”Noi n-avem nimic a face cu asta”, a declarat consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak într-o emisiune televizată.
Însă Kievul ”priveşte cu plăcere şi preconizează o creştere a numărului atacurilor”, a adăugat el.
Poate că unele drone pe care Rusia le-a tras către Ucraina au decis ”să vină înapoi”, a declarat în glumă Podoliak.
Breaking: Multiple drones struck “some buildings” in Moscow in the early hours of May 30, causing minor damage, Moscow Mayor Sergey Sobyanin confirms.
No serious injuries are currently reported pic.twitter.com/BfRlGeGzXr
— Mediazona (@mediazona_en) May 30, 2023
Governor of the #Moscow region Andrey Vorobyov: „This morning, residents of some areas of the Moscow region could hear the sounds of explosions – this is our air defense. On approaching Moscow, several drones were shot down. I ask the people to remain calm.” pic.twitter.com/ZuUJmXU9J0
— NEXTA (@nexta_tv) May 30, 2023
This morning, as a result of a drone attack, several buildings suffered minor damage, #Moscow Mayor Sobyanin said.
Emergency services operate on Leninsky Prospekt in Moscow, reports Russian media. pic.twitter.com/31CGkD0mDt
— NEXTA (@nexta_tv) May 30, 2023
#Russian media shows the location of an alleged drone strike near the 25th floor on Atlasova Street in New #Moscow. pic.twitter.com/Y93sNL0W95
— NEXTA (@nexta_tv) May 30, 2023
#BREAKING #Moscow mayor says drone attack caused „minor” damage to several buildings, no serious injuries. #Ukraine or anti-Putin forces hit back after the massive attacks on #Kiev in recent days pic.twitter.com/5JpuxR703g
— Guy Elster (@guyelster) May 30, 2023
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Atenție la Trans-sex- homalanu! Asta vrea să ne facă să credem că doar ucrainienii sînt în stare să arunce cu viruși turbați în populație! ?
Adică rușii, care au generat programe întregi de creare de viruși și bacterii ucigașe în comunism ,au uitat peste noapte ce înseamnă asta și cum se mănîncă! Hai, că-i tare! Ma și miră tupeul unora de a arunca vina pentru nenorocirile pe care le-au provocat ei și protejații lor, în spinarea altora! Asta înseamnă să crezi că lumea e proastă!
În fapt, bietul agent transhomo se străduiește să spele un pic din ineficacitatea apărării antiaeriene rusești, care, după capul lui, este cea mai tare și eficientă de e planetă, care doboară și musca din zbor..
Deci dacă niște drone de căcat s-au putut apropia de viteaza și bine păzita Moscova, nu e din cauză că antiaeriana rusă e de jale, ci pentru că au viruși turbați la bord! ? ? Măi lipsește să ne spună ca Armata rusă a întrat în Ucraina pentru că Zelensky i-a pus piedică și ea a căzut drept în nas în partea ucraineană! ?
Transule, cînd te mai scarpini în fund, pe viitor unge dracului știuletele cu vaselină , că usturime te face să spui proștii! ?