Buboiul ASF explodează în palma Guvernului

Guvernarea PSD-PNL este acuzată că a crescut taxele pentru a da prime sinecurilor de la ASF,

Opoziția cere socoteală, vicepreşedintele AUR Marius Lulea afirmând că nababii de la ASF primesc 16 salarii anuale de zeci de mii de euro, pentru că asistă pasivi cum piaţa asigurărilor o ia la vale.

”Incompetenţa se premiază cu sume uriaşe de bani de către guvernarea PSD-PNL. Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a dovedit a fi o instituţie complet nefuncţională. Sub „supravegherea” ASF s-au prăbuşit, unul după altul, liderii de pe piaţa asigurărilor. Cu toate acestea, asistăm la o situaţie complet anormală. Personaje politice dubioase, numite cu sprijinul PSD şi PNL, au ajuns să ia pentru această lipsă crasă de performanţă şi al 13-lea, şi al 14-lea, şi al 15-lea şi al 16-lea salariu suplimentar. 16 salarii anuale de zeci de mii de euro primesc nababii de la ASF pentru că asistă pasivi cum piaţa asigurărilor o ia la vale”, spune vicepreşedintele AUR.

Marius Lulea precizează într-un comunicat că, ”pe lângă salarii, aceştia primesc 8.775 de lei pentru „situaţii medicale deosebite”, 8.500 de lei în cazul decesului unei rude de gradul I, dar şi 300 lei/ lună pentru abonamente de fitness sau wellness, pentru că, nu e aşa, au nevoie să se relaxeze după ce nu fac nimic”.

”Actuala conducere a ASF pare complet imună la toate scandalurile în care instituţia a fost implicată. Spre exemplu, în plin scandal al asigurărilor, în luna august, aceştia şi-au mărit salariile. Într-o sfidare pe faţă a românilor, în loc să fie sancţionaţi pentru eşecul lor, Nicu Marcu şi toţi ceilalţi şefi din ASF consideră că trebuie să primească mai mulţi bani. Şefimea de aici pare imună la orice critici pentru că ştiu că au sprijinul politic al PSD şi PNL. Avem de a face cu două Românii. România lor, a privilegiaţilor de la stat, a îmbuibaţilor politici, şi cea a românilor obişnuiţi, a mediului de afaceri onest, cei care trebuie să acopere din propriile resurse catastrofa bugetară creată de sinecurismul PSD-PNL”, spune reprezentantul AUR.

Lulea mai afirmă că ”românii strâng cureaua în timp ce pilele politice îşi cresc salariile, şi aşa foarte mari, de zeci de mii de euro în fiecare lună, în condiţiile în care performanţele ASF sunt catastrofale, cu falimente peste falimente şi cu zeci de mii de dosare de soluţionare a cauzelor aflate în lucru”.

”Acum am înţeles de ce guvernul PSD-PNL a crescut taxele şi impozitele românilor: beneficiarii de pensii speciale să primească noi privilegii şi în timpul activităţii. În vreme ce baştanii de la ASF pleacă acasă lunar cu mii de euro, mai mult de jumătate din primăriile din România sunt în faliment. Acestea pentru lunile noiembrie şi decembrie sunt în situaţia nu avea bani pentru salarii sau pentru persoanele cu handicap. Au fost oprite investiţiile publice din fonduri naţionale, ceea ce înseamnă practic falimentul firmelor de construcţii care lucrează la aceste proiecte de investiţii şi care vor rămâne cu servicii prestate, dar neîncasate. Prin toate aceste măsuri, PSD îşi trădează propriul electorat sărăcind românii dar oferind sume fabuloase de bani pentru clientela de partid”, spune Marius Lulea.

Deputatul USR Claudiu Năsui a arătat miercuri că, în urma unui proces pe care l-a câştigat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, a aflat că instituţia şi-a schimbat contractul colectiv de muncă, dându-şi de la 14 salarii câte avea, la 16 salarii pe an. Năsui a precizat că datele le-a obţinut în urma unui proces care a durat un an şi jumătate, din momentul în care preşedintele ASF a venit la un moment dat în faţa comisiei din Parlament şi a negat existenţa acestor salarii.

Viață de nabab la ASF: 25.000 euro brut lunar

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

12 Comentarii

  1. Pentru că putem! Cine poate oase roade cine nu,nici carne moale!

  2. Și la ce altceva v-ați fi așteptat? Nu despre asta-i politica? Nu așa fac toți? Ba chiar mai rău, alții pornesc războaie în care să omoare oameni , nu numai să le fure munca, ci să-și mai și bată joc de ei, și asta pentru teșchereaua lor.Așa este când oamenii se judecă-ntre ei după pungă și nu după competență.Ajungi să ai pungași în frunte.Lumea e condusă de bancheri, negustori și politicieni.Întrebați-vă cât vă sunt de necesare aceste trei tagme și la ce preț și ajungeți la propria voastră concluzie.

    • Foarte corect! Sunt niste Nulități 000! Reaua lor credință!!

  3. Hotii PSD-PNL trebuie sa dispara de la guvernare. 2024 va fi anul de AUR.

  4. „Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a dovedit a fi o instituţie complet nefuncţionala”. Sunteti siguri ca oferta din partea cealalta nu e mai mare?

  5. Vedem toți, exact cei care nu au învatat serios la școală, nu au muncit din greu, și-au șters mucii cu mânecă de la flanela după ce au cerut la colțul străzii un ban, bomboane sau pâine, tocmai ăștia sunt in politica românească! Și-au dorit să aibă mai mult decât oricare prin orice metoda, au plătit locul pe liste sau au contribuit la partide cu sponsorizări din furaciuni, și sunt în funcțiile înalte ale Romaniei, nemernici de care tara nu are nevoie!

  6. La ora actuala nu a mai ramas in piata (de asigurari) nici o companie romaneasca, asa ca unii isi pot imagina ca trebuia sa se intample asa ca sa se faca loc mai mult pt companiile straine (austriece, germane, franceze). Coincidenta sau nu eliminarea lor s-a facut dupa ce pres. ASF Misu Negritoiu a semnat protocolul ASF-SRI, in 2014. Ñu cred ca exista in ASF vreun sef care a venit din sistem, adica care sa fi lucrat vreo zi in asigurari. Au invatat cate ceva de la cei pe care ii controlau, pe care nu doar i-au controlat ci au solicitat procurorii sa le faca si dosar penal, fara probe dar pe principiul ca cine munceste mai si greseste. Si pana la urma care-i diferenta intre greseala si infractiune, daca vrea cineva sa nu fie ?!

  7. Sa moara Gibilanu ca io daca lucram la ASFeul ista imi votam de unu singur un salar de 50.000 euro brut pe luna ! Si faceam 600.000 euro bruto pe an. Ce pana mea, are balta peshte ! Si imi acordam si excursii in strainezuri ca premium pentru dormit in scaun la birou. Shi masina la scara cu sofer platit din budgetul statului generos degeaba. Shi mai imi trageam un personal coach ,o tanara de 24 de anisori care sa ma insoteasca dimineata cand faceam jocking de rasul lumii.

  8. Ehhh, acu’ vedeti de ce au marit polita RCA ?
    Ca sa isi mareasca singuri salariile….

  9. Toti latraii politici arata bubele sistemului,dar scopul lor este de a le lua locul,nimic nu se va schimba in Romania.

  10. Toata bataia de joc fata de cetateanul de rand, a fost posibila prin actiunea celor doua partide mafiote, PSD. si PNL. Aceste partide trebuie sa dispara dupa urmatoarele alegeri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.