Bugetar de lux: 6 locuinţe, maşini de top şi bijuterii de zeci de mii de euro

Georgia Gabriela Voicu este director al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Are doar 29 de ani şi este licenţiată din anul 2004 a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Spiru Haret. Motive suficiente pentru a-l convinge pe ministrul Apărării, Gabriel Oprea, să o numească în funcţie.

De cotidianul.ro - Autor

Gabriela Voicu a fost numită la conducerea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor în februarie 2010, prin ordin direct al ministrului Apărării, Gabriel Oprea. În cei 29 de ani de viaţă a reuşit să strângă, conform declaraţiei de avere, ban pe ban, maşini de lux şi vile pe măsură.

Gabriela Voicu se laudă cu un Aston Martin, un BMW, bijuterii în valoare de 30.000 de euro, iar împreună cu familia are patru apartamente şi alte două case de locuit. În luna aprilie a încasat 2.470 lei. O nimica toată în raport cu averea pe care o deţine, informează realitatea.net.

Anterior angajării sale în Ministerul Apărării, Gabriela Voicu a lucrat, în perioada 11.08.2005-31.10.2008, în două firme cu capital privat, în ambele exercitând funcţia de director vânzări, spune ministerul Apărării.

Din 2008 până în decembrie anul trecut nu a mai avut nicio activitate profesională, preferând să se ocupe de copii. Voicu este acţionară la o firmă de pază. Şi nu s-a retras din firmă nici după numirea la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor. Vorbim despre Regent Security SRL Bucureşti. Firmă în care deţine 95% din acţiuni şi care teoretic funcţionează în Sectorul 2, pe strada Aura Buzescu. Teoretic doar, pentru că practic acolo funcţionează o altă firmă cu un nume izbitor de asemănător, Regent Security Prahova, şi care, spun reprezentanţii acestei firme, n-are nicio legătură cu doamna Voicu.

Interesant este că directorul executiv al Regent Security Prahova este acţionar în firma Regent Security Bucureşti, cea a doamnei Voicu. Vorbim despre Silviu Ştefan Bârdan.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.