„O viaţă”, delirul celebrităţii şi parfumul de guyaba
Gabriel Garcia Marquez, autorul volumelor „Un veac de singurătate”, „Dragoste în vremea holerei”, „Cronica unei morţi anunţate”, „Toamna patriarhului”, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai ultimilor 50 de ani. Marquez a transformat propria viaţă şi ţinuturile columbiene natale în subiect pentru scrierile sale. Reuşita autorului acestei biografii, Gerald Martin, constă tocmai în maniera în care a reuşit să dezvăluie realitatea în acelaşi timp crudă, fascianantă şi, nu rareori, comică din spatele acestei poveşti. Marquez este un fenomen rar întâlnit, care vinde milioane de cărţi şi a cărui celebritate se apropie de cea a sportivilor, muzicienilor sau a vedetelor de cinema. El este acum un om foarte bogat, cu şapte case aflate în cinci locuri superbe din cinci ţări diferite. În ultimele decenii a ajuns în postura de a solicita 50.000 de dolari pentru un interviu de o jumătate de oră. Asemenea cărţilor lui Shakespeare, titlurile sale reverberează misterios, aproape spectral în jurnalele de pe tot cuprinsul lumii. Serviciile şi prietenia sa au fost căutate de cei bogaţi, faimoşi şi puternici – François Mitterrand, Felipe Gonzalez, Bill Clinton şi multe alte celebrităţi -, însă, în ciuda uluitoarelor sale succese literare şi financiare, a rămas de-a lungul întregii vieţi un om al stângii. În acelaşi timp, strânsa lui prietenie cu Fidel Castro a constituit, timp de 50 de ani, o constantă sursă de controverse şi critici. A fost mereu un subiect gras.
Acest volum, editat la Litera Internaţional (în traducerea lui Alexandru Macovei), ne spune povestea evoluţiei tânărului slăbănog şi prost îmbrăcat de la obscuritatea provincială la bogăţie şi faimă mondială. Vreme de mai bine de 15 ani, Gerald Martin a intervievat peste 300 de persoane, patru preşedinţi ai Columbiei, pe Fidel Castro, pe Felipe Gonzales, scriitori precum Carlos Fuentes, Alvaro Mutis, Mario Varga Llosa sau Tomas Eloy Martines. La acestea se adaugă sute de ore de discuţii cu familia autorului – soţia, cei doi fii, mama, fraţii şi surorile -, precum şi cu prietenii şi colaboratorii scriitorului. Gerald Martin, specialist englez în studii caraibiene, profesor emerit de limbi moderne la Universitatea din Pittsburg, preşedintele Institutului Internaţional de Literatură Ibero-Americană din Statele Unite, a muncit enorm la această biografie, fără să-şi idolatrizeze subiectul şi fără să ia de bune toate declaraţiile şi confesiunile acestuia. A vizitat toate oraşele în care a locuit Marquez: Bogota, Caracas, Ciudad de Mexico, Havana, până la Paris, Barcelona şi Londra. A citit tot ceea ce a scris autorul columbian, inclusiv corespondenţa inedită, şi ceea ce s-a scris despre el. Cu certitudine, principalul personaj feminin al biografiei este soţia lui Marquez, Mercedes. La cea mai recentă conferinţă, susţinută în Cartagena, Marquez trimitea un mesaj de mulţumire şi preţuire celei care-i fusese aproape în vremuri grele şi în toate celelalte momente mai bune sau mai rele, timp de o jumătate de secol. „Literatura şi politica au fost două dintre cele mai eficiente căi de a atinge nemurirea în trecătoarea lume clădită de civilizaţia occidentală pe planetă; puţini vor fi aceia care să susţină că gloria politică e mai durabilă decât cea obţinută prin crearea unei capodopere.”
„Hotel Pastis” şi „Din nou în Provence”
Două încântătoare volume antrenante, pline de viaţă, savuroase şi fine ca un vin bun, vă îmbată cu delicii lingvistice, demne de a fi degustate. Nici de această dată, autorul Peter Mayle nu se dezminte şi vă veţi distra de minune citind „Hotel Pastis”. „Toate epitetele care se aplică romanelor scrise de Mayle până acum rămân valabile şi de această dată: o aventură încântătoare, amuzantă şi plăcută, o celebrare a plăcerilor senzuale”, nota cronicarul de „The New York Times Book Review”. Romanul, cu înţepături la adresa celor care lucrează în publicitate, cu poveşti de dragoste, cu un şarmant „je ne sais quoi”, te cucereşte. La 42 de ani, Simon Shaw, care lucrează în publicitate, este un tip bogat, de succes, divorţat şi cam plictisit. Tânjind după o viaţă fără complicaţii, el evadează în ţinutul pitoresc şi rural al sudului Franţei, în Provence. Aici, încurajat de încântătoarea Nicole şi de către inimitabilul Ernst, Simon transformă cu entuziasm sediul Jandarmeriei de la poalele Luberon-ului în Hotel Pastis, un mic colţ de Rai pentru cei bogaţi şi celebri. Dar când în peisaj îşi fac apariţia Ambrose Crouch, un jurnalist englez alcoolic, Enrico, singurul gangster din Marsilia, şi spărgătorul de bănci Jojo şi acoliţii lui din puşcărie, se pare că Simon este în pragul crizei de la jumătatea vieţii…
Cel de al doilea volum, „Din nou în Provence”, este o nouă relatare la fel de amuzantă după „Un an în Provence”. Cartea narează în continuare aventurile autorului devenit între timp un adevărat localnic, instalat comod, cu nevastă şi căţei, în casa de piatră de la poalele munţilor, dintre Avignon şi Aix-en-Provence. Scriitorul recompune cu umorul său inconfundabil viaţa din Paradisul provensal, din care nu lipsesc cursurile de gastronomie ale unui gurmand, aşa cum sunt enumerate bunătăţile din celebra cafenea D’Orologe din Avignon: „Un al doilea cărucior, mai mare şi mai încărcat decât cel cu brânzeturi, adus cu grijă şi plasat în faţa noastră. Ar fi fost o încercare grea pentru cineva care ar fi vrut să se abţină de la dulciuri ca să nu se îngraşe: castroane cu frişcă şi fromage blanc, chec de cacao cu glazură de ciocolată, fursecuri, vacherins, babas cu esenţă de rom, tarte, şerbeturi, fraises de bois, fructe însiropate”. La fel de amuzante, suculente şi pline de viaţă sunt ilustratele estivale cu parfum de levănţică. „Miroase a ace de pin încinse şi a pământ ars, iar când păşim pe o pajişte cu cimbru ne îmbată aroma lui puternică. Gâze minuscule, aproape invizibile foşnesc printre frunzele de merişor sălbatic care creşte în neştire. Soarele ne încântă, greieri şi broaşte, muzică discretă care răzbate prin fereastra deschisă a unei case îndepărtate, clinchetele şi murmurele de la cina luată pe terasa La Faustine”.
„Dresda”, Florenţa de pe Elba
Marţi 13 februarie 1945, la ora 21.51, sirenele antiaeriene din Dresda au răsunat aşa cum o făcuseră de multe ori în al Doilea Război Mondial şi, ca de obicei, locuitorii nu s-au speriat prea tare, convinşi fiind, în continuare, în ciuda faptului că Germania era la un pas de a pierde războiul, că oraşului lor, ferit până atunci de orori aeriene, nu i s-ar putea întâmpla nimic rău. Dar, de data aceasta, a fost altfel. Până dimineaţa, mai mult de 4.500 de bombe şi dispozitive incendiare au fost aruncate asupra oraşului lipsit de apărare. Mai mult de 25.000 de locuitori au murit în înfricoşătoarea furtună de foc, iar centrul istoric, faimos prin inestimabilele sale opere de artă, a fost transformat în ruine fumegânde. Pe 30 mai 1934, Hitler declara în faţa unei imense mulţimi în delir: „Dresda e o perlă şi naţional-socialismul îi va oferi un colier”. Führerul se afla la Dresda pentru a deschide Săptămâna de Teatru a Reich-ului.
În cercetarea acestui subiect controversat însă, Frederick Taylor aduce la lumină documente de arhivă şi surse accesibile abia după prăbuşirea comunismului în Germania de Est. Cronicarul de la „The Independent” nota: „O lucrare impecabil documentată. În dorinţa de a regăsi adevăratul loc al legendelor, naraţiunea emoţionantă şi puternică a lui Taylor se constituie într-un memorial real”. Analiza, rafinată şi extrem de pertinentă, de o mare rigoare ştiinţifică şi totodată pasionantă ca un thriller istoric, se sprijină pe convorbiri şi pe interviuri cu piloţi ai avioanelor aliate, pe mărturiile supravieţuitorilor care au suferit şocul unei nopţi de groază, o noapte în care s-a scris una dintre cele mai sângeroase şi inutile pagini din istoria omenirii. Volumul a apărut la Editura RAO, în traducerea lui Alin Matei.
„Vinurile lumii” şi scrierile sfinte
Această enciclopedie, editată la Litera Internaţional, vă conduce în minunata lume a vinului, oferindu-vă o mulţime de informaţii despre cele mai importante soiuri şi podgorii. Vinul este o emblemă a regiunii din care provine şi niciun alt produs nu zugrăveşte mai bine cultura, istoria şi geografia locului în care a fost creat. Se crede că vinul este originar din Munţii Caucaz din Georgia. El a fost parte integrantă a civilizaţiei încă din Antichitate, iar primele mărturii istorice plasează viţa-de-vie printre plantaţiile vremii, pornind din „leagănul viticulturii”, Armenia, trecând prin Egipt, Grecia şi prin alte părţi ale Europei. Unul dintre cei mai îndrăgiţi zei ai vechilor greci era Dionysos (adoptat de romani sub numele de Bachus), în cinstea căruia vinul era băut la sărbători, licoarea magică fiind un ingredient al stilului de viaţă mediteranean. Ulterior, a devenit un element important în religia creştină, mănăstirile europene din Evul Mediu încercând să ridice calitatea lui şi să îmbunătăţească tehnicile de cultivare a viţei-de-vie. Comerţul cu vin a înflorit în importante centre europene de export, precum Bordeaux, Porto şi Veneţia, tehnicile de îmbuteliere au fost perfecţionate şi, încetul cu încetul, lumea vinului a început să capete formă. Volumul trece în revistă soiurile nobile legate de regiunile viticole renumite. Franţa este în lumina reflectoarelor. Încă din 1930, în această ţară era reglementat conceptul de „denumire de origine controlată”, sistemul DOC, în care fiecare regiune este bine definită, iar eticheta garantează că vinul este original. Printre vinurile franţuzeşti faimoase amintim „Paulliac”, cu arome de coacăze negre, cedru şi trabuc, „Sauternes”, bogat, seducător şi exotic, de la sud de Bordeaux, „St-Emilion”, care oferă vinuri viguroase cu taninuri fine, „Côte Rôtie”, de pe valea Rhonului, de un roşu intens, aromat şi elegant, „Albul de Burgundia”, expresie absolută a calităţii soiului Chardonnet şi „Roşul de Burgundia”, cu celebrele podgorii de la Côte des Nuits şi Côte de Beaune. Nu mai puţin faimoase sunt „Chablis”-ul proaspăt, sec, provenind din Burgundia, „Chateauneuf-du-Pape”, cald, generos riguros, cu aromă de fructe roşii, din sudul Rhone-ului.
Nord-vestul Italiei marcat de un puternic spirit independent se mândreşte cu unele dintre cele mai prestigioase vinuri, cu preţuri pe măsură. „Barolo” este expresia graţioasă, somptuoasă a artei viticulturii, iar „Nebbiolo” este cheia. Încântător „Barbaresco”. Celebre sunt şi zonele viticole din Trentino-Alto Adige. „Amarone” este unul dintre cele mai importante şi corpolente vinuri roşii, cu un buchet de arome: gem de cireşe, prune, stafide, petale de trandafir, mirodenii. Lor li se adaugă podgoriile din centrul Italiei pe care se cultivă soiuri locale fascinante. Vinurile roşii se bazează pe San Giovese şi Montepulciano, în timp ce Verdicchio, Trebbiano şi Malvasia constituie baza pentru vinurile albe. Excepţională şi calitatea vinurilor din regiunea Friuli-Veneţia Giulia, care cultivă mai multe soiuri de struguri. Sauvignon Blanc nu e cel mai cultivat, însă are cel mai mare succes. Sunt vinuri rafinate cu aromă de portocală şi fruct uscat. Între Florenţa şi Siena, drumul vinului combină degustările cu privelişti spectaculoase, printre vilele renascentiste şi prin cătunele medievale fortificate. Podgoriile poartă denumirea de Chianti. „Brunello di Montalcino” este unul dintre cele mai scumpe vinuri din Italia, cu aromele sale de cireşe negre şi prune, de condimente şi ierburi. Citind acest volum veţi putea afla şi despre celebrele podgorii din Spania, Germania, Austria, Elveţia, Portugalia, alături de cele din Africa de Sud, Australia, Chile, Argentina, California, Noua Zeelandă. Cititorul este purtat de-a lungul timpului, de la începutul viticulturii, până în prezent, dar şi de-a lungul ţărilor şi a continentelor, familiarizându-se cu vinurile Europei şi cu cele ale Lumii Noi. Descrierea domeniilor viticole este însoţită uneori de amănunte inedite despre proprietari sau despre istoria podgoriei respective. De asemenea, sunt recomandate cele mai bune vinuri din fiecare regiune.
Noi v-am stârnit numai curiozitatea!
„Cartea cu prieteni”, din prea multă iubire
La 30 de ani de la apariţia volumului, cititorii pot regăsi, în noua ediţie, stilul creatorului de limbă română Fănuş Neagu ca un fel de lespede pe care îşi scrie numele, adevărat omagiu adus generaţiei sale. Fănuş Neagu, după cum mărturiseşte, a scris această carte „în zilele în care sufletul se scaldă în grâu şi în cântec. Ea nu e altceva în fiecare rând al său decât încercarea mea de a înflori pentru prieteni. Generaţia mea, care e poemul descătuşării de după război, a deschis cele mai multe pridvoare cu aromă la Dunărea în care ne sprijinim fiinţa. Această carte e o clipă: clipa în care se rupe pâinea scoasă din cuptor, clipa când macii se umplu cu boabe de rouă; clipa dintre două fulgere sau dintre două ţipete ale cocorilor. În vastul imperiu al timpului”. Cartea strânge mărturii despre întâlnirile cu scriitori de renume, dar şi cu muzicieni, artişti plastici, critici de artă, ca Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Eugen Barbu, Ana Blandiana, Horia Lovinescu, Titus Popovici, Geo Dumitrescu, Ştefan Augustin-Doinaş, Nichita Stănescu, Alexandru Ivasiuc, Gheorghe Pituţ, Nicolae Velea, Gheorghe Tomozei, Ion Băieşu, Constantin Piliuţă, Sabin Bălaşa, Ion Hobana, Mircea Ivănescu, Tudor George, Paul Anghel, Cezar Baltag, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Sânziana Pop, Nicolae Balotă, Zaharia Stancu, Octavian Paler, Marin Preda, Octavian Cotescu, Mircea Albulescu, Augustin Buzura, Ştefan Radoff, Valeria Seciu… Mulţi dintre cei amintiţi au trecut în lumea umbrelor, lăsând în urmă o operă şi amintirea din mintea bardului.
Fănuş Neagu ne picură în urechi legende şi povestiri. Vorbind despre Ana Blandiana, autorul notează: „Scrisul ei este ca un ceas într-o biserică plină cu fluturi”. Horia Lovinescu „semăna cu Alan Scuer din «Pădurea împietrită», privind spre inima deşertului. El duce în arcuşul paşilor povara pustiei de om. Mi-e drag ca o cramă cu uşile larg deschise pentru că încearcă să pună câte-un spic de grâu în locul minutarelor rupte”. Toată poezia lui Doinaş „e o împletire de furtuni rebele, care zgâlţâie cumpeni de furtună şi deşteaptă lupi în sâmburi de piatră preţioasă”. Vorbind despre Sabin Bălaşa, „pe sub mâna căruia curg pâraie de stele, printre degete îi lunecă o gârlă de păcate, din urechi îi ies îngeri de hârtie care dansează în vânt, iar din castelul gurii numai vorbe de dragoste pentru prieteni. E un zăpăcit cu trup subţire ca o pensulă, cu capul cufundat în nişte nori plesnind de farmece şi de vrăji. Cred că de acolo, de sus, el înoată printr-o mare de flori de portocali şi pune câte un zbenghi de fosfor verde pe fruntea stelelor adolescente”. Despre Nichita: „În universul poeziei lui, straniu bântuit de matematici ermetice, ninge cu fulgi de magneziu, cu picături de torţă din vechea Eladă, ninge cu mai mult de patru puncte cardinale, ninge elegiac, iar în osul pieptului, o bardă mânuită de un înger ciopleşte singurătate, fum, tăcere, alcool, blesteme şi din toate la un loc domnia Poeziei sau misterele ei, vecia închipuirii, biruinţa celui mai omenesc strigăt care e durerea iubirii”.
„Sexul cireşilor”, o bijuterie de roman
„O carte ca un fruct exotic: şocantă, misterioasă şi plină de savoare”, scria New York Times. O farsă englezească splendidă, plină de minuni şi de orori, de bizarerii şi de râsete obscene. În Anglia secolului al XVII-lea, un rege e decapitat, politica se face la bordel şi nimic nu stârneşte mai multă uimire decât vederea unui ananas. Primul ananas este adus în Anglia de către John Tradescant în timpul domniei lui Charles I. Mulţimea de gură-cască îl priveşte ca pe un miracol, neputând să se hotărască între dubiul înfricoşat şi veneraţie. În acelaşi timp, un băiat îşi dă seama că va deveni explorator. Aşa începe viaţa lui Jordan printre mirosurile grele ale Tamisei, pe malul căreia îşi meştereşte micile corăbii de lemn. Mama lui adoptivă, Femeia cu Câini, este o creatură monstruoasă, cu un vocabular pestriţ şi o slăbiciune pentru prostituate. O viaţă de familie dusă în zona grotescului tandru, o poveste de un suprarealism firesc, căci insolitul intră în ordinea lucrurilor. Jordan pleacă în căutarea cărărilor nebătute, a speciilor neştiute şi a Celei De a Douăsprezecea Prinţese Dansatoare, periplu în care va afla mai întâi poveştile surorilor ei.
Scriitoarea Jeanette Winterson denunţă legile patriarhale ca insuficiente, mincinoase şi pline de cruzime, aducând în prim-plan personaje bisexuale, hibride, care joacă X şi 0 în marginea tuturor tratatelor de biologie sau de morală. „Să citeşti «Sexul cireşilor», această bijuterie de roman, e ca şi cum ai învăţa un dans nou. Cu ritmuri nebuneşti, cu paşi nefamiliari…” Neconvenţional şi şocant, „Sexul cireşilor” transformă imaginaţia în spectacol şi limbajul în pariu. Romanele lui Jeanette Winterson sunt traduse în 30 de ţări, iar acest volum a fost recompensat cu E.M. Forster Award de către American Academy of Arts and Letters. Volumul este publicat în „Raftul Denisei” la Editura Humanitas Fiction.
