“Cărţile bune te fac să-ţi pui întrebări”

“Sub un cer sângeriu”

USA Today și #1 Amazon Charts bestseller, cuprins în Goodreads Top 20 Most-Read Book 2017, finalist al Goodreads Choice Award pentru Ficțiune istorică şi vândut în peste 1 milion de exemplare, volumul, bazat pe o poveste adevărată, vorbește despre curajul incredibil și rezistența unui tânăr în timpul uneia dintre cele mai întunecate perioade din istorie.

Pino Lella nu are nimic de-a face cu războiul sau cu naziștii. Este un adolescent italian obișnuit – pasionat de muzică, mâncare și fete –, dar sfârșitul inocenței sale e aproape. Când casa părinților săi din Milano este distrusă de bombardamentele Aliaților, Pino se alătură unei reţele clandestine care îi ajută pe evrei să se refugieze traversând Alpii din Italia către Elveția și se îndrăgostește de Anna, o văduvă frumoasă, cu șase ani mai mare decât el.

Încercând să-l protejeze, părinții îl obligă pe Pino, acum în vârstă de optsprezece ani, să se înroleze în organizaţia germană Todt, care opera în spatele frontului. După ce Pino e rănit într-o misiune de apărare a gării din Modena, este recrutat ca șofer personal al generalului Hans Leyers, omul de încredere al lui Adolf Hitler în Italia, unul dintre cei mai misterioși și mai puternici comandanți ai celui de-al Treilea Reich.

Având ocazia de a spiona pentru Aliați din interiorul Înaltului Comandament German, Pino suportă ororile războiului și ocupația nazistă luptând în secret, iar ceea ce îi dă curaj este iubirea sa pentru Anna și promisiunea unei vieți pe care visează că o vor trăi împreună.

“Când i-am telefonat prima dată din Statele Unite, mi-a spus că nu înțelege de ce aș fi interesat de el. Eu i-am spus că, din ceea ce știam eu despre povestea lui, era un erou neobișnuit. Atunci i s-a schimbat glasul și mi-a răspuns că e mai degrabă un laș decât un erou. Asta m-a intrigat și mai mult și, după alte câteva convorbiri telefonice, s-a declarat de acord să vin la el în Italia, pentru a afla povestea în întregime și de la el personal.

Când l-am vizitat prima dată, am rămas trei săptămâni. El avea șaptezeci și nouă de ani și locuia într-o veche vilă, aflată în stare de degradare, în minunatul orășel Lesa de pe malul Lacului Maggiore, la nord de Milano. Eu am locuit într-un apartament aflat la al treilea nivel al vilei, cu vedere la acoperișuri de țiglă roșie, la apă și la Alpii de dincolo de lac.

Pino învățase de mic să vorbească fluent italiana, franceza și engleza. Trăise mai bine de treizeci de ani în California, astfel încât nu am avut nevoie de translator. Am stat de vorbă ore în șir în salonul lui, care era ticsit de vechi tapiserii și tablouri, un pian impunător și amintirile unei vieți lungi și fascinante. L-am ascultat ore, zile și apoi săptămâni la rând, cum și-a evocat trecutul.

Dar, când am ajuns eu la Pino, trecuseră deja mai bine de șase decenii. Amintirile se modifică și pălesc odată cu trecerea timpului. Iar o minte conștientă, torturată, va bloca anumite trăiri traumatice, le va îngropa în subconștient sau le va umbri, astfel încât victima să le poată privi de la o distanță enormă și fără multă emoție.

Uneori era evaziv. Modest din fire, minimaliza deseori rolul său și primejdiile pe care le înfruntase. Am fost deseori nevoit să-l presez să-mi relateze pur și simplu întâmplările, fără să le dea un anumit sens. Atunci a început să iasă la suprafață stratul mai profund al poveștii.

Am râs. Am plâns. Ne-am împrietenit. A fost, până la urmă, una dintre cele mai emoționale și gratificante experiențe din viața mea”, povesteşte autorul cărţii, Mark Sullivan.

Drepturile de ecranizare a romanului Sub un cer sângeriu au fost achiziționate de Pascal Pictures, Tom Holland (Spider-Man) urmând să interpreteze rolul principal. Pentru a intra cât mai bine în pielea personajului, actorul britanic a mers, de curând, în Italia și a sta de vorbă cu Pino Lella.

“Un thriller sau un mystery este o poveste a minții tale. Ca un joc intelectual. Eu am scris Sub un cer sângeriu cu sufletul – e cu totul altă experiență, mult mai profundă, copleșitoare”, mărturiseşte Mark Sullivan.

“O poveste incredibilă, minunat scrisă. O carte impresionantă”, apreciază scriitorul James Patterson

“Un roman istoric remarcabil, cu ritmul alert și incitant al unui thriller… Sub un cer sângeriu este o carte despre care se va vorbi multă vreme”, citim în Book Reporter

“Bine documentată, povestea lui Mark Sullivan urmărește destinul unui adolescent obligat să se maturizeze forțat pe fundalul întunecat al celui de-al Doilea Război Mondial”, se afirmă în  RT Book Reviews

Mark Sullivan a scris 18 romane, printre care celebra serie Private – bestseller #1 New York Times (împreună cu James Patterson). Cărțile sale au fost recompensate cu nenumărate distincții, printre care New York Times Notable Book și Los Angeles Times Best Book of the Year.

A crescut în Medfield, Massachusetts și a absolvit Hamilton College cu o diplomă în literatură engleză, înainte de a lucra ca voluntar în cadrul Trupelor de Menținere a Păcii din Nigeria. La întoarcerea în Statele Unite a absolvit Medill School of Journalism din cadrul Northwestern University și a început o carieră în jurnalismul financiar, politic, apoi în cel de investigație. Un mare pasionat de schi și aventură, locuiește cu soția sa în Bozeman, Montana.

“Povestea târfelor mele triste”

„În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară”. Aceasta este fraza cu care debutează romanul lui Garcia Marquez. Un ziarist bătrân decide să-şi sărbătorească a 90-a aniversare, oferindu-şi un cadou care îl va face să simtă că trăieşte. Într-un bordel dintr-un oraş pictural, o vede pe copilă din spate, complet dezbrăcată, şi viaţa sa se schimbă radical. Acum, că o cunoaşte, simte că ar putea muri, nu de bătrâneţe, ci de dragoste.

“Luna plină tindea să ajungă în mijlocul cerului, şi luna se vedea parcă scufundată în apă verde. Avea nişte ochi de pisică sălbatică, un  trup la fel de provocator, şi îmbrăcată, şi goală, şi nişte plete bogate de aur răvăşit al căror parfum de femeie mă făcea să plâng de furie muşcând perna”.

“Povestea târfelor mele triste respiră o poezie fantastică, o melancolie seducătoare, graţie desăvârşirii stilistice a scriiturii. Întreaga arhitectură a demersului narativ este edificată cu savantă măiestrie, cu precizie şi minuţie de bijutier”, scrie Tudora Şandru Mehdinţi, traducătoarea volumului.

“Secretul fericirii este să faci numai ceea ce te pasionează”, afirma Garcia Marquez

Povestire sau roman scurt, această ultimă creaţie narativă a neasemuitului Gabriel García Márquez, „cel mai mare vrăjitor al Americii Latine” (Augusto Roa Basto), reia într-o viziune aparte, surprinzătoare, eterna temă a iubirii, fericit ilustrată de capodopere anterioare – romanele Un veac de singurătate, Dragostea în vremea holerei, Despre dragoste şi alţi demoni sau povestirea Urma sângelui tău pe zăpadă. Povestea târfelor mele triste este, aşa cum mărturiseşte protagonistul-autor, „povestea marii mele iubiri”, o prodigioasă incursiune în tainele sentimentului erotic, pe care îl trăieşte, pentru prima oară în viaţă cu adevărat, un bărbat în vârstă de nouăzeci de ani pentru o fată de paisprezece, plasată deci la antipozii ciclului său vital.

“În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite, fără îmboldirea dorinţei sau opreliştele pudorii. Plăcerea neţărmurită de a veghea somnul iubitei, intensitatea fascinaţiei de a pătrunde lin în acest teritoriu al dragostei, trăind permanent ca într-un vis, fără a putea desluşi graniţa dintre concreteţe şi imaginar”.

Povestea târfelor mele triste e povestea unui bătrân singur şi excentric, o narare a aventurilor sexuale ale acestuia (nu puţine, de altfel), aventuri pentru care întotdeauna a plătit, neînchipuindu-şi că astfel va găsi vreodată dragostea adevărată. Aceasta poveste, scrisă în incomparabilul stil al lui Gabriel Garcia Marquez, e o poveste despre nefericirile bătrâneţii şi bucuria de a te îndrăgosti.

 “Purgatoriul îngerilor”

“Erau copii plecaţi din pricina muncilor grele la care îi puneau părinţii mereu ameţiţi de băutură, cei bătuţi nebuneşte, copii ce-şi luau lumea în cap şi porneau pe străzi, convinşi că oriunde viaţa e mai bună. Mulţi dintre aceştia ajungeau în centrele de plasament, unde la început aveau credinţa că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior. Mai târziu însă, ajungeau să se convingă că nu e decât un alt iad, cu altfel de pedepse… Erau apoi copii fugiţi din cauza lipsurilor, a sărăciei sau pur şi simplu a nemerniciei unor fiinţe numite pe nemeritat părinţi. Copii daţi de suflet în schimbul unor pumni de bani cheltuiţi fulgerător, copii despre care nu mai întreabă nimeni, niciodată, ale căror identităţi se şterg atunci în momentul odioaselor tranzacţii”.

După o introspecție a celor mai profunde traume emoționale născute din vinovăție și diversele măști ale fricii, noul roman al scriitoarei Camelia Cavadia abordează o lume nouă, aceea a copiilor dispăruți.

Purgatoriul îngerilor, al treilea roman al Cameliei Cavadia care apare la Editura Trei, aduce în prim-plan o realitate cumplită, văzută atât prin ochii inocenți ai copiilor forțați să se confrunte cu o lume abuzivă și nedreaptă, cât și prin lentila uneori atât de deformată a privitorului. Așa cum și-a obișnuit cititorii, Camelia Cavadia sondează în sufletele personajelor, coborând în cele mai adânci străfunduri ale Infernului, acolo unde se dă cea mai aprigă luptă dintre Bine și Rău, dreptate și nedreptate. Îngeri fără vină, copiii ajunși în Purgatoriu pot fi salvați prin Bunătate sau pot fi lăsați să alunece pentru totdeauna în Infern. E omenirea capabilă să le stopeze căderea sau se mulțumește să-i privească nepăsătoare de pe margine?

„Am scris această carte pentru că mă impresionează vulnerabilitatea copiilor, pentru că uit greu un chip trist, pentru că nu pot să nu mă-ntreb unde dorm, ce mănâncă, ce vieți au copiii străzii, dar mai ales care este povestea care i-a adus acolo.  Am scris-o și pentru că sunt mamă. Și mi-e imposibil să gândesc ce-aș face și cum aș reuși să supraviețuiesc dacă s-ar întâmpla vreodată ceva rău copilului meu”, se destăinuie autoarea.

„Spunem mereu, și a devenit un clișeu, că literatura înseamnă empatie. Însă prea puțini dintre noi, scriitorii, facem din literatura noastră un document real, emoționant, mișcător al acestei empatii. Romanul Cameliei Cavadia tocmai așa ceva este: documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. Un document al infernului și al purgatoriului pe care acești îngeri căzuți fără voia lor sunt nevoiți să-l parcurgă. Tocmai astfel de documente îți dau speranța că literatura înseamnă, totuși, mai mult decât un joc estetic. Mă bucur mult, așadar, că o astfel de carte e posibilă”, afirmă scriitorul Radu Vancu 

“Cei care merită să moară”

„O lectură amuzantă, plină de capcane și de întorsături de situație… Swanson ne distrage atenția de la detalii trimițându-ne pe piste false și schimbă între ei criminalii și victimele îndeajuns de repede ca să ne țină cu sufletul la gură…“, scie Boston Globe.

„Arareori găsim în cărți o răzbunare mai nemiloasă ca în excepționalul thriller al lui Peter Swanson… Cu remarcabilă pricepere, autorul sondează natura răului absolut. Puțini cititori vor fi pregătiți pentru copleșitorul punct culminant”, consideră Publishers Weekly

Cartea este tradusă în peste 25 de țări.

Într-un zbor de noapte de la Londra la Boston, Ted Severson o întâlnește pe fascinanta Lily Kintner. La un pahar, cei doi, străini până atunci, încep un joc al adevărului, dezvăluindu-și unul altuia detalii foarte intime. Ted povestește despre căsnicia lui ratată și despre cum e convins că soția sa, Miranda, îl înșală. Se pare că au fost nepotriviți din start: el e un om de afaceri bogat, ea, un spirit artistic liber – contrast care le-a aprins cândva pasiunea, dar care a devenit acum un clișeu. Jocul capătă însă o notă mai sumbră atunci când Ted afirmă, mai în glumă, mai în serios, că ar fi în stare s-o ucidă pe Miranda pentru purtările ei. Fără a sta pe gânduri, Lily îi propune să-l ajute. La urma urmei, unii oameni – de pildă, o soție mincinoasă și infidelă – merită să moară…

La Boston, legătura perversă dintre conspiratori se adâncește pe măsură ce pun la cale moartea Mirandei. Dar trecutul lui Lily ascunde un secret pe care ea nu i l-a dezvăluit lui Ted: experiența în arta crimei, dobândită de timpuriu în viață. Brusc, cei doi se trezesc implicați într-un joc de-a șoarecele și pisica din care nu poate supraviețui decât unul… cu un detectiv isteț și foarte hotărât pe urmele lor.

“După ce am fost sigură ca Brad era mort, i-am sos sârma din jurul gâtului. L-am apucat de haina din denim şi am reuşit să-l trag din scaunul lui pe cel al pasagerului, de care l-am prins cu centura. Am înclinat scaunul puţin, astfel că s-a lăsat si el pe spate odată cu scaunul, apoi i-am tras fermoarul hainei până sus, ridicând gulerul căptuşit cu blană de oaie cât să-i acopere urmele lăsate de sârmă pe gât. Dacă ne vedea cineva în maşină, el avea sa arate ca un pasager care moţaia. Cel puţin aşa speram că o să arate.

Am pornit camioneta, am ieşit de pe alee şi am intrat din nou pe şosea, cu farurile stinse până să ajung pe Micmac. Am verificat cum stăteam cu combustibilul, am văzut ca acul era undeva între trei sferturi şi plin, şi m-am gândit că o să fie suficientă benzină să ajungem în Connecticut. Eram pregătită să alimentez la o staţie de benzină şi să plătesc cash înăuntru, dar m-am bucurat că nu trebuia să o fac. Până acum, nimeni nu mă văzuse în Maine şi nu aveam de gând să schimb asta.

Am mers spre nord, către intrarea pe I-95. Am ieşit de pe Micmac înainte de a ajunge la Kennwick Beach, ştiind că dacă politia era deja pe urmele lui Brad, erau probabil în faţa casei lui. Mi-ar fi plăcut grozav să mă întorc acolo, să-i iau câteva lucruri ca să pară că într-adevăr o ştersese, dar nu merita să risc. Înainte de a intra pe autostradă, am oprit la un atelier auto închis numit „La Mike”, unul din garajele alea mici de provincie înconjurate de maşini ajunse fier vechi. Cu farurile stinse, m-am băgat într-un şir de rable şi am coborât din camionetă. Am găsit o maşină care arăta ca şi cum nu fusese mutată de acolo de cel puţin două ierni şi, cu briceagul meu Leatherman, i-am scos plăcuţele de Maine şi le-am schimbat cu cele de la maşina lui Brad.”

“Ziua în care am învăţat să trăiesc”

„O lecție despre fericire”, titrează Le Parisien

Și dacă totul ar începe astăzi?

Imaginează-ți: într-o duminică te plimbi în San Francisco pe faleză, când deodată o ghicitoare te prinde de mână ca să-ți citească viitorul în palmă. Amuzat, intri în joc, dar deodată figura ei se crispează și devine lividă. Ceea ce îți spune în final… ai fi preferat să nu afli. Începând din acest moment, nimic nu va mai fi ca înainte și tot ce făceai zi de zi se va schimba.

Asta i se întâmplă lui Jonathan Cole. Ca urmare a acestei întâlniri tulburătoare, se va trezi purtat într-o aventură a descoperirii de sine, marcată de întâmplări care-i vor schimba radical viziunea asupra vieții. Cu o intrigă ce se bazează pe experiențe științifice reale, romanul lui Laurent Gounelle pune într-o lumină nouă existența, așa cum o cunoaștem, și relațiile cu ceilalți, arătându-ne că ne putem construi singuri propria fericire.

“Dar poate că până la urmă era logic. Partea variabilă din salariul lui provenea direct din cifra de afaceri a activităţii pe care o desfăşura. Cifră mica, salariu pe măsură. Asta era. Nici nu se gândea să reînceapă să lucreze ca înainte. Imposibil să dea înapoi, după ce pierduse atâta timp ca să realizeze ceea ce acum părea evident: starea de bine vine când te simţi bine. Cât trăieşti deplin, fiecare clipă, refuzând să devii altcineva. Cu atât mai rău pentru bani. Oricum nu mai constituiau o motivaţie. Probabil că aşa li se întâmplă tuturor celor care îşi simt sfârşitul aproape. Doar faraonii îşi luau bogăţiile cu ei pe lumea cealaltă. Pentru noi ceilalţi, muritorii de rând, vine o vreme să realizăm că ceea ce ne-a acaparat atenţia o bună prte din viaţă, banul, devine dintr-odată complet lipsit de importanţă. Dar Jonathan avea totuşi o problemă mult mai comună: trebuia să achite chiria şi facturile la fisc. Se uită visător peste extrasul de cont şi peste lunga linie de sume ce se adunau la capitolul cheltuieli. Era evident că trebuia să-şi schimbe stilul de viaţă…”

„O carte pozitivă, care-ți dă o stare de bine”, apreciază Ouest-France

„Poetul român Mihai Eminescu spunea: «Viața este irosită pentru cel care n-a trăit-o așa cum ar fi vrut». Adevărul este că, odată ce ajung în amurgul vieții, mulți oameni încep să aibă regrete și își dau seama că, dacă ar putea să trăiască din nou, ar face-o altfel. Am vrut să scriu o poveste plecând de la dorința irezistibilă a oamenilor de a trăi conform celor mai profunde aspirații ale lor”, dezvălui autorul.

Romanele lui Laurent Gounelle vorbesc despre pasiunea sa pentru filosofie, psihologie și dezvoltare personală. Specializat în științe umane, cu studii în Franța și în Statele Unite, conferențiar la l’Université de Clermont-Ferrand, a colindat lumea întâlnind tot soiul de oameni care i-au oferit răspunsuri la o întrebare fundamentală: cum să ne atingem potențialul maxim și să găsim un sens vieții.

Laurent Gounelle își dezvăluie propria rețetă a fericirii prin intermediul mai multor personaje masculine, Jonathan fiind cel principal. Trecut bine de 30 de ani, despărțit și cu o fetiță, Chloe, pe care o vede doar o dată la două săptămâni, Jonathan nu poate spune despre el că este cel mai fericit bărbat de pe pământ. Mai mult, are o afacere împreună cu fosta lui soție, Angela, și cu un prieten, Michael, iar faptul că astfel are ocazia să-și revadă constant soția îl face să spere, în secret și totodată inconștient la împăcare. În plus, serviciul îl ajută să nu se gândească prea mult la problemele personale. „Dacă nu era fericit, măcar era ocupat”, așa cum își descrie și Gounelle personajul la un moment dat.

„Viețile noastre trăite în fugă ne fac deseori să-i neglijăm pe cei la care ținem”, mai concluzionează autorul. Discuțiile pe care cei doi le poartă îi deschid lui Jonathan inima și îl ghidează spre fericire. „Uneori am impresia că ne place nu ceea ce ne spune inima, ci ceea ce ne este impus. Suntem chiar noi cei care ne alegem îmbrăcămintea, telefoanele, băutura sau filmele pe care le vedem?” se întreabă ei. „Pornirile latente, nu dorințele superficiale pe care ni le induce societatea, pot deveni căi de urmat întru descoperirea menirii noastre.”

Celelalte romane ale lui Laurent Gounelle (Les dieux voyagent toujours incognito, Le philosophe qui n’était pas sage și Et tu trouveras le trésor qui dort en toi) au fost bestselleruri încă de la apariție, iar drepturile de publicare s-au vândut în 23 de țări.

Ziua în care am învățat să trăiesc s-a vândut în Franța în 450 000 de exemplare.

Laurent Gounelle este în Top 10 cei mai vânduți autori francezi. În 2015, în Franța, cărțile sale s-au vândut în 2 500 000 de exemplare.

„Agentul nostru Victor”, teribila poveste a vieţii şi activităţii agentului secret Silviu Crăciunaş

Silviu Crăciunaş, alias agentul Victor, considerat o legendă a rezistenţei anticomuniste, a fost unul dintre cei mai versatili colaboratori externi ai Securităţii. Însă, în ciuda talentului şi a disponibilităţii lui de a colabora, ofiţerii de informaţii de la Bucureşti au ratat prilejul de a-l transforma într-un agent dublu cu adevărat valoros. Stejărel Olaru face o incursiune în biografia acestui mare spion aspirant, o bună ocazie pentru a parcurge o perioadă semnificativă din istoria serviciilor de informaţii româneşti, dar şi pentru a cunoaşte o parte a exilului românesc în Occident. Volumul Agentul nostru Victor urmăreşte jocul agentului cu diferite versiuni ale realităţii, aşa cum apar în biografia sa, în dosarele Securităţii şi în relaţia cu alte persoane – îndeosebi cu protectorul său, Ion Raţiu –, evidenţiind totodată slăbiciunile şi chiar incompetenţa Securităţii.

„Autoritate în domeniul istoriei serviciilor de informaţii româneşti, Stejărel Olaru ne prezintă teribila poveste a vieţii şi activităţii unui agent secret”, apreciază Ruta Sepetys, autoarea volumului Salt to the Sea.

„Cartea lui Stejărel Olaru, temeinic documentată, ilustrează perfect naivitatea din acei ani a spionajului politic al Securităţii în Occident”, consideră General Lt. (r) Ion Mihai Pacepa.

„Această carte scoate la lumină puţin ştiuta activitate a agentului Securităţii Silviu Crăciunaş, figură importantă a exilului şi autor de bestseller în Occident. Scriitorul Stejărel Olaru, neobosit cercetător al istoriei serviciilor de informaţii, relatează povestea agentului Victor cu admirabilă detaşare, reconstituind spectaculosul destin şi impresionanta activitate a unui informator abil şi înşelător în acelaşi timp. Sunt fapte reale, care s-au petrecut timp de mai bine de 25 de ani, devenite acum o filă a istoriei spionajului din timpul Războiului Rece”, scrie Mike Phillips, autorul volumului A Shadow of Myself.

„Cartea arată adevărata faţă a unui om a cărui minte a plăsmuit atâtea minciuni, planuri şi scenarii, încît s-a pierdut cu totul în ele şi însăşi viaţa sa, aşa cum cu o inegalabilă acribie şi precisă măiestrie o înfăţişează astăzi cititorilor Stejărel Olaru, a devenit o imensă minciună, pe care a încercat să o susţină până dincolo de moarte”, afirmă Marius Oprea.

Stejărel Olaru (n. 1973) este istoric şi politolog. Expert în istoria serviciilor de informaţii şi analist politic, între 2006 şi 2008 a fost consilier de stat pe probleme de securitate naţională la Cancelaria Prim-ministrului şi reprezentant al guvernului în Comunitatea Naţională de Informaţii. A fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (2006-2010) şi secretar

de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2013-2014), în prezent fiind lector universitar.

A publicat Securiştii partidului. Serviciul de cadre al P.C.R. ca poliţie politică (în colab., Polirom, 2002), Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov (în colab., Polirom, 2003; ed. a II-a, Polirom, 2017), Cei cinci care au speriat Estul. Atacul asupra legaţiei RPR de la Berna (februarie 1955) (Polirom, 2003), Vademekum Contemporary History Romania. A Guide through Archives, Research Institutions, Libraries, Societies, Museums and Memorial Places (în colab., Romanian Institute for Recent History, 2004), Stasi şi Securitatea (în colab., Humanitas, 2005) şi Rîmaru – Butcher of Bucharest (în colab., Profusion Book Publishing House, 2012). Este editorul Memoriilor lui Ion Raţiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.