Diverse televiziuni de știri difuzează reportaje despre casele din Ungaria, ieftine ca braga, bune de făcut naveta, bune pentru retragerea la pensie etc. Şi ai noștri zic, uite, dom’le, ce ieftine sunt casele la unguri! În ciuda faptului că viața este mai scumpă și la marginea Ungariei, mai grea decît la Budapesta.
Casele ieftine din zona de graniță a Ungariei cu România sunt mai degrabă un fel de afacere de frontieră, dar și un semn de slăbiciune economică. Seamănă cu prețul caselor din satele vasluiene. Nu-i de muncă, nu-s bani, nu-i cine știe ce brînză de învîrtit prin zonă!
În toată Europa, mai ales în cea estică, orașele mari și metropolele absorb populațiile rurale. Oamenii aleargă după salarii mai mari, după confort, după modernitate și mondenitate. Capitalele absorb forță de muncă și idealuri de viață cu o putere de magnet national.
Afacerile din zona de frontieră au existat întotdeauna și sunt obișnuite. Și în anii comunismului funcționa micul trafic pe granița cu Ungaria, cu Bulgaria, cu Ucraina și pe cea cu fosta Iugoslavie. Şi există și acum, sub alte forme, pe aceleași frontiere, dar și între Germania și Cehia, între Franța și Germania, între Belgia și Olanda.
Oamenii călătoresc și încearcă să valorifice pînă și cele mai mici diferențe de prețuri. Unii din spirit economic, alții din sărăcie sau chiar din curiozitate. Unii oameni, la o anume vîrstă și la final de carieră caută zone economice mai puțin dinamice, mai calde, mai ieftine, mai izolate.
Nu mi se pare cine știe ce problemă sau fenomen. Mi se pare mai mult un joc de oportunități cu mize mici. Altceva mă îngrijorează. Este vorba de starea satelor montane din țara noastră. Sute de sate cu istorie și cu trecut înfloritor se sting încet. Sînt unele de care n-a mai rămas nimic sau doar cîteva case. E drept că și așezările au viața lor. Nici o așezare nu este nemuritoare. Încă se mai descoperă orașe necunoscute. Chiar și țara noastră este plină cu exemple de cetăți și așezări despre care nu mai știm bine nici locul în care au fost.
Au mai existat și localități apărute cu ocazia înfloririi unor îndeletniciri. Au murit și orășele de vacanță și localități apărute pe urma mineritului. Baziașul a fost o intersecție de drumuri, un oraș cu gară, hotel, cazinouri și trafic intens între Romania și spațiul sîrbesc. N-a mai rămas aproape nimic. Doar cîteva case, peronul gării și zidurile din clădirea hotelului, după care abia se mai poate ascunde un copil. Este un semn că mersul lumii și al universului scapă de orice control.
Şi totuși, satele de munte din țara noastră au fost cetățui românești și celule economice în care poporul a rezistat veac după veac. Multe dintre ele se sting încet. Creșterea animalelor nu mai este la modă. Pomii nu mai dau roade decît la cîțiva ani. Resursele sunt mai puține sau controlate de stat. Locurile de muncă se găsesc greu. Din satele de munte se colectează cea mai mare parte a emigrației economice. Pe un asemenea fond, toate visele pălesc și oamenii dau bir cu fugiții.
Cu ani în urmă, civilizația montană din România avea un strateg, un purtător de steag. Se numea Radu Rey. Doctorul Radu Rey a scris cărți și zeci de studii și articole despre beneficiile și șansele civilizației montane. La un moment dat, izbutise să înfiripe un curent de interes pentru viața și avantajle satelor de munte. Din păcate, lucrurile s-au oprit. De ani de zile, nu am mai văzut nici o preocupare. Cărțile dr Radu Rey nu mai circulă. Preocuparea și interesul s-au stins. Multe dintre satele Munților Apuseni sunt în cea mai grea situație economică posibilă. Toate promisiunile guvernamentale privind dezvoltarea zonei au fost uitate.
Roșia Montană este la mare cumpănă. Nu-i nici muzeu, nici monument protejat, nici centru de minerit. Şi celelalte sate ale moților suferă la greu din lipsă de „proiect”.
Un program de sprijin și de relansare a civilizației montane din România mi se pare mai important decît toate scornelile politico-patriotice vînturate pe la dezbateri.
Comentariul meu care procedează proverbul OMUL sfințește locul și conținea rapeluri ale metodelor vechi
si actuale de maghiarizare a Romanilor din Yransilvania si cita Proclamația Amiraalului Horthy rostita la SATUL Mare în 5 Sept. 1940 în care el spune răspicat ROMANII TREBUE DA FIE EXTERMINATI ca Popor bine inteles și în care făceam înțeleasă exterminarea cu mijloace nesangeroase prin ispite materiale dar și totala decădere morala a celor care își vând constiinta sufletul și Tara și care își trădează Neamul era la moderare. El a dispărut. NU APLACUT REDACTIEI. DE CE.
„[…] Acestea o ziseră sașii, iar Românii au respins: Blacii din satul Sâm Petru cu necaz au adus înainte, că teritoriul lor, peste o mie de ani posedat (stăpânit), prin ei și prin strămoșii lor mai de multe ori cu sânge răscumpărat, s-ar risipi, și o parte din el, spre emolumentul mai mare al veniturilor Sași s-ar alatura și încorpora prediului (bunului) asemnat, ce abundă cu acele păduri, mai ales de cer, cu livezi și cu agri cu mult mai buni. Afară de acesta, Blacci și aceea au adus înainte cu necaz, că Teutonii ar voi să-și facă satul … ca să-l așeze în conținutul satului lor (al Blaccilor); din ce ușor ar fi de prevăzut, că noi mulți de la dânșii vom suferi injurii și prejudecăți. În privința acestei discordii, după cum am ținut între noi sfat matur, am aflat a fi cu drept și echitabil, că deoarece teritoriul, hotarele încă cu ocazia intrării Hunnilor desemnate și prin ducii acelora sub grea pedeapsă oprite, sunt imutabile, această pădure, să rămână în stăpânirea satului Blaccilor, că aceea din bătrâni fusese.”
ADICA, la anul 1366, Blaccii (ROMANII) vorbeau despre … „teritoriul lor, peste o mie de ani posedat (stăpânit), prin ei și prin strămoșii lor” … si, mai precis … „deoarece teritoriul, hotarele încă cu ocazia intrării Hunnilor desemnate și prin ducii acelora sub grea pedeapsă oprite, sunt imutabile”. Si cum hunii au trecut pe aceste teritorii la anii 430-450 AD … DATELE de la anul 1366 CONCORDA cu DREPTUL cel ISTORIC si LEGAL … al ROMANILOR, inca de la anii 450 AD, in TRANSILVANIA.
Cf. Documentul ce conține hotărârea judecatei este publicat în anul 1894, în revista “Familia”, de către academicianul Atanasie Marian Marienescu, document ce l-a preluat din volumul “Documente privitoare la Istoria Românilor“, publicat de Academia Română, vol. I, partea a 2-a, pag. 112-118.
OMUL SFINYESTE LOCUL. Proverb romanescCINE PONEGRESTE PE STRAMOSII SAI SI TARA SA PE SINE SE DESONOREAXA. A spus filosoful Ermesy Renan
Fiecare dintre noi este răspunzător de starea TARII NOASYRE AL CARUI NUME TREBUE VENERAT.Pentru
ca EA este o MOSTENIRE DE LASAT MOSTENIRE
ACEST PAMAMT CARE DE MAI BINE DE O MIE DE ANI APARYINE ROMANILOR SICARE A FOST APARAT DE MULTE NENOROCIRI CU SANGELE NOSYRU TREBUE SA REVINA ROMANILOR este scris intr un act oficial din Bistrița Năsăud în anul 1336. Referință Acești Latini din Carpați de Alain RUZE.BERN. 1989.