
Unii ar spune că este o sumă foarte mare, alții i-ar contrazice și ar spune că pentru o reprezentare a României în lume, printre celelalte stat europene, este o sumă rezonabilă pentru un astfel de eveniment. Cert este că TVR a cheltuit 200.000 de euro pentru deplasarea la Eurovision, suma fiind formată din taxa de participare, 150.000 de euro și 50.000 de euro, cheltuielile.
Suma totală a fost făcută publică de președintele Comisie de cultură a Camerei Deputaților, Gigel Știrbu, care a prezentat decontul Televiziunii Române pentru deplasarea la Eurovision. Din echipa care s-a deplasat la Lisabona și a stat în perioada 9-13 mai, a făcut parte și președintele director-general al Societății Române de Televiziune (SRTv), Doina Gradea. Echipa a fost formată din 24 de persoane din TVR și șase persoane, membrii formației The Humans.
„Astăzi am intrat în posesia decontului prezentat de către casa de producție care s-a ocupat de deplasarea la Lisabona a întregii echipe de la TVR. Acest decont a fost prezentat ieri în Consiliul de Administrație. Acest decont mi-a atras atenția prin faptul că la Lisabona s-au deplasat un număr de 24 de persoane dintre care numai 6 erau membre ale formației care a concurat la Eurovision, iar 18 persoane în frunte cu doamna director general au fost membri ai staff-ului – nu știu cum să le spun – au fost membri care s-au deplasat într-un city break prelungit. Suma totală a fost aproximativ 50 de mii de euro deplasarea plus ale 150 de mii de euro taxa de participare la Eurovision. Eu am rămas fără cuvinte”, a declarat președintele Comisiei de cultură, Gigel Știrbu.
Reprezentanţii României la Eurovision 2018, membrii trupei The Humans, au ratat calificarea în finala concursului.
Ultima editie a „politicului” concurs, unde voturile sunt date in functie de simpatii sau antipatii personale sau colective, a ajuns la momentul cand poate fi despintat fara ca cineva sa planga. S-ar putea organiza altul, la care fiecare tara participanta sa cante la ea acasa. Astfel, toti vor fi frenetic aplaudati de suporterii-compatrioti si nu vor mai fi cheltuieli de deplasare a unor „stafuri”, prea numeroase si incapabile….
Dacă a rămas fără cuvinte să-și ieie pseudonimul Gigel Tăcutu. Cât despre The Humans , “aleșii” trimiși, marcar să fi avut un nume românesc ca The Leorman ( citește Leormen) sau The Cuci, scenografia fiind răsuflată și amator interpretată.
Putea fi si The Doof.
Bani aruncati ca sa fim umiliti la nesfarsit.