Cât de absurde sunt cererile lui Vladimir Putin? (III)

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a cerut omologului său american, Joe Biden, garanții că Ucraina nu va fi primită în NATO. Este, oare, aceasta o cerere imposibil de satisfăcut, formulată tocmai pentru ca neîndeplinirea ei să justifice tăierea nodului ucrainean manu militari? Ar fi, oare, o asemenea pretenție imposibil de acceptat de către SUA și aliații săi? Pe ce temei ar putea fi respinsă? Politic, juridic, moral, tehnic? Iar dacă cererea ar fi acceptată, în ce ar consta garanțiile?

FINLANDIZARE” ȘI FEDERALIZARE

În anul 1997, în politica externă românească a fost adoptată teza potrivit căreia securitatea României depinde de securitatea, stabilitatea, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei. Această teză se baza pe teoria lui Zbigniew Brzezinski care susținea că Rusia fără Ucraina este o mare putere, printre alte mari puteri, în timp ce Rusia împreună cu Ucraina este un imperiu.

Din punct de vedere strict românesc era preferabil ca Rusia să nu fie un imperiu, ci doar o mare putere regională, cu care România nu avea graniță comună (excepție făcând învecinarea din Marea Neagră), dar cu care ar fi putut coopera în temperarea puseelor naționaliste ale relativ mai micii Ucraine, prinse, la nevoie, într-un potențial clește strategic ruso-român.

De aceea România a încheiat tratatul politic de bază cu Ucraina, tratat care trebuia urmat cât mai repede de un tratat similar cu Rusia. Este de menționat că diplomația rusă a fost nemulțumită de faptul că Bucureștiul s-a înțeles mai întâi cu Kievul, și asta explică demonizarea tratatului româno-ucrainean în mediile românești, voluntar sau involuntar, declarat sau nedeclarat, rusofile; Moscova, în considerarea controverselor sale, la vremea respectivă, latente, dar previzibile, cu Ucraina post-sovietică, prefera perpetuarea unei relații tensionate între aceasta și România. În prezent, prin efectul evoluției evenimentelor petrecute de-a lungul ultimelor două decenii, aceste calcule au devenit vizibile pentru toți cei care evaluează situația din regiunea central, est și sud-est europeană cu luciditate.

Ancorarea Ucrainei în „portul” Europei occidentale prin tratatele acesteia cu România și Polonia (urmate de instituirea trilateralei România-Ucraina-Polonia) nu era, însă, suficientă pentru a se realiza o structură de rezistență eficientă a unui sistem de securitate regională durabil. Esențial era și modul de organizare a statului ucrainean, ca generator al unei anumite identități geopolitice și facilitator al unui anumit comportament în relațiile internaționale. În acest sens, cel puțin în ceea ce privește diplomația românească a anului 1997, se avea în vedere nevoia „finlandizării” și „federalizării” Ucrainei; ambele facilitate de prezența Partidului Regiunilor (pe nedrept etichetat ca rusofil), singur sau ca actor principal al unei coaliții mai largi, la conducerea acesteia.

Întrucât am fost nevoit să părăsesc conducerea ministerului român de externe la finele lui 1997, am continuat să urmăresc promovarea programului amintit (în necesitatea, fezabilitatea, justețea și durabilitatea căruia credeam și continui să cred) de pe pozițiile ocupate în diverse entități cu statut internațional (Consiliul Europei, OSCE și, în special, UE) și în exercitarea mandatelor primite de la acestea. (În atare context am pledat și pentru „finlandizarea” și confederalizarea Caucazului de Sud, ca soluție pentru realizarea păcii, securității, stabilității și prosperității și în respectiva regiune.)

Ce însemna aceasta?

În primul rând, la fel cu Finlanda după cel de al Doilea război mondial, și Ucraina, după Războiul rece și la finele ordinii mondiale bipolare, ar fi urmat să nu intre în nici o alianță militară indiferent că aceasta ar fi fost formată sub auspiciile Rusiei, SUA sau a oricui altcuiva. Acest tip de neutralitate a dat satisfacție exigențelor de securitate ale URSS și a asigurat pacea și dezvoltarea Finlandei. Experiența finlandeză putea fi foarte bine însușită de Ucraina (ca, de altfel, și de Georgia și celelalte state transcaucaziene), foarte probabil cu aceleași rezultate benefice.

Un acord privind „finlandizarea” Ucrainei intervenit astăzi, ar permite lui Vladimir Putin să se angajeze la a nu interveni militar în Ucraina și în politica sa internă, tot așa cum, în același sens, în trecut, s-au angajat Iosif Stalin, în privința Finlandei, și John Kennedy, în privința Cubei. Este important de reamintit că acele promisiuni au fost ținute.

În al doilea rând, forma de organizare a statului ucrainean ar fi trebuit să fie corelată cu structura societății ucrainene, caracterizată prin pluralism economic, etnic, cultural, istoric și geopolitic. Ucraina ar fi putut fi foarte bine un stat unitar cu o structură internă complexă formată din regiuni coerente cu identități bine conturate, bucurându-se de o autonomie care ar fi putut merge până la dreptul de a opta pentru a rămâne în afara unor proiecte de cooperare internațională convenite la nivel central / federal sau de a iniția asemenea proiecte cu implicarea exclusivă a comunității locale.

Sunt unii care exprimă temerea că „federalizarea” Ucrainei i-ar „aduce pe ruși la granițele României”. Eu cred că deja sunt acolo, dacă nu cumva le-au și traversat. Iar dacă nu ne putem opune lor, păstrăm posibilitatea de a ne alătura lor.

MULTIVECTORIALISM” ȘI INTEGRARE EUROPEANĂ

Această formulă constituțională ar fi oferit rezistență ansamblului național prin flexibilitate, fără a împiedica evoluția marelui proiect de relaționare cu UE constând într-un proces gradual de integrare economică, asociere politică, armonizare legislativă, convergență instituțională și complementaritate culturală, care ar fi făcut ca, în cele din urmă, Ucraina să aibă, practic, în comun cu UE totul, cu excepția instituțiilor. Pe o asemenea bază, statul ucrainean ar fi putut fi o piesă care să articuleze într-un angrenaj funcțional toate marile grupuri politice europene de la Lisabona la Vladivostok, conferind tuturor securitate și oportunități de dezvoltare prin cooperare.

Într-un atare context, Rusia ar fi avut posibilitatea să își păstreze legăturile tradiționale (economice și culturale) cu Ucraina, folosindu-le ca un atu în consolidarea relațiilor cu UE (sau cu statele membre ale UE), în timp ce consolidarea relațiilor dintre Rusia și UE ar fi facilitat menținerea unei antante cordiale ruso-ucrainene.

Dacă acest plan ar fi reușit și în paralel cu aplicarea lui s-ar fi putut trece și la promovarea planului B. Era vorba despre integrarea de jure a Ucrainei în UE, devenind din vecin membru cu drepturi depline.

Planul B avea și are, însă, două condiții prealabile.

Pe de o parte, este vorba despre realizarea unui parteneriat aprofundat între UE și Rusia. În acest sens, în perioada în care eram vicepreședinte pentru politica externă, de apărare și securitate al Grupului S&D și raportor permanent al PE pentru relația cu Rusia, am elaborat și am propus Comisiei europene un document de poziție referitor la parteneriatul strategic cu Federația rusă. Multe depindeau și de succesul „parteneriatului pentru dezvoltare” convenit cu Președintele rus Dimitry Medvedev. După o lansare promițătoare ambele au devenit literă moartă, îngropate de miopie politică și tranzacționism moral.

Pe de altă parte, accesul Ucrainei în UE depindea de realizarea unei reforme profunde a celei din urmă, de natură a garanta că ea se constituie și funcționează nu ca un al patrulea Reich, ci ca o uniune de state-națiune și de cetățeni, toate libere și toate egale, respectiv toți egali și toți diferiți, care, în interes național, delegă exercițiul unora dintre atribuțiile lor suverane unor instituții organizate și controlate în comun, potrivit cu regulile unei democrații transnaționale. Preferând o Europă germană, în locul unei Germanii europene, guvernul de la Berlin a zădărnicit și realizarea acestei condiții, substituind intrarea Ucrainei în UE cu intrarea UE (adică a Europei germane) în Ucraina și plonjarea acesteia din urmă în război civil.

De menționat că atât planul A cât și planul B, înainte descrise, au fost concepute și/sau susținute, în ceea ce mă privește pe mine (dar nu numai pe mine, ci pe toți oamenii politici patrioți români), și cu gândul la refacerea unității naționale a românilor în granițele lor istorice (orice apropiere a Ucrainei de UE însemnând și împingerea spre vest, acolo unde se află România, a Republicii Moldova). Ceea ce nu se putea realiza decât rațional, în momentul potrivit, cu mijloacele potrivite și prin metode potrivite, clădind cu răbdare și imaginație solidaritatea intereselor celor altminteri aflați în concurs. Cu aceste intenții, adesea nerostite, a fost lansată, tot în 1997, și teoria „reunirii / reîntâlnirii tuturor românilor din teritoriile istorice românești într-un singur ‚stat’ numit …. UE”. Nu a fost să fie.

În principiu, toate aceste soluții sunt disponibile și în prezent. Ele nu arondează Ucraina nici uneia dintre marile puteri concurente, dar tocmai prin asta oferă fiecăreia siguranța că acest stat își va exercita suveranitatea asupra întregului său teritoriu, moștenit de la URSS, de o manieră în care să nu pună în pericol interesele vitale ale vecinilor săi. Totul este ca actorii politici principali în jocul internațional al cărui obiect este Ucraina (căci subiect nu mai este) să accepte acest tip de remiză, în locul încercării de a obține totul și a nu lăsa celorlalți nimic, apelând la formula confruntării. Altminteri vom avea cu adevărat un război al cărui rezultat sigur este dezmembrarea Ucrainei și modificarea sistemului regional de echilibru al puterilor într-o direcție greu de prezis, dar foarte probabil defavorabilă SUA și Europei occidentale.

OBSEDIA CETĂȚII ASEDIATE ȘI DIALECTICA SECURITĂȚII RUSE

În anul 2013, înaintea Summitului Parteneriatului estic al UE de la Vilnius, Ucraina era gata să semneze Acordul de asociere cu UE. Chiar dacă, în condițiile dublului limbaj și dublului joc practicat în special de Germania, Rusia digera cu greu gestul, cel mai probabil ea s-ar fi împăcat cu situația, limitându-se doar la a face prețul opțiunii geopolitice ucrainene cât mai mare.

Președintele Ianukovici și Guvernul Azarov erau gata să facă pasul, dar nu în gol. De aceea, au cerut un ajutor financiar, de loc exorbitant, din partea UE, utilizabil pentru a putea suporta costul economic și social al tranziției de la tradiționalul său mecanism de integrare cu Rusia la unul federal european. La rândul ei Rusia a solicitat ca UE să conceapă asocierea cu Ucraina în așa fel încât aceasta să nu coincidă cu o politică anti-rusă, ci să permită compatibilitatea dintre cooperarea aprofundată euro-ucraineană și cea ruso-ucraineană.

UE a refuzat, de parcă ar fi vrut să dea satisfacție rezervei rusești, împingând astfel Ucraina către o poziție de refuz al semnării tratatului de asociere. Ceea ce s-a și întâmplat. Iar întâmplarea cu pricina a fost pretextul pentru declanșarea celei de a doua insurecții a Euro-Maidanului, la zece ani după „revoluția portocalie” din 2004.

Ca și cu ocazia revoltei din 2004, câteva personalități europene au reușit să medieze realizarea unui compromis între guvernul ucrainean și opoziția din stradă, dar decisivă a fost intervenția emisarului american, Victoria Nuland, care, descinzând ca o zeiță a tenebrelor la Kiev și lansând faimosul „fuck Europe” („la naiba cu Europa”), a spulberat înțelegerea deschizând calea unei băi de sânge și unui război fratricid, pe moment amânate prin fuga șefului statului în Rusia, căderea guvernului ca efect al unei adevărate lovituri de stat și secesiunea Crimeii, desigur pusă la punct de Moscova, așa cum Vladimir Putin avertizase încă din anul 2008, dacă nu și mai înainte, că se va întâmpla. La relativ scurtă vreme după aceea a apărut și secesiunea Donbasului care a amorsat un război civil în toată regula, pas cu pas internaționalizat.

Nu istoria acestui război interesează aici și nici scenariile unei intervenții militare rusești în lunile care vin. Ceea ce face preocuparea prezentei analize este descoperirea resorturilor profunde ale atitudinii Rusiei în criza ucraineană, cu scopul de a stabili atitudinea cea mai adecvată pe care ar trebui să o adopte Occidentul euro-atlantic dacă nu dorește să își rupă dinții într-o confruntare de necâștigat la Marea Neagră.

Aceasta ne obligă a reaminti vechea obsesie a Rusiei de a se considera o cetate asediată, obligată să lupte singură împotriva unui univers măcar ruso-sceptic dacă nu de-a dreptul ostil. Cu această psihologie, de-a lungul secolelor, adesea Rusia a considerat că securitatea sa este cu atât mai mare cu cât insecuritatea vecinilor săi este mai mare și și-a conceput politica externă în consecință.

Iată de ce, mulți dintre cei implicați în susținerea extinderii NATO am încercat să convingem Rusia că securitatea ei sporește dacă securitatea vecinilor ei sporește. Intrarea acestora în NATO ar fi urmat să le aducă plusul de securitate care le-ar fi permis calmul și siguranța de sine necesare pentru a concepe o relație constructivă cu Federația Rusă, reflectată în atitudini raționale și pozitive. (De aceea se poate conchide că refuzul primirii României în NATO la Summitul de la Madrid din 1997 a fost o eroare strategică americană, cu consecințe negative pe care nu le mai analizăm aici, ceea ce s-a produs ulterior, în 2004 și anii următori, fiind, mai degrabă, o intrare a NATO în România.)

Am continuat să susțin aceste teze și după ce am părăsit conducerea diplomației românești. Astfel, participând la o conferință organizată de un comitet anti-NATO al Dumei de Stat a Rusiei, în primăvara anului 1998, ocazie cu care am avut și un amplu schimb de idei cu fostul meu omolog, Evgheni Primakov, și colaboratorii săi, am atras atenția că inițial NATO s-a născut pentru a face imposibilă remilitarizarea Germaniei și izbucnirea unui alt război mondial provocat de ea, în condițiile în care, în trecutul istoric, Rusia cu Germania, ca și cu alte puteri europene (Franța sau Anglia) a avut de luptat, iar nu cu SUA. Ca putere, în primul rând europeană, dar și ca actor a cărui influență globală depinde de soliditatea influenței sale în Europa, Rusia a avut mereu conflicte cu europenii, care i-au fost principalii rivali.

Cu SUA, în timpul Războiului rece, Rusia mai degrabă a cooperat pentru a lichida imperiile coloniale vest-europene, împărțindu-și apoi sferele de influență pe continentele decolonizate, în cadrul unei ordini bipolare, până la urmă disciplinată prin norme de drept internațional adoptate consensual. Dacă Războiul rece nu a devenit unul cald și dacă s-a ajuns la „destindere” și „coexistență pașnică”, faptul s-a datorat tocmai capacității Washingtonului de a se înțelege cu Moscova, și de a ține în lesă „câinii războiului” care populau, printr-o nefericită tradiție, bătrânul continent european. Faptul că NATO este condus și controlat cu mână de fier de SUA, aceasta putând astfel exercita un drept de supraveghere asupra politicii de apărare și securitate a statelor europene membre, concurenții ereditari ai Rusiei, și a le tempera instinctele belicoase, ar trebui să ofere confort Kremlinului cu privire la extinderea Alianței Atlantice, iar nu să îi producă neliniște și nevroză.

La acestea se adăuga și argumentul că statele mici și mijlocii înghesuite în centrul și estul Europei precum România, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria sau Grecia, prinse în menghina unor vecini cu mult mai puternici, nu puteau rămâne neutre, dar nici nu puteau agrea o ordine unipolară. De aceea, odată integrate într-o anumită alianță și cu liniștea conferită de ieșirea din izolare, ele ar fi fost gata să confere securitate suplimentară Rusiei intrând în raporturi de tip partenerial și cooperativ cu ea, inclusiv pentru a obține avantajele unei lumi cu mai mulți poli de putere pe cât posibil având resurse de influență simetrice.

Sesizând că unii din cei de față căzuseră pe gânduri ascultându-mi pledoaria, Evgheni Primakov i-a avertizat cu amuzament: „Trebuie să fim atenți cu dl Severin căci la sfârșit ar putea să ne convingă să intrăm și noi în NATO.” După care, pe un ton serios m-a întrebat (ca „expert”, avea să sublinieze), așa cum peste câțiva ani avea să o facă și Președintele Putin, ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar cere să fie primită în NATO. „Probabil că veți fi refuzați – am răspuns, dar în locul dvs aș cere-o pentru ca astfel, cel puțin, să se limpezească pozițiile și să se creeze cadrul pentru negocierea unei coexistențe constructive.”

Din nefericire nu pe această linie s-a mers. Declinul SUA, fie el și lent, ca și refuzul tot mai obositei super-puteri americane de a se reforma și de a renunța la pretențiile sale de dominare globală într-un context istoric în rapidă schimbare, au condus la promovarea unei politici externe de o frivolă aroganță și agresivitate. Cu cât puterea reală se seniliza, cu atât narcisismul depășea limitele de avarie.

NU SEMĂNAȚI VÂNT CA SĂ NU CULEGEȚI FURTUNĂ!

Pentru că nu se poate lupta de la egal la egal cu superputerea ascendentă, realul său rival strategic, China, și nu poate coagula o mare alianță împotriva acesteia, SUA pare a fi ales să escaladeze confruntarea cu Rusia sau, cel puțin, să amplifice retorica războinică la adresa Rusiei. Efectele imediate sunt limpezi.

În primul rând, Rusia a primit și continuă să primească în aceste zile, dovezi materiale care îi resuscită și alimentează vechile obsesii de putere refuzată, încercuită, amenințată și trădată. Administrația americană, dar și noul guvern german sau cel britanic, precum și eurocrații de la Bruxelles, vor parcă să infirme teza potrivit căreia extinderea NATO nu a avut loc împotriva Rusiei și că securitatea suplimentară conferită prin efectul acestei extinderi vecinilor săi îi aduce și ei mai multă securitate. În aceste condiții adversarii ei, și în special vecinii, au motive să se teamă, la rândul lor. Or, și în cazul statelor, teama prea îndelungată duce la ură, ura la nevroză, nevroza la iraționalitate și iraționalitatea la agresivitate.

În al doilea rând, Rusia este făcută să își amintească faptul, știut de mult de experții în problemele dezarmării, că armamentul defensiv poate fi transformat la nevoie în armament ofensiv. Orice asigurări că aceasta nu se va întâmpla nu valorează doi bani atât timp cât neîncrederea domnește în raporturile dintre interlocutori.

În al treilea rând, Rusia este împinsă spre o alianță cu China, dar și cu Turcia și Iranul, cu toate vechi rivale geostrategice și culturale ale celei de a treia Rome, alianță care schimbă radical echilibrul de putere dintre Occident (căruia azi îi este asociată și România) și Orient, în favoarea celui din urmă. Chiar în aceste zile, după convorbirea dintre Președinții Putin și Biden, urmată, parcă spre a fi o sfidare la adresa utilității acesteia, de ineptul „Summit al democrației”, prin care democrația a devenit criteriu de delimitare a fronturilor de luptă într-un război hibrid global, a fost anunțată întâlnirea simetrică, on line dintre Președinții Rusiei și Chinei. India are toate datele pentru a se alătura acestei alianțe sau cel puțin spre a adopta o atitudine de neutralitate binevoitoare față de ea, ceea ce va consolida supremația Asiei în următorul secol.

În al patrulea rând, este de consemnat insecuritatea în care sunt împinse națiunile central și est-europene (printre care și România). Ținând seama de anvergura principalilor oponenți și a intereselor lor globale, fenomenul insecurității afectează ansamblul jucătorilor locali, regionali și globali. Securitatea și stabilitatea în lumea interdependențelor globale de azi sunt indivizibile. Deja faptul se simte în cotidian. O strategie promovată pentru creșterea securității membrilor unei alianțe, care are ca efect creșterea insecurității lor este, cu certitudine, un proiect greșit.

Se poate crede că, zăngănitul armele, de ambele părți, are doar rolul de a le pune pe fiecare într-o poziție de negocieri cât mai favorabilă. Excesul de zgomot este, însă, periculos, și de aceea el trebuie oprit.

Toată lumea vorbește, în spiritul corectitudinii politice, despre superioritatea diplomației și nevoia întoarcerii la masa negocierilor. Pentru ca diplomația să triumfe, în afară de rațiune și rezonabilitate, mai este nevoie de respect și empatie; componentele celor două cupluri fiind dependente una de alta, iar cuplul dintâi dependent de cel din urmă.

Fără empatie, adică fără capacitatea de a înțelege temerile și aspirațiile celuilalt, nu poate exista respect pentru cererile lui; iar fără respect față de adversar nu se poate adopta o poziție rezonabilă în raport cu el, în timp ce în absența rezonabilității rațiunea moare.

Indiferent de ce reproșuri își pot face Rusia & Co., pe de o parte, și SUA & Co., pe de alta, este greu de tăgăduit că limbajul și amenințările permanente folosite de cei din urmă, care încă se mai cred în măsură să impună ordinea lumii, față de cei dintâi, este lipsit de respect și trădează o imensă lipsă de empatie.

Or, acolo unde empatia și respectul au dispărut, vine războiul. Iar dacă un asemenea război ar începe, sunt convins că Occidentul euro-atlantic îl va pierde. Nu pentru că nu are arme, ci pentru că nu mai are cauză; nu pentru că îi lipsesc mușchii, ci pentru că și-a pierdut sufletul.

(Sfârșit)

Autor: Adrian Severin

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10

33 de Comentarii

  1. Daca Trump era naționalist, Biden a făcut posibil ascuterea săbiilor la granita de est a Ucrainei. Asa cum am învățat la școală că, Europa se întinde până la Munții Urali, imperialiștii americani se extind până acolo. Acest lucru deranjează Russia care nu se simte bine pierzând influenta în Balcani. Spațiul ucrainean devine vital pentru Russia care nu va accepta niciodată ca Ucraina să intre în NATO. Scutul antirachetă de la Deveselu i-a pus în gardă pe rușii care au invadat Crimeea. Daca rezistii ucrainieni o țin langa cu intrarea în NATO se vor trezi cat de curând cu bocancul rusesc pe grumaz. Cat privește Romania cu 5 milioane de diasporeni și cu sicriele zburătoare cumpărate la programul rabla, ce cuvinte să-ți mai spun!

  2. Asta-i politica Imperiului Satanic vis-a-vis de Rusia. Restu-s brasoave de adormit copiii. Rusia trebuie distrusa pentru ca e foarte bogata si pentru ca e tara Ortodoxa. Amerlocii de 247 de ani isi asigura bunastarea jefuind alte popoare pe care le-au ocupat si le-au transformat in colonii. De asemenea amerlocii ca omoratori de oameni nevinovati vor sa-l elimine si Iisus Hristos din constiina oamenilor de pe glob. Si rusii trebuiesc decrestinati daca ideologia bolsevica implanta tot de amerloci in Rusia Tarista nu a reusit sa-si duca la indeplinire planul de a-i trasforma pe rusi intr-o masa amorfa fara credinta in Dumnezeu. Atat timp cat Rusia nu poate fi ocupata, jefuita si decrestinata va fi mereu considera dusmanul si inamicul Imperiului Satanic, USA.

  3. Citez: Iar dacă un asemenea război ar începe, sunt convins că Occidentul euro-atlantic îl va pierde. Nu pentru că nu are arme, ci pentru că nu mai are cauză; nu pentru că îi lipsesc mușchii, ci pentru că și-a pierdut sufletul.” Concluzia total gresita.
    Rusia este o balena grasa si bogata.
    Abia asteapta rechinii sa le ia gazul, petrolul, aurul, padurile… asa cum au facut cu Ucraina o tara praduita si indatorata. Dar ca orice imperiu si Rusia va disparea. Un motiv este ca rusii nu si-au facut prieteni, doar si-au batut joc de tarile vecine, ori le-au furat teritorii, ori le-a deportat populatia. Acum vine scadenta. La separarea Ucrainei de URSS trebuia sa se delimiteze corect granitele dar rusii si-au lasat cuiul lui Pepelea.
    Macar rusii stiu care este capul sarpelui??? S-au macar calcaiul lui Achile?

  4. Analiza e frumoasa dar realitatea este ca marile puteri si-au dorit intodeauna sa-si imparta prada atunci cand nu au putut sa o ia total. Conflictul dintre UE+USA si Rusia pe tema Ucrainei convine ambelor parti. Prada se imparte si ani de zile vor da vina unii pe altii. Intre timp baiatul lui Biden, gasca lui Victoria (sotul neocon, ea liberala) si Soros or sa puna mana economic si financiar pe vestul Ucrainei. Putin pe estul bogat in resurse si rusi. Toata lumea multumita nu-i asa? Desigur si Hitler cu Stalin s-au bucurat cand au impartit Polonia in 1939…

  5. Nu se pune problema unui razboi. Sunt suficienti de inteligenti si unii si altii, sa-si dea seama ca acesta ar fi ultimul.
    SUA are nevoie de Rusia in razboiul ei cu China, iar Ucraina reprezinta doar moneda de ”convingere”.
    Din pacate, conducatorii Ucrainei, dar si ai Romaniei, uita ca atunci cand situatia s-a imputit, americanii si-au luat jucariile si-au plecat acasa. Cazul Vietnamului, al Iugoslaviei, Irak, Panama, etc. si, mai recent, al Afganistanului e elocvent.
    Iar toate prostiile Americii le-au platit cei care au frecat-o cu ”liberty & democraty”.

  6. Ori Dracu, ori RuSSnacu! Tara lălăie și balcaza. Tara izolată și urâtă de toate țările. Prietenii Farmazoanei Rasiste sunt cei cu pofte imperialiste. Ungaria, de pildă.

  7. Un articol valoros , de arhivat si de folosit ca Document istoric .

    Si din care , asa cum ne asteptam , rezulta tendintele expansioniste economico-militare dar si politice spre – Est .
    Asediul istoric al marilor puteri asupra RUSIEI continua , azi Episodul Ukraina .

    PS…. Felicitari valorosului autor = min Adr SEVERIN .

  8. Cica America iubeste Romania? Vax albinuta vaxinata! Americanii au venit in Romania(nu stiu daca era prevazut in intelegerea de la Malta) ca sa exploateze zacamintele din Marea Neagra si sa blocheze drumul matasii al Chinei spre Europa pe la Marea Caspica. Vazand ca Turcia joaca la doua capete, America vrea sa controleze Georgia,Armenia si Azerbaijan. Si Hitler a tinut mortis sa ajunga la Marea Caspica si nu a reusit. Asa se explica de ce au intrat americanii in Irak, sa fie mai aproape de Marea Caspica, cel mai important punct strategic din lume. Daca China bate palma cu Russia si ajunge in Europa pe la Marea Caspica, America este in genunchi. Produsele chinezesti vor patrunde masiv in Europa si comertul american va cadea la pamant, deci America va fi invinsa economic. Simplu si eficient!

  9. Oooo, da.. Punctul de vedere românesc,..după care românii sunt urmașii dacilor și nu se intreabă unde a dispărut după retragerea aureliană tot tribul tracic al cărui parte erau dacii,.. Proștii patrioți și acu visează că au supraviețuit o mie de ani prin peșteri și coclauri,..Prost ești bre,..Iar rusul demonstrat e popor nordic, urmaș chiar al vikingilor, cu istorie in care mereu a fost rus,..nu ca românu când dac, când valah, când moldovean, când te miri ce..Azi linge ”românu” vârtos, nu realizează imbecilitatea și scrie articole de genul pentru imbunarea ambasadorului licurici,.căci fătucile de juveți au devenit obraznice și solicită mai mult..deci jurnalistu trebuie să intervină…cu Putin,..

  10. @ analistu

    corect este rationamentul d-tale .
    Atentie mare la Turcia care dorindu-si sa redevina imperiu si-a ostilizat toate tarile din jur , mai ales = Israel , Arabia Saudita , Rusia .
    paradoxal , Turcia sub Erdogan a devenit mai slaba , Rusia stie de ce …

  11. UE pierde războiul prin simplul fapt că a participat activ la crearea premiselor ca el să înceapă. Dacă UE ar fi fost un stat unic și indivizibil, cu siguranță în alți termeni s-ar fi purtat discuțiile cu oricare dintre celelalte părți. Pină una alta, UE este ceea ce este iar statele din componență trebuie să înțeleagă la rândul lor, ce și cine sunt. Toți cei ce nu au tangență directă cu UE sau cu statele componente, se folosesc de slăbiciunile lor. Asta nu înseamnă că ar fi mai util dacă s-ar comporta ca un stat fără a fi sau ar încerca să devină, pentrucă, în mod evident, nu i s-ar permite. Calea prezentată de Dl Severin este corectă. Diplomația trebuie să – și reia rolul în serios cât nu s-a tras încă primul cartuș. Altfel este greu de prevazut unde se poate ajunge.

  12. „Iar dacă cererea ar fi acceptată, în ce ar consta garanțiile?”

    Exista o vorba germana: „un barbat, un cuvant !” Dar asta nu se invata la Bucuresti, la Troca-dero.

  13. Inteleg ca astea-s concluziile domnului Severin: cererile lui Putin sunt absurde! Acum, cat de absurde sunt , adica la cantitate,sa judece istoria..

  14. Azi ling ”românii” vârtos contra cost. Maine o sa-i injur pe gratis, cu diacritice, pe oricine are radacini vechi de mii de ani, aici. Doar asa, pentru ca sunt o vinitura frustrata si traind cu un picior in trecut.

  15. Ucrainei si Caucazului de Sud suna cam ca ideea de „finlandizare” a intregii granite de Sud a SUA cu Mexicul. Poate fi valabila o asemenea ipoteza?

  16. maretul URS -,, nu se intreabă unde a dispărut după retragerea aureliană tot tribul tracic al cărui parte erau dacii,..,,. Pentru a veni in sprijinul tuturor ursilor care nu cunosc evenimentele de acu ,aprox.doua mii ani,
    si a altor vietuitoare care traiesc printre copaci ,istoria ne spune cauza.
    Satul de betiile dacilor regele Deceneu a dat ordin sa se taie viile iar vinul sa fie aruncat in riuri.

    „Prea se-ntinde veselia
    Tot cu praznic şi desfrâu!
    Veţi tăia cu toţii via,
    Şi veţi duce toţi la râu
    Vinu-n sticle ori în vase
    Să-l vărsaţi pe apă tot:
    Cel ascuns de voi prin case
    Cu putere am să-l scot.
    Aşa vreau. Aşa veţi face
    Ca-i tai capul cui nu-i place!”

    Fost-a jale-n tot regatul
    Şi la munte, şi la şes;
    Plânse-oraşul, vai, şi satul,
    Cârciumarii mai ales.
    Şi vărsat-au lacrimi dese
    Popii şi poeţii lor,
    Cele două tagme-alese
    Cari la orişice popor
    Sunt apostoli ai mulţimii,
    Deci la vin de-a pururi primii.
    ………………………………..
    N-au fost însă lucruri bune
    Ce-acest rege-a făptuit,
    Căci istoria ne spune
    Cum că dacii au pierit:
    Ori de dor de băutură,
    Ori de caznă-n ciuda lor, –
    Deci luaţi învăţătură,
    Regilor, în viitor:
    Dac-aveau ce soarbe dacii,
    Poate şi-azi trăiau, săracii!,,
    Lamuriti, vietuitoare ale padurii ???

  17. Severin minte cand spune ca UE nu ar fi sprijinit Ucraina cu fonduri de preaderare…adica a ajutat toate statele est europene si n-ar fi ajutat Ucraina…realitatea a fost ca lui Ianukovici i-a fost promis de Putin un miliard (lui personal) daca nu semneaza si s-a razgandit in ultimul moment desi parlamentul ucrainean aprobase aderarea…

  18. @ Ali Baba. Mda bre,. Ești român,.. se vede. Poate-mi explici și de ce Vechiul testament era scris in greacă, și nici azi acceptat de ocupanții vremelnici al ”țări sfinte” ??

  19. Ca beduin ,nu inteleg bre.
    -cine-s ocupantii vremelnici
    -care-i ,,tara sfinta ?
    fii mai clar .

  20. Amurgul Occidentului se intampla.Ireversibil.Sunt disperati-nu mai au de unde sa suga.Ce gustoasa ar fi Rusia-numai gandul ca s-ar intampla acest lucru ei deja saliveaza!

  21. Noi….hmmm…ar trebui sa fim mai sceptici si sa vedem unde-i interesul Romaniei. Poate, in relatia cu Ucraina, este alaturi de Rusia adica sa ne luam teritoriile inapoi. Cert este ca Ucraina nu va avea stabilitate cat timp nu va da Donetk si Lugansk rusilor , Galitia polonezilor si Bugeacul si Bucovina de Nord romanilor. Ar ramane cu 3/4 din teritoriu dar ar avea securitate. Asa…sunt impinsi de americani la razboi pe principiul acestora ca „razboaiele la mare distanta sunt benefice SUA” !

  22. #Marele Urs (umplut cu paie) – Hai, Mare Jivina, chiar te faci ca uiti? Ab initio Vechiul Testament era scris in aramaica, apoi a fost tradus in greaca. Si acum mai exista pe ici, pe colo dispute cu privire la corectitudinea traducerilor (pentru ca au fost mai multe), precum si la acuratetea sensurilor. Desigur, acestea erau probleme specifice zonelor europene si orientului mijlociu. La voi, in stepa mongola, inca nu se auzise de aceasta problema. Erati inca inchinatori la foc, la cer si la vant. Mult, mult mai tarziu, cand ati migrat pentru ca ati reusit sa starpiti tot vanatul din arealul vostru de bastina, ati ajuns p-aci si ati aflat si voi, dupa vreo cateva sute bune de ani, despre chestiunea asta. Asa ca …. nu te mai da mare decat ca urs (si ala impaiat). In rest, ramai la statul tau normal, adica sovin la adresa romanilor, revizionist mai pe din dos, insa destul de vizibil si captiv intr-un virtual trecut „maret” de care tu si cei asemenea tie ati fost privati de niste „opincari” (care, totusi, nu stiu de ce, nu va poarta pica asa cum ar trebui). Hai, viszontlátásral!

  23. GETO-DACII … au fost singura POPULATIE/NATIE … care a AVUT ca LIMBA de tip PIE … o LIMBA cu SONORITATE ROMANA … dar ANTERIOARA cu peste 2000 de ani (3000 BC+) … limbii ROMANE vorbita la ROMA (1000 BC+) !!!
    O LIMBA absolut ORIGINALA, UNITARA … si ORIGINARA pe TOT acest TARAM (al lui Zamolxe, Burebista si Decebal) !!!

    GETO-DACII … a fost singura POPULATIE/NATIE EUropeana … care a REUSIT sa INVINGA (la anul 270 AD) … si sa ALUNGE (COMPLET) de pe TARAMUL sau (la sud de Dunare) … asa zisul „MARET” Imperiu ROMAN !!!

    Si apoi am continuat sa VIETUIM … CONTINUU si MAJORITAR … pe TOT acest TARAM stravechi GETO-DACIC … timp de inca 1700+ ani … pana ASTAZI !!! NOI – cei din POPORUL GETO-DACIC-VLAHO-ROMANESC !!!

    NOI suntem … cei ce am INVINS, ALUNGAT sau ASIMILAT … in ISTORIA noastra … TOATE populatiile MINORITARE si CALATOARE … VENITE pe TARAMUL nostru DOAR in scop de JAF !!!

  24. @Marele Urs: Tu nu esti un urs, care este un animal mult prea nobil pentru alde tine, un mare magar. Romanii, in raport cu alte popoare, nu sint moldoveni decit in optica rusilor, pe linga care, voi, in nemernicia voastra, va gudurati acum dezor. Ati mai facut-o cu austriecii, germanii, chiar rusii, ‘europenii’ si nu v-a iesit. Valahi nu au fost niciodata pentru ei insisi, doar pentru straini. Pentru ei insisi au fost si sint romani. Desi enormitatile pe care le insiri m-ar dispensa de obligatia oricarui comentariu, redau ceea ce am vazut mai demult intr-o revista de istorie militara britanica. Era vorba de luptele romanilor cu un trib din actuala Belgie, trib care isi construiasca asezari pe dealuri fortificate. Articolul era dedicat si unei arme, care, desi nu avea faima celor ale legionarilor, era eficienta si la indemina oricui: prastia din ‘dotarea’ unitatilor de auxiliari. Dupa dispunerea in teren a proiectilelor de prastie, s-a putut reconstitui mersul luptelor de cucerire a unor dealuri fortificate. Ei bine, autorul conchide ca, in pofida urmelor de distrugere masiva, de ramasite umane cu urme de violenta extrema, de incendiu devastator, viata a continuat in aceste asezari, fiind de bun simt ca romanii nu aveau nici un interes in exterminarea populatiei. Deci, ceea ce la alti istorici care scriu despre evenimente similare celor care au insotit cucerirea Daciei, este repudiabil atunci cind este vorba de daci si continuitatea lor, pentru ca asa vor ungurii si cine nu are altceva mai bun de facut decit sa ii asculte.

  25. @ kis medve
    ‘dacii inhaerent montibus’ fatalaule!
    Citeste-ti istoricii tai maghiari, in frunte cu pal engel – cel mai mare medievist din cate inteleg (ca asta e, la voi istoria incepe cu evul mediu).
    Ati descalecat doar in panonia, ardealul a trebuit sa-l cuceriti, in vreo 200 de ani.

  26. Severin ne da un serial excelent, ca de obicei.
    Ar fi interesant insa sa vedem si celalalt versant al problemei.
    Rusia n-a avut de ales in crimeea – o spune in clar si friedman: nici o putere, indiferent de ideologie, n-ar fi renuntat la singura baza navala la marea neagra, mortala pentru flancul ei sudic.
    Dar sua? au de ales?
    La ce deficit, la ce datorie/datorii uriase, la ce complex(e) militaro si financiaro, la ce bursa gonflata.
    POATE AMERICA SA FACA PASUL INAPOI?
    Cu, practic, o economie de razboi? poti sa faci, eventual, trecerea la civil dar daca esti invingator.
    Dolarul ca moneda internationala (si izvor perpetuu de deficit ‘sanatos’, cheltuieli fara inflatie adica) nu mai e by default, e impus prin presiune militara.
    Exista analisti care spun ca indatorarea e acum dezirabila, ca o parghie strategica si rezervarea dolarului ca prima optiune.
    OR INFLATIA MUSCA DEJA, sua trebuie sa se miste, pasul inapoi echivaleaza cu colapsul social. Singura sansa e sa-si exporte problemele in conflict strategic, NU MAI ARE STRUCTURI PENTRU O ALTA OPTIUNE, militaro-financiarul a cancerizat totul.
    E ca si cum ai cere unui colos de 200kg cu o mitraliera in maini pe steroizi si heroina, sa devina de maine vegetarian.

  27. ” după retragerea aureliană”…”după care românii sunt urmașii dacilor (LIBERI)” … ASA a si fost in ISTORIE (II)
    DECI … DUPA ELIBERAREA a 15% din TARAMUL cel DACIC (de sub JUGUL ocupatiei ROMEI) … de catre DACII cei LIBERI (85% din populatie) … DACIA reDEVINE … TARAMUL GETO-DACILOR LIBERI … a DACO-ROMANILOR … si a ROMANILOR de ASTAZI !
    GETO-DACII, DACO-ROMANII (numiti vlahi de germanoizi) si ROMANII de ASTAZI … formeaza in mod CONTINUU, pe ACEST si ACELASI TARAM, un ACELASI NEAM MAJORITAR, avand o LIMBA si SPIRITUALITATE ca cea PIE de acum 5000 de ANI !!!
    ASTA este ISTORIA POPORULUI celo ROMANESC !
    Daca nu ar fi existat, in mod CONTINUU de vietuire, POPOLATIA MAJORITARA de tip DACO-ROMANEASCA … in timpul migratiilor (sec. IV – XX), TARAMUL nostru ar fi fost ocupat de altii, infiintand propria lor capitala pe acest TARAM (DACIA MARE). Insa nici hunii, avarii, slavii, bizantinii, bulgarii, ungurii, mongolii, tatarii, turcii, germanoizii, rusii … NU AU REUSIT ACEST DEZIDERAT … RICOSAND (din NEAMUL nostru cel MAJORITAR de pe acest TARAM – DACO-ROMANESC) doar in vecinatatea si proximitatea noastra !

  28. „Poate-mi explici de ce Vechiul testament era scris in greacă, și nici azi acceptat de ocupanții vremelnici al ”țări sfinte”
    1. AVEM pentru Vechiul Testament scrieri in diverse religii: Eastern Orthodox Old Testament (49 carti); Catholic Old Testament (46 carti); Hebrew Bible (Tanakh) (24 carti); Protestant Old Testament (39 carti).
    2. OARE DE CE avem un numar diferit de carti/capitole in VT ? DEOARECE RELIGIILE AU EVOLUAT IN TIM!. VT a fost scris (compus si recompus in timp), in perioada sec VI-II BC (timp de 4 secole !), de catre evrei . Si, mai apoi, forma finalizata (astfel) a VT a fost schimbata, modificata si adaugata PERMANENT in TIMP si FUNCTIE de RELIGIILE epocilor.
    3. Textul VT a fost TRADUS in limba Greaca in Alexandria in perioada anilor 280 – 130 BC, la cererea faraonului Ptolemy Philadelphus (283 – 246 BC), in plina epoca Elenistica. Aceasta forma GREACA a traducerii VT se numeste SEPTUAGINTA si RAMANE baza VT in ritul grecesc BIZANTIN (oficializat de catre Constantin cel Mare in 325 AD in Imperiul Roman/de Rasarit/BIZANTIN. – (Eastern Orthodox Church).
    4. In 382 AD Papa Damasus I il insarcineaza pe Jerome sa traduca Biblia (si deci si VT) in limba LATINA. Traducerea LATINA (numita VULGATA), apare deci la mai mult de 600 de ani de la traducerea in GREACA (Septuaginta). Jerome, in traducerea sa, foloseste si SEPTUAGINTA, dar si noi forme EBRAICE ale VT, simplificate (prin eliminarea unor asa zise scrieri „apocrife”) de catre evrei intre sec. II BC si IV AD.
    5. Culmea este ca lumea „ebraica” a SIMPLIFICAT si mai mult VT! Astfel forma CANONICA a Iudaismului RABBIC apare mai recent de sec. VI-VII AD. (Rabbinic Judaism recognizes the 24 books of the Masoretic Text as the authoritative version of the Tanakh or Hebrew Bible).
    6. Biblia Protestanta (VT) respecta forma Iudaica a Bibliei (VT), modificand doar format textul original .

  29. ” după retragerea aureliană”…”după care românii sunt urmașii dacilor (LIBERI)” … ASA a si fost in ISTORIE (I) Retragerea romană din Dacia se referă la retragerea ARMATEI și ADMINISTRATIEI romane (latine) din Dacia, care după unii istorici ar fi început în anul 256 AD, în timpul împăratului Gallienus. Totuși, este clar că în timpul lui Aurelian, au fost retrase pe linia Dunării doar LEGIUNILE ROMANE din Dacia (271-274 AD). Retragere DOAR militara !
    Stăpânirea romană a provinciei (incepand cu anul 105 AD, si a doar 15% din tot TARAMUL GETO-DACIC) era, însă, dificilă, unii istorici susținând că în provincia Dacia romană nu a existat nici un an (!) fără conflicte cu triburile vecine nesupuse Romei. Se spune că Hadrian, urmasul lui Traian (117 – 138 AD), conștient de dificultatea menținerii, s-a gândit DEJA la abandonarea provinciei.
    Începand cu 234 AD, o serie de evenimente slăbesc puterea Romei. Legiunile din Pannonia își proclamă propriul împărat, din 236 AD Maximinus Thrax (primul Imparat Roman de origine barbară) si se află în razboaie continue cu DACII LIBERI și Sarmații. Intre 238 – 251 AD Goții și CARPII (DACII LIBERI) întreprind o campanie de raiduri devastatoare asupra provinciilor romane Dacia și Moesia, asediind orase situate adânc în Balcani și destabilizând Imperiul Roman – Decius fiind primul impărat roman care moare pe câmpul de luptă. În timpul lui Gallienus romanii pierd controlul în Dacia în fata Goților și a CARPILOR, cu excepția unor fortificații între râul Timiș și Dunăre. Nu se cunosc detalii ale situației în provincia Dacia, doar o declarație a lui Rufius Festus (472–507 AD, ultimul consul al Imperiului Roman de Vest) „în timpul împăratului Gallienus, Dacia a fost pierdută”. Oprirea subită a inscripțiilor și monedelor romane din Dacia în anul 256 AD atestă dezintegrarea administrației romane in provincia Dacia.

  30. Va rog sa publicati si partea (I) a comentariului meu:
    ” după retragerea aureliană”…”după care românii sunt urmașii dacilor (LIBERI)” … ASA a si fost in ISTORIE (I)

    Altfel, partea (II) a comentariului meu nu se poate intelege bine .

  31. Felicitări Adrian Severin!Cu siguranță această analiză este deja tradusă în engleză, rusă și germană.Cât privește pe așa-zișii strategi români,pentru ei este inutilă căci ei își iau lumina numai de la licurici.

  32. @Al „OR INFLATIA MUSCA DEJA, sua trebuie sa se miste, pasul inapoi echivaleaza cu colapsul social. Singura sansa e sa-si exporte problemele in conflict strategic, NU MAI ARE STRUCTURI PENTRU O ALTA OPTIUNE, militaro-financiarul a cancerizat totul.
    E ca si cum ai cere unui colos de 200kg cu o mitraliera in maini pe steroizi si heroina, sa devina de maine vegetarian.”

    Excelent. Mie toata plandemia covid 1984 imi pute a creare a unui „Commonwealth Occidental” condus de SUA pentru a amana decadenta spirituala, economica si culturala a Apusului. Brutalizarea propriilor populatii prin ferecari, criza economica, si vaccinarea volomusai este necesara pentru a le distrage atentia de la razboiul pregatit si dorit impotriva dusmanilor „lumii libere”, in speta Rusia, si acceptare a noii ordini mondiale bio-digitale a oligarhiei occidentale.

  33. Felicitari domnule Adrian Severin!
    Mi-ar placea sa citesc un articol scris de dvs. despre Marea Resetare si implicatiile acesteia asupra relatiilor Occidentului cu China, Rusia, si India.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.