”E ca şi cum un pacient se simte din ce în ce mai rău şi o armată de medici, din toate disciplinele şi culorile politice, nu e în stare să spună cu precizie ce are bolnavul şi ce tratament îi trebuie prescris ca să fie pus pe picioare.
Ţara abia se mai târăşte. La nivel de decidenţi bâjbâiala şi panica sunt superlative. Ne ameninţă junk-ul, ne ameninţă falimentul, ne ameninţă trei pachete de măsuri de austeritate de o duritate fără termen de comparaţie iar clasa politică, în lipsă de idei şi de lideri care să inspire încredere, a trecut pe modul “fiecare se salvează cum poate”.
Şi în toată această derută generalizată se îndură cerul de noi şi ne transmite un mesaj, înainte ca pacientul să moară, cât un diagnostic de ultimă instanţă: “cazul Anastasiu”.
“Nu ştiţi ce are ţara? Trageţi învăţăminte de-aici!” – ne-a tunat o voce gravă dintre norii de furtună adunaţi deasupra ţării.
Pe Anastasiu l-a promovat în politica mare Ilie Bolojan. El l-a numit consilier la Cotroceni cât timp a fost preşedinte interimar, el l-a impus partenerilor de coaliţie drept vicepremier responsabil cu reformele economice atunci când s-a structurat echipa guvernamentală. Întrebarea cheie este cum au jucat serviciile secrete în toată această perioadă de ridicare pe cer a unei noi stele apărută, pentru mulţi, din senin?
Se spune cu destul temei că serviciile secrete au stat în spatele ascensiunii fulminante a lui Nicuşor Dan până la funcţia de preşedinte al României. Deci ele îl susţin pe Nicuşor Dan. Pe de altă parte tot aceste servicii secrete au făcut dezvăluirile compromiţătoare despre Dragoş Anastasiu pentru că ele, indubitabil, deţineau aceste secrete. Deci au lovit astfel în Ilie Bolojan. Dar nu când era interimar la Cotroceni ci abia acum când s-a clarificat că şeful cel mare e Nicuşor. Să însemne asta că s-a declanşat deja un război între palate şi că fiecare parte încearcă să-şi marcheze teritoriul? Să-şi arate muşchii? Să însemne că serviciile nu mai sunt divizate ci s-au poziţionat total de partea lui Nicuşor? Atunci cum rămâne cu Ioana Ene Dogioiu, trompeta recunoscută a SRI? Că doar ea a sărit ca arsă în apărarea lui Anastasiu si, implicit, a lui Bolojan?
O concluzie mi se pare evidentă: ţara nu e condusă nici de preşedinte, nici de premier. Ţara e condusă de servicii! Ele au dosare compromiţătoare pentru toţi pionii politici cu veleităţi de a a putea deveni, la un moment dat, piese mai valoroase. Asta înseamnă că nici măcar Nicuşor Dan nu e scutit de condiţia de a fi avut la mână de “băieţii cu ochi albaştri”. Şi, preventiv, i s-a dat de înţeles asta, ca să nu-i vină cumva ideea unor abateri de la traseu.
Atunci unde se plasează “biela” DNA în tot acest joc în raport cu “manivela” SRI? După modul în care l-a înfundat pe Anastasiu declarând tranşant că în dosarul cu pricina actualul vicepremier a fost “martor denunţător” (dând astfel total peste cap declaraţia lui Anastasiu şi a purtătoarei de cuvânt a lui Bolojan), e limpede că şi DNA s-a alăturat echipei câştigătoare de la Cotroceni. Dislocarea lui Piedone de la ANPC şi tot scandalul creat în jurul vieţii lui intime sunt şi ele argumente că, prin intermediul serviciilor şi al justiţiei, arătarea pisicii şi plata poliţelor politice au fost reactivate la turaţie maximă ca tehnici de luptă fără scrupule.
Înţelegeţi acum de ce am ajuns unde am ajuns cu ţara şi de ce avem politicieni atât de cenuşii şi ineficienţi? Pentru că, de fapt, ei sunt impuşi de servicii (şi doar aparent de partide) şi pentru că serviciile nu au niciun interes să promoveze valori şi conştiinţe ci doar personaje derizorii, şantajabile, pe care să le aibă la mână cu dosare infamante. Şi pe care să le păpuşeze după interesele lor obscure, care nu au nicio legătură cu buna guvernare.
Mie mi se pare tot mai evident că, pentru România, drumul spre vindecare (indicat de “diagnosticul primit din cer”) trebuie să treacă, este obligatoriu sa treacă, prin decuplarea serviciilor secrete de la butoanele oculte pe care le controlează în prezent. Doar aducerea acestor servicii în matca lor constituţională, instituirea unui control parlamentar real asupra lor ar putea permite partidelor să scoată la suprafată şi politicieni de valoare, integri, competenţi, patrioţi, fara dosar. Aşa cum e acum, nicio şansă!
Dragoş Anastasiu e, deja, absolut meritat, istorie. Ce folos, însă, că va demisiona sau va fi demis, dacă în locul lui va veni alt personaj, special ales de “băieţi” cu bube la dosar, care va fi constrans nu să facă ce crede el că e bine pentru ţară ci să execute ordine de gaşcă sau de unitate militară.
Cine să coordoneze, însă, o astfel de revoluţie pentru intrarea în normalitate? În situaţia actuală doar un nebun sau un sinucigaş. Care, cum am văzut recent, imediat ce-a scos putin capul a fost blocat cu toată forţa de sistem ca să nu ajungă cumva la adevăratele pârghii de putere.
Sursa: conteledesaintgermain.ro
Bună!
‘ O concluzie mi se pare evidentă: ţara nu e condusă nici de preşedinte, nici de premier. Ţara e condusă de servicii! Ele au dosare compromiţătoare pentru toţi pionii politici cu veleităţi de a a putea deveni, la un moment dat, piese mai valoroase. Asta înseamnă că nici măcar Nicuşor Dan nu e scutit de condiţia de a fi avut la mână de “băieţii cu ochi albaştri”.
Serviciile fac și desfac,dar unde a ajuns țara,cu UN picior in JUNK .
EXISTA SOLUTIA PT CURATENIE SI IGIENIZARE!
LEGE IN PARLAMENT DE DESFIINTARE A SRI ȘI REINFIINTATE SUB ALT NIME,DE EXEMPLU SIS.
La REINFIINTATE se face și reîncadrare cu personal redus asemănător serviciilor din vest,raportat la numărul de cca 18 milioane de locuitori ai Romaniei.Se taie toate tentaculele din teritoriu.
TREBUIE CURAJ! VOR FI REACȚII OSTILE, POATE SI DIN JUSTIȚIE,DAR PARLAMENTUL SI GUVERNUL POT DACĂ SUNT DE BUNA CREDINTA.
Deci n-ati pus intrebarea cheie (vedeti mai jos), cainilor, aparatori ai democratiei.
Rusine!
Subscriu la tot ce ai spus.
Am totuși o nedumerire,cu ce a greșit Atanasiu serviciilor după ce în prima fază serviciile l-au acceptat.
Sigur ca serviciile au fost implicate in toate aceste alegeri ca peste tot in lumea buna. Si cele romanesti(?) dar mai ales cele franco-germane, probabil supravegheate de fratii mai mari si absoluti. Dar si intre servicii nu exista o perfecta armonie, se mai practica lovituri sub centura. Dupa care urmeaza o perioada de acalmie si „business as usual”.
Prognoza meteo anunta ca vor veni ploi care il vor spala pe dl vice.
Sintagma „baietii cu ochi albastri” nu mai e valabila. Poate nu ati remarcat, dar astazi toti din servicii sunt cu ochi cacanii, negri etc (cel putin din pozele publice). Nimeni cu ochi albastri. E revelator, pentru ca ochii albastri sunt asociati cu integritatea.
Pacat ca serviciili sunt sicrete, ca altfel le-am propune sa conduca ele tara, daca tot o conduc din umbra. N-ar fi mai corect?
Nîște hoți … ‘în slujba țării’!
Intrebarea referitoare la sponsorizarea lui Nicusor Dan trebuie sa-i fie pusa si lui Anastasiu. Ia sa vedem care caine de paza a democratiei ii va pune aceasta intrebare astazi la ora 5!
Nu înțeleg de ce se strofocă lumea atât despre cazul Anastasiu. Un asemenea in divid trebuie să facă obligatoriu, musai cum ar zice Orban, din guvernul României. Nu este de ici de colo să reziști 8 ani cu darea de șpagă și să nu se afle, este necesar un asemenea „specialist”, în mituirea mahărilor lumii, fie indivizi sau state, iar românașul să nu afle nimic despre tărășenie, pentru menținerea și mai ales pentru reînnoirea „mandatelor”. Nu este suficient să iei puterea ci și să o păstrezi vreme cât mai lungă. Cum mandatul lung cu șpagă se ține, trebuie ca Bolovan să aibă omul potrivit la locul potrivit, adică la economia cea de jefuit, să-l poată seconda pe Mucușor cei 8 ani previzibili de mandat.
Corecta radiografie!
Se mai intampla si minuni! Diagnosticul e clar, dar situatia e atat de grava incat pentru salvarea „pacientului” este nevoie de o echipa de chirurgi si o echipa de rezerva la camera de garda. Deocamdata pacientul beneficiaza doar de anastasişti, pardon, anestezişti si rezişti care il tin la aparate, mai mult mo rt decat viu. Si se bucura/lauda ca inca mai rezista, datorita lor.
Poate si tratamentul o sa ne vina tot de acolo…
Se vor găsi soluții, numai că trebuie să se înțeleagă la procentele din privatizările întreprinderilor de stat. Chiar dacă pleacă Atanasiu, vor rămâne consilierii aduși de el. Și pe care tot Atanasiu îi va conduce din umbră.
„Se spune cu destul temei că serviciile secrete au stat în spatele ascensiunii fulminante a lui Nicuşor Dan până la funcţia de preşedinte al României. Deci ele îl susţin pe Nicuşor Dan.” Sa luam putin in bâza aceste afirmatii.Serviciile secrete nu sustin un dobitoc anume,ele sustin pur si simplu un dobitoc,oricare ar fi el,care le permite jocurile.Unul dintre aceste „jocuri” este spolierea Romaniei,jefuirea ei,vinderea ei.Nici macar nu este vorba de politica,e vorba doar de jaf.
Intrebare pentru Nicusor, pe care „vanjosii” caini de paza ai democratiei (ziaristii) trebuie neaparat sa i-o puna: v-a sponsorizat Anastasiu in campania electorala si daca da, cu cat?
Apa, hrana, energie – Romania colonie!