CdSG: Analistul echidistant – un inamic comun

Întărâtă-i, drace! Asta e reţeta magică a celor ahtiaţi după vizualizări şi audienţe. Reţetă vizibilă şi la televiziuni şi la ziarişti şi la influencerii altfel indexaţi.

La marile evenimente de scandal ţara se împarte instant în trei categorii de chibiţi: pro, contra, indecişi.

Analiştii care se poziţionează net pro sau contra preiau instant şi complet procentele categoriei respective. Cei care, însă, îşi propun să rămână obiectivi nu capitalizează, după aceeaşi formulă, procentele indecişilor. “Omu’ o scaldă” – vor zice aceştia derutaţi de amestecul de plusuri şi minusuri alocate fiecărei părţi din dispută.

Deci, din start, avantaj mare la numărul de urmăritori pentru analiştii înrolaţi, a căror poziţionare o dezluşeşti după primele pronunţări. Poate şi asta este o explicaţie a împuţinării comentariilor echilibrate, a abundenţei istericalelor şi a perspectivelor îngustate cu ochelari de cal.

În disputa naţională a momentului între Călin Georgescu  şi instituţiile statului român care au contribuit la anularea alegerilor prezidenţiale, taberele despre care vorbesc s-au constituit după o disciplină şi cu o cadenţă aproape cazone: Antena 3, Digi24, CTP şi o mulţime de nume de rang 2 împotriva lui Călin Georgescu, Realitatea, RTV, Ion Cristoiu, Marius Tucă şi destui rebeli însetaţi de grabnică măreţie revoluţionară de partea respectivului.

Eu nu alerg după audienţă. Cum am declarat în mai multe rânduri, ceea ce urmăresc prin articolele mele este să fiu cât se poate de sincer cu mine însumi şi cu cititorii mei. Să le spun cu totală onestitate acestora ce cred, şi nu neapărat ce aşteaptă ei să le spun sau ce bănuiesc eu că le-ar face plăcere să audă.

Cazul Georgescu este unul încurcat. Cu multe emoţii, capcane şi umbre care duc la orbiri de percepţie.

Anca Alexandrescu este o jurnalistă curajoasă, dar pătimaşă şi partizană ca o leoaică zburlită care-şi apără necondiţionat puiul.  Toţi invitaţii ei sunt aleşi să-i cânte în strună, să o aprobe sau să-i ridice la fileu. Opiniile contrare nu sunt admise decât dacă sunt urmate de “erate”, iar dacă vreunul dintre interlocutori îndrăzneşte să se încăpăţâneze pe vreo contră este repezit cu asprime şi eliminat, pentru viitor, de pe listă. Astfel incât nu are cine să-i echilibreze prin mici paranteze de ebiectivizare luările de poziţie uneori de-a dreptul idolatre.

Să recunoaştem, nici domnul Georgescu nu e perfect. Şi ar trebui, pentru binele emisiunii şi chiar pentru binele domniei sale, să fie cineva care să-i mai şi rostească defectele. Căci e evident că omul se mai şi contrazice, mai şi minte şi, când i se pun probe indubitabile în faţă, o scaldă destul de stângaci sau o întoarce ca la Ploieşti referitor la afirmaţii cel puţin bizare pe care le-a făcut în trecut.

Am asistat în ultimele zile la numeroase eschive şi cosmetizări în care invocă scoaterea din context a ziselor sale anterioare (uneori adevărată, alteori nu) sau prin care încearcă să anuleze veninul/ficţiunea acestora, contrapunându-le alte afirmaţii mai blânde sau contrarii, făcute tot de domnia sa, cu alte ocazii. Mie mi se pare că s-a pregătit anume în acest sens înregistrând de rezervă nişte interviuri “reparatoare” în care declară exact contrarul. Pe acestea le prezintă acum ca adevărata sa poziţie. De exemplu, ca să îndulcească declaraţiile sale mai vechi despre incapacitatea femeii de a face faţă politicii înalte, ne prezintă acum o înregistrare mai recentă în care elogiază femeia aproape sanctificând-o. Astfel de trucuri de comunicare ar trebui semnalate într-o relatare jurnalistică obiectivă, deoarece spuse sau nespuse deschis ele tot sunt sesizate până la urmă, iar încercarea de ascundere a lor se întoarce ca un bumerang împotriva persoanei în cauză.

Mihai Gâdea este exemplul de partizanat fanatic din tabăra anti Georgescu. Şi el este un jurnalist al cărui curaj a fost verificat şi răsverificat în multele războaie purtate cu Traian Băsescu şi cu regimul acestuia nu de puţine ori criminal. Deci nu e vorba la el de lipsă de curaj ci de altceva.

În cazul Călin Georgescu Mihai Gâdea a fost şi este în continuare de nerecunoscut. De la potemkiniada aşa ziselor dezbateri parlamentare de la Casa Poporului unde a încercat să imite grandioase regii electorale de tip american şi a reuşit să ducă în penibil hilara noastră menajerie politică, până la înfierările aberante din ultimele emisiuni – tribunal “Sinteza zilei”, Mihai Gâdea îşi arată cu obstinaţie o faţă pe care nu aş fi vrut să o aibă şi să i-o văd. Şi la el, ca şi la Anca Alexandrescu, toţi invitaţii sunt aleşi să recite acelaşi text cu mesaj unidirecţional şi nimeni nu are voie să mişte în front. Construcţia lui argumentativă este centrată pe reducerea discuţiei fundamentale la pro – ruşi, anti – ruşi. Propagandistic vorbind poate fi o alegere eficientă deoarece mulţi privitori – ţintă pot fi convinşi mai uşor să înţeleagă şi să accepte o astfel de simplificare a problemei decât să se încurce în ipotezele reale de lucru, mult mai complexe. Propagandistic, poate. Dar jurnalistic cred că este o opţiune descalificantă.

Teza conform căreia a-l alege pe Georgescu este echivalent cu a ceda ţara ruşilor mi se pare o prostie asumată de unii care o provoacă dinadins pentru a o folosi pe post de sperietoare.

Citeste restul articolului pe Contele de Saint Germain.ro