Guvernul lui Ilie Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură inițiată de PSD, AUR și PACE. De atunci, însă, Parlamentul s-a rupt în trei tabere de mărimi similare, care nu ajung la un consens pentru învestirea unui nou executiv cu puteri depline. Președintele Nicușor Dan a făcut două propuneri până acum. Guvernul tehnocrat al lui Tomac nici măcar n-a ajuns la vot, în timp ce Guvernul politic Veștea a căzut la votul de încredere al Parlamentului.
Criza politică nici nu pare să aibă vreo rezolvare iminentă. Partidele „prooccidentale” n-au reușit să cadă de acord pe o formulă de susținere a unor guverne minoritare, așa că Nicușor Dan e nevoit să caute iar o variantă posibil câștigătoare. În acest context, scenariul anticipatelor pare tot mai aproape. Cotidianul a luat pe rând fiecare actor important politic pentru a vedea cine câștigă și cine pierde din instabilitatea politică.
Mediatorul Nicușor Dan, mai aproape de Sorin Grindeanu decât de Ilie Bolojan
Președintele Nicușor Dan s-a autoproclamat mediator, doar că în această criză politică pare să aibă media 4 la această materie. Șeful statului se arată incapabil să găsească o majoritate în Parlament. În acest context, a recurs chiar și la mișcări de forță, precum numirea unui premier peste capul unuia dintre partide. Totul fără succes, motiv pentru care prelungirea acestei crize îi poate da lui Nicușor Dan doar imaginea de președinte impotent politic.
Problema masivă a președintelui vine din faptul că și-a îndepărtat electoratul fidel, de nișă, acei 20% dintre alegători care l-au propulsat în 2025 în turul 2. Din cauza faptului că a făcut o mișcare de forță care a afectat PNL, dar refuză să forțeze măcar discursiv scenariul anticipatelor, o mișcare prin care ar fi afectat PSD, Nicușor Dan s-a ales cu imaginea de PSD-ist. Aceasta este în strict contrast cu electoratul său fidel, adunat pe lupta împotriva social-democraților dusă de Nicușor Dan înainte să ajungă la Palatul Cotroceni.
Cu cât criza durează mai mult, cu atât Nicușor Dan pare mai incapabil să medieze dialogul între partidele din România. Își pierde principalul atuu. În ochii electoratului, se apropie pe zi ce trece de PSD. 2030 pare tot mai departe.
Ilie Bolojan, greu de demis, în ciuda multiplelor încercări la care a fost supus
Premierul Ilie Bolojan a pierdut o bătălie atunci când moțiunea de cenzură pentru demiterea executivului său a trecut, dar pare să câștige războiul. Popularitatea acestuia, care s-a transpus și în scorurile partidului pe care îl conduce, a crescut vertiginos pe fondul demiterii. Acesta și-a creat un electoral fidel, de-a dreptul fanatic, care pare să facă mereu scut în jurul său.
Pe lângă sondaje, Bolojan a câștigat și războiul intern din partid. Prin nominalizarea lui Adrian Veștea peste capul PNL pentru a deveni premier, Nicușor Dan i-a dat involuntar șansa lui Bolojan de a curăța partidul de „puciști”. Chiar dacă instanța pune acum bețe în roate bolojeniștilor prin decizii prin care suspendă organizarea congresului care a avut loc deja, voturile interne au dat semnalul clar că tabăra Thuma a pierdut lupta din interiorul PNL.
Liberalii au acum șansa să se reformeze intern și să marșeze pe zona reformistă. Bolojan și-a asigurat, măcar aparent, liniștea la vârful unui partid care schimbă șefii mai des decât șoșetele. Fiecare zi în care rămâne la Palatul Victoria reprezintă o palmă pentru PSD și un punct în plus pentru Bolojan. Pe lângă martirizarea în ochii electoratului său, prelungirea crizei îi dă lui Bolojan imaginea unui om politic puternic. Iar românii votează și ca să câștige, nu doar ca să-și valideze favoritul.
Dacă va dori, în 2030, cu imaginea de acum, pleacă drept favorit pe culoarul anti-Simion către Cotroceni. Sau poate mai repede de 2030, dacă blocajul va duce la anticipate.
George Simion, acuzat că îl ține în fotoliu pe Ilie Bolojan
Aparent, criza politică l-a confirmat pe George Simion drept cel mai puternic lider de partid din România. A reușit să evite trădările, și-a ținut toți parlamentarii în linie și, mai mult, a obținut o lovitură de imagine importantă. Acesta a reușit să-l aducă pe premierul desemnat de Nicușor Dan, Adrian Veștea, la sediul AUR, o acțiune care deschide calea pentru melonizarea AUR, cum a spus Kelemen Hunor.
Simion i-a tras preșul de sub picioare lui Veștea în plen, scoțând din sala de vot parlamentarii AUR și, astfel, și șansele ca Veștea să fie învestit. Această decizie însă i-a adus lui Simion o pierdere importantă. AUR a pierdut televiziunea care susținea aproape necondiționat partidul, Realitatea Plus.
AUR nu mai este acum idealizat pe ecranele acestei televiziuni. Vedeta postului, Anca Alexandrescu, l-a criticat pe Simion pentru că îl menține pe Bolojan la butoane prin refuzul de a-l învesti pe Veștea. Acest discurs s-a regăsit, apoi, și la șeful PSD, Sorin Grindeanu.
Fiecare zi în care Bolojan rămâne în funcție îi oferă lui Simion tot mai multă legitimitate. Îi validează, de asemenea, discursul despre anticipate sau suspendare. Dar fiecare zi în care Bolojan rămâne premier îl îndepărtează de Realitatea Plus și îl face tot mai puțin vizibil în spațiul media. Deși unii ar spune că și reclama negativă tot reclamă e.
Grindeanu încasează croșeu după croșeu
Sorin Grindeanu, șeful PSD, a pierdut atât de mult încât s-a săturat să piardă, ca să inversăm un citat din președintele american Donald Trump. Ceea ce a părut o victorie decisivă, trecerea moțiunii de cenzură, s-a transformat într-un șir de eșecuri parcă interminabil pentru liderul PSD.
În două luni, Grindeanu n-a reușit să scape de Bolojan. Un guvern girat masiv de PSD, cu mulți miniștri ai partidului în compoziție, a căzut la votul de încredere din Parlament. În calculele pentru acel guvern, un lider al partidului, Bogdan Ivan, a mers la sediul AUR. Un semn că inițiarea moțiunii comune PSD-AUR chiar a fost primul pas cu care începe orice drum. Șefii PSD din teritoriu au rămas fără vreun aliat în guvern de mai bine de două luni.
Atât de mult a pierdut șeful PSD, încât și-a asumat guvernarea singur. Grindeanu le-a dat posibilitatea celor din PNL, USR și AUR să facă opoziție feroce unui executiv social-democrat, un demers kamikaze pentru un partid deja în cădere liberă. Chiar și în acest demers a pierdut, fiind împins de PNL în față doar pentru ca Bolojan să-i taie elanul rapid.
Fiecare zi în care Bolojan rămâne la Palatul Victoria este un nou pumn pentru Grindeanu. Șeful PSD s-a arătat incapabil să-l schimbe pe Bolojan și, în plus, și-a scos oamenii „de la ciolan”. Nu vorbesc aici doar de miniștri, ci și de prefecți, secretari de stat și în general de oameni din eșaloanele inferioare ale administrației centrale. Împăratul PSD e tot mai gol cu fiecare zi în care tronul de la Palatul Victoria i-l ocupă altcineva.
Dar este o victorie în sine faptul că Grindeanu n-a fost schimbat deja de la conducerea partidului.
USR s-a lipit de Ilie Bolojan
USR și-a regăsit discursul vechi. Principalul mod prin care partidul s-a propulsat politic a fost discursul anti-PSD dur, cu metafore puternice și sugestive. În ultimul timp, prin colaborarea guvernamentală cu social-democrații, discursul anti-sistem al USR slăbise considerabil. Cutia Pandorei a fost redeschisă însă de Ilie Bolojan, atunci când a pornit retorica „șobolanilor”.
Succesul acestei metafore a dat startul unui concurs de glume nepotrivite și la USR. Ghinea a spus despre Veștea, indirect, că e „puțulica” lui Nicușor Dan. Ministrul Irineu Darău a răspuns unei întrebări primite la Antena3 CNN printr-un atac la persoană la adresa jurnalistei. Politicienii USR și-au înăsprit discursul.
Iar aceste narative prind la publicul USR-ist. Partidul, care intrase într-o stagnare, pare să-și fi reactivat parțial publicul fanatic. Acel electorat care răspunde la narative antisistem. Pentru USR, însă, pericolul este ca Bolojan să nu pară mai reformist decât ei. Această luptă e una de cursă lungă.
În prezent, rămânerea la guvernare, defilarea cu discursul anti-PSD și asocierea cu Bolojan întărește legitimitatea partidului. Dar îi poate tranzacționa electoratul.
UDMR e așa cum a fost mereu și cum n-a mai fost niciodată
UDMR este liantul care leagă defuncta Coaliție. Kelemen Hunor discută deschis atât cu Sorin Grindeanu, cât și cu liderii polului de dreapta. Ar guverna cu oricare dintre aceștia, doar să fie un guvern deplin. Doar că UDMR a atins și o premieră.
UDMR a refuzat să intre în Guvernul Veștea. Partidul condus de Kelemen Hunor este recunoscut pentru faptul că nu refuză niciodată să facă parte din putere. Este și o glumă care circulă în online, că alegerile se fac o dată la patru ani ca să aflăm cu cine guvernează UDMR.
Dar acum, partidul lui Kelemen Hunor a stat aproape de Bolojan. Mai mult, a refuzat răspicat orice fel de colaborare cu aleși suveraniști. UDMR pare că iese din această situație drept actorul cel mai vertical. Și totuși, rămâne grav șifonat de lupta pentru guvernul țării vecine, Ungaria.
Cu fiecare zi în care Bolojan rămâne la guvern, UDMR poate să pară actorul responsabil în România. În Ungaria, însă, Kelemen Hunor a pariat greșit pe Viktor Orban.