Cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, Simona Halep s-a calificat, marţi, în turul doi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.
După o oră şi cinci minute, Halep a învins-o pe Teliana Pereira (Brazilia) cu scorul de 6-2, 6-2.
„A fost pentru prima dată cînd am jucat pe terenul central. A fost senzaţional. Mă bucur că am avut un start bun de turneu. Am controlat jocul, am servit bine. Sînt foarte mulţumită de jocul de azi. E greu de făcut o comparaţie între Roland Garros şi Wimbledon. Oricum, voi da totul pe teren pentru că vreau să ajung departe”, a spus Simona Halep la finalul partidei.
În turul doi, Simona Halep o va întâlni pe Lesia Ţurenko (Ucraina), jucătoare venită din calificări şi locul 170 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-0, de Dinah Pfizenmaier (Germania), poziţia 116 în clasamentul mondial.