Ce i-a apucat pe cei din serviciile secrete?

Eram gata să înțeleg că Eduard Hellvig nu vrea să mai prezinte raportul SRI în Parlament! După atîția ani de sictir, după atîtea sărituri peste ani, după rapoarte luate cu copy paste din precedentele, de ce să se mai chinuie? Mai bine trec o lege că nu-i nevoie de bilanț! Sal’tare taică și facem ce vrem! Și chestia cu cetățeanul care informează. Dacă noi suntem chiori și nu vedem, să vadă poporul și să fie obligat să ne raporteze! Și ce ne spun, cînd anunțăm instituțiile, să fie obligate să ia măsuri.

Clar? Muncă eficientă și popor ascultător! Ei, dar acum vor și percheziții și judecată în regim special pentru „spioni”! Nu vi se pare normal? Nu-i de nasul României noastre să afle cine pe cine a spionat și cu ce scop! Și decizia pentru România noastră trebuie să fie la Klaus Iohannis pentru cazurile în care nu se ajunge la unanimitate. Cum să conducă el cu opozanți și cîrtitori? CSAT-ul, acest Comitet Central conceput pentru democrație la dispoziția președintelui pentru a putea avea acoperire la diverse decizii scrîșnite, de tip dictatorial, are nevoie și el de o modificare a legii. Și SIE vrea modificări pentru eventuale cazuri penale. Și SRI, la fel! Dar informațiile militare de ce să nu aibă dreptul la orice? Ne apropiem de război? Nu trebuie să se ocupe ele măcar de protecția președintelui și de adusul și număratul voturilor din străinătate, mai ales că au și făcut-o?

Toate acestea mă împing la o întrebare. Oare ce i-a apucat să umble la mai toate legile care au legături cu informațiile și cu securitate? Nu am avut parte de nici o dezbatere! Nu a fost prezentată nici o analiză! SRI-ul nu s-a plîns că nu poate prinde spionii teroriști. Dimpotrivă, s-a lăudat cu pîrliți și zăltați care amenințau securitatea națională! Pahonțu nu s-a plîns că actualul cadru legislativ l-ar împiedica să-și promoveze neamurile și susținuții din Lerești prin tot felul de instituții!

Și, atunci, de unde vine acest val de modificări? Din cauza războiului din Ucraina? M-am gîndit la asta. Dar eternizarea directorului SRI și restrîngerea puterii la tandemul președintele țării-directorul SRI (care nu mai poate fi controlat și destituit de parlament) n-are nici o legătură cu războiul. Și nici perchezițiile la „spioni”. Și nici renunțarea la raportul SRI în Parlament! Pentru război, cred că trebuie mai multă minte în jocul diplomatic și de politică extern, de alianțe și declarații de inamiciție. Iar minte n-avem pentru că ne lipsește dreptul la inițiative și în plus suntem cam neprofesioniști. Ca să nu zic, proști. Eu spun că pentru situații de criză avem nevoie de consultarea cît mai frecventă a parlamentului. El să valideze alianțe, susțineri și alte poziții importante ale României noastre (nu „țara asta”), inclusiv ruperi de relații diplomatice. Un singur om sau doi (chiar cuplu!) pot face prostii și abuzuri monstruoase. Istoria ne-a arătat asta cu vîrf și îndesat!

Revin! Ce i-a apucat, totuși, să declanșeze acest val de modificări legislative în direcția sporirii de putere și al restrîngerii controalelor de tip democratic, inclusiv la bani? Faptul că avem un premier care nu se prinde la subtilități? Faptul că președintele Iohannis își dorește mai multă putere? Faptul că SRI s-a întins mai mult decît vrea sau îl acoperă plapuma legilor? Sau de atîta bine și putere li s-a umflat capul și vor acoperire legală după cum înțeleg și moșesc ei democrația?

Recomanda [votes_up id=625045]

171 de Comentarii

  1. Se pare ca poezia este asemenea apei sfintite, alunga spiritele rele, asa ca poetii au o arma invincibila impotriva rautatii din lume!

  2. Radu H, iti multumesc pentru frumoasa sustinere. Trebuie sa recunosc, al doilea „i” imi apartine. Asa mi-am imaginat eu, articulat.?
    Da, aveam nevoie de comentariul tau.

  3. Și a fost 6 iunie 2022,ziua lui Tică, 666,Zi Trecută cu cruce de smoală în calendar.Fochistul pentru veșnicie Tică, a furat din smoală Patronului său spiritual, pentru a marca pentru veșnicie, forumiștilor, că este mana în mână cu Jupanul cel Decăzut și neiubitor de oameni. Tică și creatorul său , suflete pereche, de smoală fierbinte. „inima lui Stalin”,bagă cărbuni, căci „brațele lui Tică, minte nu are”
    La sfârșitul zilei, Tică avea „frigiderul plin”, tocuri de doamne înfipte în capul de butelie cu ceafa groasă și ceva șuturi versificabile în fundul primitor. Tică, urmează a doua zi de sărbătoare pentru Tică, Prim Tiitorul de taină al RoșÎmpăratului din Regatul Muștelor Verzulii Charlie,

  4. Porc la rotisor, să se bucure București, Tică, satanistul Tică, sărbătoritul zilei. stul spune:

    Nu, Radu, am scris asa:
    Prin poarta stelara
    Din lemn de cireș,
    Dau buzna ingeri
    Cu mături de jar,
    Să vâre praful
    De stele, sub preș… ”
    Dar ne luam noi, Radule, de la un cuvânt? Când avem la rotisor ditai porcul cu măr în gură?
    Tică draghe, ce începe rău, se termina cu artificii, ca odată într-un secol este 6. 06.2022,adică Ziua Satanei pe nume Tică,adică 666????

  5. Tică, titirca inimă rea, coco mediant ambiental, pitic de grădină cu parul pus pe moate nu pe bigudiuri, i pe tocurile doamnelor de pe forum spune:

    Pai, Tică, fă un partid, mergi în Parlament și da legi care sa interzică tot ce nu îți place ție, apoi, fă un blog, deștept ești,. minte ce-ți mai trebuie?
    Dar Tică, dacă tu confunzi un vers cu o strofă, ce cauți tu în viata ta? De ce te bagi tu în seamă cu oamenii sănătoși?
    De amorul artei, u de ai dat tu examen pe post și de e, fiind și gur la examen, ai fost refuzat?

  6. Motto (tol) ;):

    Se pare că nu ne mai facem bine odată , că până și Poezia a ajuns să fie blamată !

    Mă așteptam ca Tică să-i ”reproșeze” autorului din care citează cu atâta dragoste și sensibilitate prietena Core ceva de genul :
    -Vezi că ești dus cu pluta Rene ! Te dai mare poet, dar ai scris ”ingerii” în loc de ”îngeri” cum ar merge mai bine în topica poeziei. Ca să nu mai vorbesc de celelalte, că râde și Maria- fiica pe care atât de mult aș fi dorit să o am…Ca și pe mama ei dealtfel… 😉
    Așa că ia de -aici , de la contribuabilul Tică :
    ” Prin poarta stelara

    Din lemn de cireș

    Vin cete de ingeri

    Cu maturi de jad

    S-ascundă praful de stele sub preș…”
    Când colo…..
    P.S.
    ”Dar (culmea culmilor 14,37) din dar, se face Rai” este reproșul adus în sfârșit ! și pentru stropul de Poezie,
    de frumusețe de fapt, pe care se încumetă să-l aducă în această troacă de subsol o ființă atât de urâtă de unii pentru că-i iubită și-i iubește pe alții!
    Să mai afirmi că cineva e plătit să aducă un strop de frumusețe în oceanul acesta plin de ură în care ne afundăm unii chiar cu bună știință , mi se pare prea mult !
    Pentru asta „se plătește”, cum bine se observă, nu ești plătit, cum sunt câțiva pe aici.

  7. Totdeauna în Societatea Umană cei Care dețin Puterea își fac lor parte primii și ce rămâne „după” se împarte la Sclavi, Iobagi, idioți, Pălmași! In România, o țară Bananieră, de ce ar fi pe dos? Mulți și multe Gunoaie Sociale care toacă frunză la câini sunt de o E-TER-NI-TA-TE in Parlament, Guvern Președinție, MAE, SRI, SIE, Deconcentrate! Și unele persoane de pe Forum scriu in neștire Poiezii peste Poiezii! Rămâi mut de prostie, hoție, abaterea atenției in mod Barbar, mod viclean de la realitățile României! Aceste persoane au cap, au umeri, au bun simț? Fac parte din Mafia Gulerelor Albe? Sunt plătite pentru postări? Nu le Este frică de Bunul Simț, Bunul Dumnezeu? Să trăiești ca un vierme contrapostand cetățenilor cu bun simt? Cum ii rabdă Dumnezeu pe jigodiile astea fără iubire de Popor? Îi știți după comentarii! Respiră aerul NOSTRU, mănâncă pâinea NOASTRĂ! Jigodii cu ștaif…

  8. Tu ești Prieten/a cu Adevărul? Care adevăr? Că sunteți niște toxiinfecții alimentare pe trupul Bugetului? Care adevăr? Sunteți doctori/doctorițe la Spitalul Floreasca și nu știu Eu? Sunteți asistenții/asistentele domnului profesor Universitar doctor Ioan Lascăr și nu știu eu? Sunteți niște Gunoaie Sociale și din cauza voastră 8 milioane de români au părăsit această minunată țară! Ce ați făcut voi Neoplasme Pulmonare ( dacă știți ce însemna asta) nu au făcut mii de ani de Istorie, război cu turcii, cu Leșii, cu Germanii! Ați fost si sunteți pentru sărmana Romaniei Leucemie de Măduvă! Tot ce a avut Romania mai bun ați distrus! Economie, Industrie, Resurse, Sănătate! Pe ce nu ați distrus și furat v-ați căcat voi cu Neamul vostru de Securiști Analfabeți! Cu poezii se ține România, cu poezii? De muncă, Sfânta Muncă ați Auzit? Gunoaiele, impostorilor! Ați mâncat „degeaba” pâinea României, degeaba ați mâncat-o! Rataților și vânzătorilor de țară! Meritați 8 Milioane de flegme pe față de la 8 Milioane de români care scuipă cu Năduf pe viața și soarta voastră! Punct.

  9. Sa ne bucuram prieteni, cat mai suntem, cat mai sunt poeti caci vine o vreme cand nu mai trisam, cand tragem o linie si-apoi adunam…
    Cat inca putem spune aidoma poetului
    „în felul meu,
    sunt o Republică
    cu Imn şi Stemă,
    primesc ambasadori
    şi am Oștire de Idei
    ce-mi pleacă zilnic la manevră!

    am un Drapel imaculat
    şi sunt Armata de Elită
    a propriului meu Stat!

    nu cer nimic, dacă întâi n-am dat!

    nu am vândut, nu am trădat!

    pe nimeni, sigur n-am ucis,
    iar să urăsc cu-adevărat,
    sunt indecis!”

    Sa visam cu el:

    ” prin poarta stelara

    Din lemn de cireș

    Dau buzna ingerii

    Cu maturi de jar

    Să vâre praful de stele sub preș…”

  10. Ticalosia lui „rene”, „prieten” cu alte pseudonime ale dedublarii nu are limite! Aceasta creatura monstruoasa
    care se da „dizident” nu realizeaza ca eu critic nepartinitor mizeriile tuturor vandutilor, pe cand el si CUIB-ul unde a
    fost lgendat de Securitate, ca inainte si dupa 1989, isi critica dpoar camarazii de pe „dreapta”!!! Ei fiind de EXTREMA DREAPTA cea mai periculoasa pentru ca „patriotismului ceausist FALS” ii adauga „FALSA CREDINTA IN DUMNEZEU LEGIONARA…
    Dumnezeu nu are nicio legatura cu crimele legionare comise sub comanda COMINTERNISTILOR Zelensky si Antonescu despre care
    acesti dusmani ai Romaniei nu vorbesc, cum nu vorbesc de anul petrecut de Antonescu la Moscova pe care nici bolsevicii insisi nu l-au putut sterge din istoria falsificata. Acesti antisemiti feroci care peroreaza despre credinta si iubire de aproape vor sa puna pe seama evreilor genocidele marxiste/bolsevice/naziste/legionare si ma ataca furibund cand ACUZ
    aceasta ideologie, in loc sa-mi dea dreptate, doar „ar fi fost creata de…capitalistii de toate neamurile”!? Ei sustin la fel de autoacuzator o „stanga” generata de bolsevismul romanesc, demascandu-se…

  11. Tică, mâine îți voi dedica o poezie doar ție, intitulată „Tică, frate cu paralela 45”, iar lui Charlie, siamezul tău cu creier comun, „copaci fără rod”
    Apoi, comentează, Tică, poți semna SARTICĂ, știm cu toții ca sunteți unul și același estropiat. Baftalo, Tică, tine pliciul aproape și dacă îți întra iarba în fund, da cu Autan.
    Sau

    Azi am rugat o prea bună prietena, să repostez poezia „sunt o republică cu imn și stemă”, pentru Miruna, Marin și ceilalți
    Dacă nu te superi, va mai reposta o poezie scrisa de mine, sper să placă persoanelor dragi mie de pe forum, să inslteasca7pe cei ce pleacă în ckncediu ?

  12. A fost cutremur, Ileana, core, Miruna!
    Flori de măr s-au pravalit
    Din cer, ca o ninsoare,
    Sau fulgi de brânză
    Dată pe răzătoare!
    Mi se amestecă Fengshuiul
    Cu parfum de femeie,
    Flori, apă și vânt,
    Cu o singură cheie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.