Ce îşi doresc tinerii actori să aducă nou generaţia lor în teatru

Teatrul, ca orice organism viu, se regenerează și se împrospătează constant. Noile generații de actori aduc multe surprize plăcute de talent, perseverență și creativitate.

Gala HOP de la Costinești, dedicată promovării tinerilor actori și ajunsă anul acesta la a XXI-a ediție (3-6 septembrie), aduce în atenția oamenilor de teatru și a publicului tineri absolvenți de teatru din întreaga țară, cu aptitudinile, originalitatea și creativitatea lor.

Câțiva dintre actorii selecționați în cadrul Galei HOP 2018, întrebaţi ce și-ar dori să schimbe sau să aducă nou generația lor în teatru, au răspuns:

“Suntem deja diferiți, în primul rând ca indivizi, în al doilea rând ca generație. Va schimba, oricum. Important este să ni se ofere șansa să putem schimba. Mi-aș dori ca noua generație să poată oferi României un loc important în rândul celorlalte state, măcar pe partea culturală. Chiar dacă mi se pare aproape imposibil, mi-aș dori acest lucru. Să fim văzuți și cu alți ochi de europeni. Să nu mai simt acea dezamăgire în ochii străinilor când spun că sunt româncă”, speră Rusalina Bona

“Nu știu ce schimbare ar trebui să aducă generația mea în teatru, dar cred că răspunsul se află undeva în întrebare. Problemele din domeniul teatrului se știu foarte clar. Sper doar că atunci când generația mea va avea ocazia să aducă ceva nou în teatru, aceasta să fie încă o generație tânără, nemulțumită, nu una blazată”, mărturisea  Radu Catană

“Atât generația mea, cât și cea care a venit după noi mi se pare că sunt formate din oameni muncitori și visători. Pentru mine, teatrul trebuie să fie un răgaz de două ore în care să nu te gândești la ce e afară, la viața noastră gri, iar poate că asta contravine genului de teatru social. Aș vrea ca generația mea să poată schimba sufletele și mințile fără să se lipsească de componenta aceasta onirică pe care o implică viața falsă care se naște pe scenă. În același timp, vreau ca actorii să fie conștienți de responsabilitatea pe care o au în societate și să nu o lase pe aceasta să uite de rolul artiștilor. Și mai vreau ca teatrul să devină, într-o formă sau alta, o componentă obligatorie în sistemul de învățământ românesc; în puținii ani de facultate mi-am dat seama cât de distructiv este actualul sistem și cum nu pregătește oameni funcționali pentru societatea de azi”, afirmă Maria Teişanu.

“Mi-ar plăcea mult ca această generație să schimbe modul în care ne raportam față de munca în teatru. Mi-ar plăcea să fim generația care tratează teatrul cu pur profesionalism si cu o atitudine constructivă, să lăsăm deoparte orgoliile și tendențiozitățile. Să experimentăm idei noi, concepte noi, să căutăm terenuri încă nedesțelenite, fără să fim ținuți în loc de comoditate care, de cele mai multe ori, este cu mult mai toxică”, se destăinuie Adrian Loghin

“Consider că fiecare generație aduce ceva nou și proaspăt în teatru, pentru că teatrul este despre oameni și societatea este în continuă schimbare.

Nu îmi doresc ca generația mea să schimbe ceva în teatru, pentru că teatrul este minunat așa cum a fost el făcut de la începuturile omenirii.  Mi-aș  dori mai mult ca generația mea să păstreze ceea ce învață de la «marii actori», acel respect față de scenă, față de lucrul la un personaj, față de textul pe care îl citesc și față de oamenii cu care lucrează.

Nu pot să spun ce va aduce nou generația mea, dar spun că vreau să fim un exemplu pozitiv peste câțiva ani” apreciază Cezara Munteanu.

“Generația mea vine cu multă energie, curiozitate, dorință de lucru și sper să aducă un rând de oameni care să rezolve catastrofala problemă cum că «nu mai avem actori ca înainte»” – Andrei Nedelea

“Aș vrea ca generația mea să pună accentul mai mult pe calitate decât pe cantitate. Și mi-aș mai dori un sindicat” – Vlad Nicolici

“Mereu se aduc lucruri noi în teatru. Trebuie căutat mult să vedem ce nu s-a mai făcut. Mi-aș dori, totuși, ca generația mea să nu mai trebuiască să fie supusă mereu unor momente de criză: în școli, în teatru, în țară. Teatrul funcționează acum atât cât se poate în contextul dat. Trebuie schimbat contextul, apoi și teatrul”, consideră Carla Mihai.

“Dacă ar fi să reușim, ca generație, să schimbăm realmente ceva, aș vedea această schimbare mai degrabă o tranziție ușoară de la ceva care în timp s-a perimat, care și-a trăit zilele de glorie, la ceva nou, proaspăt, mereu acordat la parametrii sociali și teatrali actuali. Nu cred că o schimbare bruscă va da naștere la ceva realmente viabil. Cred că trebuie să învățăm din formele vechi, să le înțelegem mecanismele, și din înțelegerea lor să punem bazele unui nou și proaspăt început, poate nu pentru noi, dar pentru cei care vor veni mult după ce noi vom fi deja vechi. Nu aș vrea să îmi imaginez generația mea ca fiind o generație de „dinozauri” obosiți care să încurajeze generații tinere, dar să nu ajute realmente cu nimic. Vom avea mult timp un cuvânt de spus. Va trebui să visăm la un teatru al „porților deschise”, unde oamenii din domeniu și nu numai se întâlnesc să se „joace de-a oamenii”, cum spunea o bună prietenă. Cred, de asemenea, că vom avea un cuvânt serios de spus în materie de teatru independent, unde sper că generația mea va continua să construiască pe bazele deja clădite de cei de dinaintea noastră cu atât de mult sacrificiu și dăruire”, apreciază Andrei Han

Foto: Andrei Gîndac, arhiva personală a participanților