Ce l-a convins pe Orban să aprobe ajutorul pentru Ucraina

După săptămâni întregi de impas, de la summit-ul din decembrie 2022, generate de opoziției Ungariei față de acest proiect, liderii Uniunii Europene au reușit să ajungă la o înțelegere, convenind în unanimitate să acorde un ajutor în valoare de 50 de miliarde de euro Ucrainei pentru următorii patru ani.

S-a ajuns la consens după ce acordul a primit trei completări, conform unor surse diplomatice, scrie B1 Tv, care citează Politico.

Potrivit unui draft de declaraţie comună a Consiliului European, este vorba de consemnarea faptului că va exista un raport anual al Comisiei Europene privind implementarea pachetului de ajutor pentru Ucraina, va avea loc o dezbatere la nivel de lideri cu privire la implementarea pachetului și, dacă va fi nevoie, peste doi ani Consiliul European va cere Comisiei o revizuire a noului buget.

De asemenea, liderii europeni au adăugat o prevedere care se referă la concluziile din decembrie 2020 pentru a garanta că modul în care este evaluat statul de drept în Ungaria de către Comisia Europeană se face într-un mod corect și obiectiv.

Concesiile făcute Ungariei sunt considerate de oficialii de la Bruxelles ca fiind minore atât timp cât s-a evitat scenariul în care Orban ar fi avut posibilitatea de a-și exercitat poziția de veto asupra ajutorului acordat Ucrainei.

De asemenea, Orban se poate declara victorios în fața susținătorilor săi după ce a obținut o revizuire anuală.

Mai mulţi diplomați europeni au negat că i s-au acordat și alte concesii lui Orban.

Presiunea tot mai mare a liderilor europeni i-a transmis clar Budapestei că nu are alternativă decât să aprobe banii Ucrainei.

Diplomații estimează că un element cheie în obținerea acordului lui Orban a fost reconstruirea încrederii între Ungaria și Comisia Europeană, pentru care prevederea privind mecanismul de condiționalitate a fost esențială.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

29 de Comentarii

  1. Ucrainenilor li s-a spus că tre. să fie mai democrati și să respecte drepturile omului.. Curcile din preajma Bruxelului râd cu hohote urmate de lacrimi .. Internetul e plin de filmulețe cum sunt prinși cu arcanul recruții.. Sunt și victime.. Șeful unui comisariat a fost împușcat de tatăl unui tânăr care a fost înrolat fiind diagnosticat cu astmă..

  2. Nu-ș’ dacâ o “respirat” fo știre pi posturili românești da’ conform lu’ MTI, Corespondentu Bărăbaș o zâs că dacâ batâr 10 trolaci urcaci di pe forumu Coti sar la pupătoari, Victor Orbán ar hi de acord și cu alti concesii. Ghini, iel o dat și niști nume da’ io vreu să vi le spui…

  3. „De asemenea, liderii europeni au adăugat o prevedere care se referă la concluziile din decembrie 2020 pentru a garanta că modul în care este evaluat statul de drept în Ungaria de către Comisia Europeană se face într-un mod corect și obiectiv.”

    Si pana acuma cum a fost? Incorect si lipsit de obiectivitate? Si trebuie crezuti ca deacuma vor fi corecti si obiectivi fix aceiasi ticalosi?
    Pai nu are dreptate Orban? Ca UE nu este altceva decat varianta occidentala a URSS, adica U.R.S(ocialiste).E(uropeane))?

  4. Oricum timpul lucrează in folosul Ungariei..și se va demonstra ticăloșia actualelor lideri europeni, care au declarat in public că vor ataca forintul maghiar și sabota economia maghiară.. Gesturi, vorbe care acu le știe lumea și oricum Orban are o victorie morală, chiar de intră in jocul stupid de implicare majoră in războiul ukran, atunci cînd america deja a intors foaia..In toate ipostazele Ungaria este luptătorul care nu a pierdut decît o bătălie, dar nu și războiul..

  5. Ba eu unul sint convins ca Orban a dat (temporar si partial) inapoi pentru ca era sigur ca, chiar fara acordul Ungariei, hotarirea de a da cele 50 de miliarde mizeriei ucrainene va trece in forta, ca o hotarire a gruparii de crima organizata de la Bruxelles. Deci opozitia sa ar fi fost oricum inutila, in plus mai existind si riscul inchiderii robinetului pentru Ungaria de catre canaliile bruxelleze.

  6. @Năvrăpăscu spune:
    01 feb. 2024 la 18:40

    „Ucrainenilor li s-a spus că tre. să fie mai democrati și să respecte drepturile omului.. Curcile din preajma Bruxelului râd cu hohote urmate de lacrimi .. Internetul e plin de filmulețe cum sunt prinși cu arcanul recruții.. Sunt și victime.. Șeful unui comisariat a fost împușcat de tatăl unui tânăr care a fost înrolat fiind diagnosticat cu astmă..”

    Ursula a declarat ca Ucraina este apropae o democratie functionala si apropae un stat de drept. De acea au si inceput negocierile de aderare cu Ucraina.
    Daca esti proocidental, pro NATO, pro UE trebuie sa crezi neconditionat si fara analiza ce spune Ursula nu ce vezi.

  7. Am citit un articol in care, era menționat „Orban, pentru prima dată, a lăsat capul în jos la întâlnirea cu Plavanul de lux, da, turistul de lux din Romania! Nu știu dacă e realitate, nu exista înregistrare video, e doar articol scris.

  8. Sa negociat cu usile inchise. Asa ca nu mai vorbiti verzi si uscate.

  9. Ungaria era pe faras sa zboare din UE, Orban a avut noroc de data asta

  10. …orban nu a pierdut nimic…pur si simplu conditiile pe care le-a pus il asigura de faptul ca intelegerile facute pe sub masa vor fi respectate…si priviti in ce moment de claritate a cedat, este o problema de saptamani pana cand ucracii vor fi ingenunchiati…putin nu se va supara pe el, mai multa foamete in ioropa, mai aproape eliminarea acesteia din lumea economica…invatati sa ganditi in context, nu mai separati apele…cat priveste plecaciunea, este modalitatea de a evita sa arati complicitatea, intelegerea intre tine si partener…cred ca stiti la ce ma refer!…daca nu, vapot explica, documentat, pe cifre si legislatie…

  11. Ooooo ….a coborât marele Orban creasta ,mai să fie,nu mai lupta pentru drepturile maghiarilor 🤣🤣🤣🤣,ce circar VANDUT , FĂȚARNIC

  12. Pe Orban l-a convins ….Putin.Fara absolut nici o gluma.Eu urmaresc zilnic cate 5-6 ore pe zi ce se intampla in lume.Putin si chinezul XI sunt noii Gorbaciovi ai planetei.Isi decimeaza popoarele proprii in favoarea americanilor.Si a Israelienilor ce s-au reinstalat in toata Eurasia.Slava distrugerii Rusiei.Si sa nu uitam,Slava Ucraina.

  13. @ Dinu..UE nu are regulamente de excludere. Deci din UE nu te poate da afară ci poți pleca doar benevol.. La fel altu dobitoc ”imre” nu vede bîrna din ochii lichelelor romîne , slugi obediente ale intereselor altora..

  14. @parere… ,
    Da este o poză dar, poate să fie și trucată că-i din ”Politco”.

  15. @Marele Urs :stiu ca suferi,dar iti lipsea minuscula tarisoara de dreptul de vot,plus ca banii din PNNR maghiar i-a mancat vaca orbanista,cca 20 miliarde euro,e greu de spus cand ii vor da
    am,uitat,plus planul secret sa-ti vezi forintii de la 1 leu=80 forinti azi,la 1 leu =350 forinti in doua luni

  16. SANTAJUL… aia l-a convins pe Orban. Si cum l-au santajat pe Orban, o sa-i santajeze si pe altii… pana cand interesela nationale o sa fie imposibil de aparat, pentru ca tuturor le v-a fi frica, si nimeni nu o sa sara sa-i apere. O sa fie o mancatorie totala, tipica libtarizilor

  17. Nimic, așa a fost scenariul politic în care personajul a fost străns de două ouă mouă…sau doi oi moi?

  18. La fiecare vot in Comisia Europeana Viktor Orban si Ungaria negociaza si mai castiga cate ceva. Romanii nu vor insa sa invete desi au exemplul la dou pasi. Din contra romanii cedeaza la fiecare vot cate ceva, numai vorbesc de eterna milogeala cu Schengenul. Asta e… unii vor sa fie demni si isi apara interesele altora le place sa fie slugi. Chestie de caracter pe care nu-l poti schimba orice ai face si orice s-ar intampla.

  19. @Marele Urs
    Mi-aduc aminte cum se desfășura în copilărie intratul în casa seara:maica-mea ma striga, eu ziceam ca mai stau.Procedura se repeta cam de 3 ori la interval de 10 min.A 5 a oara, chemarea era pe un ton apăsat.Atunci o Tulcea repede în casa, altfel era bai.Cam asa și cu „joaca” pudelului obez Viktoras.

  20. Ce l-a convins pe Orban? Faptul că se poate întoarce oricând, sumele donate de UE vor fi împărțite pe țări și apoi aprobate de parlamente deci mai au multe de spus și ei și alții care se opun. Deocamdată e un câștig…propagandistic.

  21. Iau dat un osisor pudelului lui Putin, si a inceput sa dea din coada lui de coada de topor, si asa a acceptat rapandulu

  22. Până și Ungaria ,care a fost ostilă UE ucranienilor, și NATO cu multe chestii,va beneficia de bani europeni ,mai mult decât Romania ,care a stat cârpă la toate comenzile UE și NATO , pentru că ăia au lideri politici cu simț pentru țară și cetățean

  23. @ Vanatorul de troli….ai dreptate….Putin vrea de fapt retragerea NATO, asta se poate obtine doar daca razboiul dureza minim 10 ani, deci Ucraina trebuie sa primeasca bani, ca sa nu cedeze prea repede….Banii de la UE vor merge in SUA care fabrica Armament, dar cheltuie gaz si petrol…UE pierde…Dar nici SUA nu castiga prea mult, are rezerve de gaz si petrol mai putine decat Rusia.

  24. @axon:

    Iar esti pe cimpi. NATO se extinde, tocmai din cauza agresivitatii Rusiei lui Putin, in veci nesatula de cuceriri, pina ce va pati ce a patit si Germania lui Hitler.

  25. Pentru „vinatorul de troli”de la 19:49,”Marele Urs”dela 18:55 si 20:03,precum si pt.Fake Democracy de la 20:57:Domnilor aveti dreptate!

  26. Unde o fi suveranitatea si idependenta tarilor europene ,atita timp cint Bruxellul comanda si tarile europene sint obligate sa execute,altfel primesc sanctiuni ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.