Ce le-a cerut Elena Udrea colegilor ei din Parlament

Elena Udrea a declarat, luni seară, în plenul Camerei Deputaților, că a devenit o țintă și că prin cererile DNA de începere a urmăririi penale și arestare preventivă se încearcă reducerea ei la tăcere, însă va spune adevărul până la capăt. Udrea le-a cerut parlamentarilor să încuviințeze urmărirea penală, nu însă și arestarea preventivă.

„Deși suntem în fața unei situații excepționale în care aveți de votat pentru 3 cereri de începere a urmăririi penale și 3 cereri de arestare preventivă, sunt azi în fața dvs să vorbesc despre ceea ce se întâmplă în România, despre democrație și transparență. Lucrurile pe care le voi spune reprezintă adevărul. E un discurs cinstit, onest. Timp de 10 ani am luptat pentru un stat de drept. Am încercat să mut greutatea deciziilor dinspre Parlament spre alte instituții. Uneori am greșit. Azi constat ce înseamnă să fii parte a unei clase politice și Parlament decredibilizat și slăbit. Mesajul meu este că politicienii trebuie să exercite puterea în România. Politicienii au legitimitatea dată de votul popular. Am vorbit mereu de ineficiența legislativului”, a spus Elena Udrea.

„Mă uit și pun în balanță ce s-a întâmplat azi: o ședință a comisiei SRI din care nu am înțeles nimic. Cei care trebuiau controlați au fost lăudați. Cei din serviciile secrete nu pot fi sancționați. Ce se întâmplă azi cu mine nu are legătură cu Elena Udrea, în locul meu putea fi premierul Victor Ponta sau Crin Antonescu”, a adăugat aceasta.

„În ultimele săptămâni am lansat acuzații foarte grave despre oameni care cred că au supus la presiuni instituții importante ale statului român. Nu vă cer să purtați acest război în numele meu. Gândiți-vă doar că undeva trebuie trasă o linie, cineva trebuie să spună adevărul. Oamenii trebuie să fie egali în fața legii. Parlamentul nu trebuie să fie scut în fața justiției. Vă solicit să aprobați favorabil cererile de începere a urmăririi penale, dar dosarele în care sunt implicată nu au un caracter politic”, a mai spus deputata.

„Pentru prima oară în istorie, pe numele unui parlamentar s-au emis trei cercetări de arestare în numai două ore, după ce am depus acel denunț și am dat acel interviu cu acuzațiile la adresa generalului SRI. Nu s-a dorit să îmi spun punctul de vedere, s-a dorit direct arestarea mea”, a completat aceasta.

„Reducerea mea la tăcere, e singurul motiv pentru care s-au emis șase cereri, de arestare preventivă și începerea urmăririi penale. Există teama de ceea ce aș avea de spus. Lăsați justiția să funcționeze și în cazul meu, dar nu fiți părtași la un abuz, încercarea de arestare a mea”, a punctat Udrea.

Deputații au început, luni, ședința în care vor da votul pe mai multe cereri DNA ce o privesc pe Elena Udrea în dosarele Gala Bute și Microsoft.

Cine se crede favorita lui Băsescu ?

Elena Udrea a parafrazat, în plenul Camerei, convocat pentru a se pronunţa asupra cererilor Justiţiei în cazul său, un poem scris de un pastor luteran antinazist.

„Dacă astăzi mă iau pe mine, în felul acesta, mâine vă iau pe dumneavoastră, poimâine pe ceilalţi care au curajul să vorbească”, a spus ea.

Ea le-a spus că poemul la care face referire se numeşte în traducere liberă „La început au venit” şi, ulterior, i-a dat citire.

„La început au venit şi i-au luat pe socialişti/Nu am reacţionat, pentru că nu eram socialist

Apoi au venit şi i-au luat pe sindicalişti/ Nu am reacţionat, pentru că nu eram sindicalist

Apoi au venit şi i-au luat pe evrei/ Nu am reacţionat pentru că nu eram evreu

Apoi au venit şi m-au luat pe mine/ Şi nu mai rămăsese nimeni care să reacţioneze”, a citat Udrea din poemul respectiv.

Ea a parafrazat poemul şi le-a spus deputaţilor că că dacă azi „mă iau pe mine, în felul acesta”, atunci „mâine vă iau pe dumneavoastră”.

„Parafrazând, dacă astăzi mă iau pe mine, în felul acesta, mâine vă iau pe dumneavoastră, poimâine pe ceilalţi care au curajul să vorbească, iar la final nu va mai rămâne nimeni care să poată să spună. Pentru că da, aici este vorba de a spune adevărul până la capăt, aici este vorba de libertatea cuvântului, de a avea tăria de caracter de a te sacrifica în schimbul lucrurilor în care crezi. Dacă eu voi tăcea pentru că vor reuşi să-mi închidă gura, atunci mult timp de acum încolo toată lumea va fi obligată să tacă, iar ghilotina nu va ierta pe nimeni dintre cei care vor avea curaj să iasă din rând. Eu îmi voi urma destinul meu”, a adăugat Udrea.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.