Ce poate păţi un agent sub acoperire ajuns în pușcărie

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care a spus că între candidaţii la alegerile prezidenţiale se află un ofiţer acoperit, readuc în atenţia opiniei publice situaţia agenţilor acoperiţi folosiţi de serviciile secrete, cât de sus pot fi ei infiltraţi, ce pot face şi cum pot sfârşi.

În acest context, Cazul Sorin Crivăţ capătă o rezonanţă aparte, prin numele implicate şi prin deznodământul lui.

Cine a fost Sorin Crivăţ?

Numele lui Sorin Crivăţ a devenit cunoscut în urmă cu şapte ani. În anul 2007, fostul şef al Corpului de Control al Ministerului Integrării Europene şi al structurii de securitate la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din cadrul Ministerului Economiei era deferit justiţiei sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Mai precis, potrivit procurorilor anticorupţie, Sorin Crivăţ, care avea 32 de ani, ar fi primit de la omul de afaceri Florin Daniel Guran suma de 32.000 de euro ca să oprească un control al Gărzii Financiare şi pentru intervenţii la DGFP Vâlcea în vederea obţinerii unei autorizaţii de utilizator final, document necesar societăţilor comerciale care cumpăraseră uleiuri minerale neaccizabile de la rafinării.

Ajuns în arest preventiv la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea, Sorin Crivăţ şi-a dezvăluit calitatea de ofiţer acoperit (căpitan SRI) – i-a scris din penitenciar directorului SRI, George Maior – şi a început să facă dezvăluiri procurorilor, în urma cărora ar fi planat acuzaţii foarte grave asupra unor politicieni importanţi ai acelor vremuri.

Scrisoarea lui Sorin Crivăţ către directorul SRI George Maior

Aşa cum am spus, Sorin Crivăţ i-a trimis o scrisoare directorului SRI în care îi cerea o adeverinţă din care să rezulte „gradul şi perioada în care am desfășurat activități specifice informativ-operative în calitate de ofițer al SRI”. Scrisoarea poate fi considerată însă şi un strigăt de ajutor şi, eventual, ameninţarea că va vorbi despre ceea ce a aflat în timpul deplasării în Africa.

„Subsemnatul SORIN CRIVĂȚ, fiul lui Adrian si Valentina, născut la data de 06.05.1974, în Bucuresti, personal operativ acoperit sub criptonimul POPESCU MIHAI, desfășurând activități specifice muncii de informații din data de 01.08.2003 în subordinea generalului STANCIU VASILE si ofițer de legătură colonel […] vă rog să binevoiți a analiza si aviza favorabil, în raport de activitatea subsemnatului, eliberarea unei adeverințe din care să rezulte gradul si perioada în care am desfășurat activități specifice informativ-operative în calitate de ofițer al SRI”, se arată în scrisoarea lui Crivăţ către Maior.

Sorin Crivăţ, din penitenciar: „Mi s-a dat termen să stau în puşcărie, ca să denunţ… Am gura mare”

Potrivit unei alte scrisori, pe care a obţinut-o Monitorul Expres, Sorin Crivăţ îşi strigă disperarea. El respinge acuzaţiile că ar fi primit mită, denunţă faptul că ar fi fost dus la puşcărie pentru a denunţa („nu ne puteţi face pe toţi turnători”) şi arată că nu poate spune mai multe, fiindcă a depus un jurământ, dar printre rânduri se citeşte ameninţarea că o va face („am gura mare”) dacă nu va fi eliberat. Într-adevăr, Sorin Crivăţ reclamase deja faptul că primise ameninţări.

„Mie mi s-a dat termen să stau în puşcărie, ca să denunţ. Nu ne puteţi băga pe toţi la puşcărie şi să ne faceţi informatori. Nu pot să spun mai mult, am depus un jurămînt. Am gura mare”

„Am 33 de ani, am familie şi o rată la bancă pentru un credit de 70 de mii de euro. Dacă mai stau arestat, risc să-mi pierd casa pentru nişte ambiţii. Sînt masterand al Academiei de Poliţie şi absolvent al Facultăţii de Drept a Academiei Politice. Am discernămînt şi nu am legături cu lumea interlopă. Am un certificat OSS de bună purtare şi am fost supravegheat non-stop. Credeţi că mă pretam eu la 30 de mii de euro? Ne aflăm oare într-o ţară de turnători? Mie mi s-a dat termen să stau în puşcărie, ca să denunţ. Nu ne puteţi băga pe toţi la puşcărie şi să ne faceţi informatori. Nu pot să spun mai mult, am depus un jurămînt. Am gura mare şi mă opun procurorului, care m-a ţinut departe de familia mea în ziua de Crăciun“, a scris Sorin Crivăţ.

Tragicul sfârşit al unui ofiţer acoperit

Când mai era mai puţin de o zi până la termenul la care Curtea de Apel Braşov ar fi urmat să decidă urmărirea lui în libertate în dosarul de trafic de influenţă şi luare de mită şi când Sorin Crivăţ ar fi putut să facă declaraţiile socotite compromiţătoare în faţa judecătorilor, acesta a murit în condiţii considerate suspecte.

Ce s-a întâmplat? Potrivit versiunii oficiale a reprezentanţilor Penitenciarului Codlea, Sorin Crivăţ ar fi participat la „activităţi sportive împreună cu un grup mai mare de deţinuţi” şi, la întoarcerea de pe terenul de sport, ar fi leşinat pe holul secţiei de detenţie.

„S-au luat măsuri de resuscitare de urgenţă, fiind dus la cabinetul medical, care se afla în imediata apropiere, unde i s-au acordat îngrijiri, care au continuat şi pe parcursul transportului la Spitalul Municipal din Codlea”, dar degeaba. Cauza decesului: stop cardiorespirator.

Aproape simplu, dacă n-ar fi extrem de complicat. Pe de o parte, printre declaraţiile colegilor de celulă şi ale altor deţinuţi se află una care menţionează faptul că, după ce s-a prăbuşit, Sorin Crivăţ avea spume albe la gură. A fost otrăvit, s-au grăbit unii să spună.

Pe de altă parte, potrivit părinţilor lui Sorin Crivăţ, care au dat publicităţii fişe medicale ale fiului lor, acesta era un tânăr robust, fără niciun fel de probleme cardiace, fost campion european la jiujitsu.

Au urmat lucruri incredibile: celula în care fusese închis Crivăţ a fost sigilată, dar la desigilare lucrurile personale ale acestuia erau mutate din locurile iniţiale, probele alimentare au fost distruse, iar autopsia a avut concluzii cel puţin bizare, fiindcă, de exemplu, nu menţiona vânătăile şi urmele ciudate de pe cadavru, deşi acestea sunt vizibile în fotografiile făcute după deces.

Concluzia părinţilor lui Sorin Crivăţ: moartea a fost suspectă, fiul lor a fost eliminat.

De ce ar fi fost Sorin Crivăţ atât de incomod încât să fie necesară eliminarea lui?

Pentru a răspunde la această întrebare este nevoie să aruncăm o privire asupra scurtei, dar spectaculoasei cariere a lui Sorin Crivăţ. În afară de importantele funcţii pe care le-a deţinut, şef al Corpului de Control al Ministerului Integrării Europene şi al structurii de securitate la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din cadrul Ministerului Economiei, Sorin Crivăţ, în calitate de ofiţer acoperit SRI, cu grad de căpitan, ar fi avut misiunea să raporteze superiorilor despre „zona obscură a afacerilor cu petrol şi produse petroliere”.

Astfel, în luna noiembrie 2006, deci cu puţin timp înainte de reţinerea sa de către procurorii DNA, ar fi avut misiunea să facă o „documentare” în Africa şi, crede familia lui, a apărut necesitatea de a i se astupa gura fiindcă aflase prea multe. Apare aici însă o problemă de „deontologie profesională” pentru că, se ştie, un serviciu secret nu-şi abandonează niciodată oamenii, în special ofiţerii acoperiţi! În afară de câteva situaţii.

Ce ar fi putut afla Sorin Crivăţ?

Aici intrăm în zona speculaţiilor. În orice caz, este interesantă coincidenţa că dispariţia lui Sorin Crivăţ s-a produs după „documentarea” din Africa în domeniul petrolier, iar dosarul de trafic de influenţă a fost generat de denunţul unui personaj cu afaceri în acelaşi domeniu.

Un alt amănunt interesant a ieşit la iveală după aceea, când s-a aflat că la locuinţa lui Crivăţ au fost găsite un laptop doldora de informaţii secrete și aproape 500 de file cu rapoarte informative legate de faptele unor persoane politice, funcționari publici și magistrați.

Nume grele pe lista lui Sorin Crivăţ: Traian Băsescu, George Maior, Theodor Stolojan, Dan Ioan Popescu

Mai jos, extrase din lista lucrurilor care au fost ridicare de la locuinţa lui Crivăţ:

  • 486 file reprezentând rapoarte informative care descriau conţinutul unor fapte ilicite săvârşite de persoane de notorietate din sfera politică, magistraţi, cât şi funcţionari publici
  • 82 de file reprezentând formule de securitate în vederea încadrării în SRI
  • 7 file reprezentând dosar Theodor Stolojan
  • 27 file reprezentând dosar CNSAS-Traian Băsescu
  • 26 file reprezentând dosar Dan Ioan Popescu
  • Buletin SRI privindu-l pe George Cristian Maior
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Vintila 70 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.