Sandro Mazzola, legenda Inter Milano, a murit la 83 de ani

Sandro Mazzola, simbol al fotbalului italian şi unul dintre cei mai mari jucători din istoria clubului Inter Milano, a murit la vârsta de 83 de ani.

Magda Colgiu-David - Senior Editor
Sandro Mazzola, legenda Inter Milano, a murit la 83 de ani

Sandro Mazzola, simbol al fotbalului italian şi unul dintre cei mai mari jucători din istoria clubului Inter Milano, a murit la vârsta de 83 de ani.

Sandro Mazzola a crescut odată cu Inter Milano, club la care a rămas timp de 17 ani. A fost atacantul care a scris istorie cu goluri, cu eleganţă, cu o loialitate rară. Clubul italian a anunţat sâmbătă moartea lui, iar fotbalul european pierde un reper.

Mazzola a marcat 158 de goluri în 565 de meciuri. A câştigat patru titluri de campion al Seriei A şi două Cupe ale Europei. A fost parte din echipa Italiei care a ridicat trofeul la Euro 1968 şi a ajuns în finala Cupei Mondiale din Mexic, în 1970. Un traseu care l-a aşezat definitiv în galeria marilor fotbalişti ai lumii.

Inter l-a descris simplu şi apăsat: „Sandro Mazzola a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie. El a fost istoria clubului Inter.” Şi nu e o metaforă. Mazzola a intrat în club ca un copil şi nu l-a părăsit niciodată.

Fiu de fotbalist

Destinul lui a fost marcat de tragedie. Avea doar 6 ani când tatăl său, Valentino Mazzola, starul echipei Torino, a murit în catastrofa aeriană de la Superga. Pierderea a rămas cu el, dar nu l-a frânt. L-a împins spre fotbal, spre Inter, spre performanţă.

Debutul la seniori a venit la 18 ani, într-un meci rejucat cu Juventus. Inter a trimis echipa de tineret. Mazzola a dat singurul gol al nerazzurrilor, din penalty, într-o înfrângere dură, 9-1. A fost începutul.

Încet-încet, a devenit titular, lider și apoi simbol. În 1964, a marcat două goluri în finala cu Real Madrid, aducând Interului prima Cupă a Europei. A continuat să strălucească şi în sezonul următor, când clubul a cucerit din nou trofeul.

Mazzola s-a retras în 1977. A rămas în fotbal ca director sportiv la Inter, apoi la Torino, clubul tatălui său. A rămas în inimile suporterilor ca „vedeta cu mustaţă”, omul care lupta chiar şi atunci când victoria părea imposibilă.

Inter a spus-o cel mai bine: „Avea o singură dorinţă finală: să fie amintit ca un om bun.”

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.