
Nu se mai aude nimic. Responsabilii Muzeului Național de Istorie a României pun aceeași placă.
”Din punctul nostru de vedere, măsurile de securitate și modul de expunere de la Assen au fost făcute în așa fel încât să se preîntâmpine orice posibil pericol care s-a putut lua în calcul. Ceea ce s-a întâmplat la Assen a fost, totuși, un eveniment ieșit din comun. Nu s-a întâmplat să intre cineva în expoziție cu, nu știu, un obiect, sau să desfacă o vitrină, sau să ne gândim la lucruri care ar putea avea loc, așa, în mod curent. Acolo a fost un eveniment ieșit din comun în care s-au folosit, după cum știți dumneavoastră, explozibil, s-au folosit materiale care au determinat distrugerea, spargerea unor vitrine. Și nu cred că suntem noi atât de vinovați pe cât vrea lumea să ne considere de ceea ce s-a întâmplat la Assen”, a spus directorul adjunct al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), Cornel Ilie, la o întâlnire cu presa, organizată în expoziția permanentă Tezaurul Istoric a MNIR.
El și-a exprimat speranța că angajații muzeului nu vor fi ”anchetați” în legătură cu furtul de la Muzeul Assen.
”Până acum, angajații Muzeului Național de Istorie a României nu sunt investigați în legătură cu acest furt petrecut în Olanda. (…) Mi s-ar părea absurd să începi să anchetezi angajații muzeului pentru un furt și un eveniment de care nu sunt absolut deloc vinovați”, a susținut directorul interimar.
Cornel Ilie a precizat că nu are informații de la partea olandeză în legătură cu stadiul anchetei, aceasta fiind ”încă în desfășurare”.
”Când se va termina ancheta, care bănuiesc că nu poate să dureze încă foarte mult timp, cu siguranță, sunt absolut convins că partea olandeză va plăti asigurarea. Nu am absolut nicio îndoială. În primul rând, trebuie să plătească suma care era prevăzută în asigurare, dar momentul exact când va fi plătită această sumă nu pot să vi-l spun în acest moment. Oricum, suma care se va plăti va intra într-un cont, undeva, de unde nu va putea fi atinsă”, a arătat Ilie.
Piesele care au făcut parte din expozițiile internaționale ”Dacia! Empire of Gold and Silver” și ”First Royals of Europe”au revenit în patrimoniul MNIR și al muzeelor partenere, a declarat directorul adjunct.
El a mărturisit că speră ca artefactele furate de la Muzeul Aseen să fie recuperate, deoarece, dincolo de ‘interesul nostru de a avea acele obiecte aici, este și interesul statului olandez să rezolve această problemă’.
Răspunzând unor întrebări referitoare la cereri ale unor muzee din țară privind returnarea unor artefacte valoroase aflate în prezent în patrimoniul MNIR, cum ar fi cazul Palatului Culturii din Iași, care ar cere înapoierea pieselor din Tezaurul de la Cucuteni- Băiceni, Cornel Ilie a apreciat că acestea sunt doar ”declarații de presă”.
”Până la momentul acesta, este o declarație de presă. Nu există solicitarea Complexului Muzeal de la Iași. Sincer să vă spun, ne-a luat puțin prin surprindere această declarație, având în vedere că am avut dintotdeauna o relație foarte bună de colaborare cu colegii noștri. Numai în ultimii doi ani cred că am avut trei expoziții pe care le-am făcut împreună, sau le-am deschis la muzeul din Iași. În ceea ce privește situația Tezaurului de la Cucuteni- Băiceni (…), el a fost întotdeauna expus aici, deci nu a fost prin cine știe ce beci sau prin cine știe ce dărăpănătură aruncat. El a fost aici, a beneficiat de condiții de securitate și de vizibilitate maxime. Expoziția aceasta – mi-e greu să cred – v-aș ruga pe dumneavoastră să cercetați, să mergeți să vedeți, dacă găsiți un loc mai sigur în care să fie expus patrimoniul decât este în expoziția Tezaur Istoric, care beneficiază de toate sistemele de siguranță. Și, în plus, la noi, față de alte muzee naționale din țară, paza este asigurată de Jandarmeria Română, ceea ce conferă, zic eu, un grad de securitate sporit”, a mai spus directorul.
El a subliniat că Muzeul Național Istorie a României a fost creat ”cu un scop foarte clar, acela de a prezenta publicului din țară și din străinătate cele mai importante valori ale patrimoniului cultural național în capitala țării, în cel mai mare muzeu de istorie al țării”.
”Și credem că această idee salutară și nobilă trebuie să o considerăm la fel de valabilă și în ziua de astăzi. Pentru că, într-adevăr, atunci când s-a constituit patrimoniul muzeului au fost aduse obiecte importante din toată țara. Dar cred că acest lucru nu a fost făcut decât în beneficiul vizitatorilor, în beneficiul publicului. Mi-e greu să cred că, spre exemplu, un artefact foarte valoros, adus la Muzeul Național de Istorie a României de la Turnu Măgurele, sau de la Zimnicea, sau din altă parte, ar fi beneficiat de aceeași vizibilitate, ar fi fost atât de studiat, atât de admirat, atât de expus și atât de prezent în conștiința publicului, dacă ar fi fost expus într-un muzeu… Mă rog, nu cred că e cazul să vă detaliez eu cam în ce situație se află muzeele mici, dacă muzeele naționale, așa cum este Muzeul Național de Istorie a României, nu se află în ce mai fericită perioadă a existenței lor”, a explicat Cornel Ilie.
A fost odată un NEAM … Neamul NOSTRU care este ACELASI (SEDENTAR, de vreo 8.000 de ani, dpv. arheologic), CONTINUU locuitor (dpv. paleogenetic din Neolitic/6.000 BC si pana azi) si MAJORITAR pe acest taram al NOSTRU (carpato-dunareane-pontic nord dunarean), ORIGINAR si ORIGINAL (dpv. arheologic, genetic, cultural de peste 8.000 de ani), UNIC si UNITAR (cu o prima scriere europeana de acum 7.500 de ani, cu o prima limba si divinitate de tip PIE europeana de acum 5.000 de ani), cu acelasi nume de NEAM (GETO-DACIC mentionat de Herodot/450 BC pentru epoca 513 BC), cu aceleasi nume geto-dacic al taramului NOSTRU de ROMANIA (mentionat de catre Auxentiu de Durostorum in 381 AD dar si astazi) si de DACO-ROMANI aal neamului NOSTRU (vorbitori de o limba straveche de SUBSTRAT geto-dacic si de SUPRASTRAT daco-romanesc, limba UNICA pe tot taramul ROMANIEI si UNITARA, fara dialecte). Ramas si astazi ca neamul DACO-ROMANILOR din ROMANIA.
Despre unguri … poporul de pe taramul lor (Panonia) este cel local (cel de peste 8.000 de ani vechime, dpv. paleogenetic).
Dpv. istoric … 75% dintre regii lor si 85% dintre reginele lor au fost de neam strainesc.
Timp de 844 de ani … limba lor a fost latina.
Divinitatea lor este cea PAGANA cu care au venit de pe Obi … Isten.
Un pseudo neam ce mai !?!
MAI au TUPEUL Jegos de SubOAMENI să mai clămpâne CEVA, Animalele TOATE de la Muzeu?
DeGENERAȚI!
I-auzi :
„Ne vor plati asigurarea „de parca asta inchide cazul
„Peronalul muzeal nu trebuie pedepsit ” Ar trebui sa va belim si sa punem sare . Iar lui Oberlander -Coțofenești , confiscarea extinsa a averii .
Inca o data …
In al doilea rand, trebuie sa ne raportam la realitate arheologica a zonei in care acesta a fost gasit …
Coțofenești in Repertoriul Arheologic Naţional (RAN):
136152.02 Aşezarea de epoca bronzului de la Coţofeneşti – Pădurea Făgetu.Aşezarea se află la la 850 m nord-nord-est de Halta CFR Coţofeneşti, la 900 m vest de limita de nord a satului Făgetu, pe tersa înaltă a râului Vărbilău (la 450 m est de albia râului), într-o poiană înconjurată de pădure. Aşezare din Epoca bronzului (cultura Noua, 1400-1200 BC).
136152.01 Aşezarea dacică de la Coţofeneşti – Halta Coţofeneşti. Aşezarea se află la est de râul Vărbilău, pe terasa primară, la est de halta Coţofeneşti din comuna Vărbilău, la 300 m est de calea ferată. Aşezare Ep. Fierului II, La Tène (geto-dacică).
Asadar, pe vatra satului Coțofenești, au coexistat doua situri arheologice … unul din Ep. Bronzului PIE … altul din Ep. Fierului II IE (geto-dacica) … Deci, pe o suprafata limitata, a unuia si aceluiasi sat, avem in fapt, un sit MULTISTRATIFICAT … cu o locuire PERMANENTA timp de aproape 5500 de ani (3300 BC-sec. IV BC-si pana astazi).
Bă , spurcatule cine ți-a spus că erau falsuri ? Attila Vereskoi sau răspopa Tokes ? Au aflat ei acolo la „CAZAN asta ? Bă , hand ycap , aci e Grădina MAICII DOMNULUI , o țară și un popor ortodox , voi migratorii vă veți convinge cât de curând . S-a terminat cu DIMOCRAȚIA Ursulinelor !
Nu se aude NIMIC . Cu acești Ageamii în fruntea țării România este de Râsul Lumii . Nu va răspunde nimeni cu funcția și cu libertatea ca așa este în Securistan sunt ei între ei.
Ai belit-o bre. E mucless,. E adio,.. Oricum ușor a venit, erau falsuri, deci ușor s-au dus,. La fel ca și țara pe care clar nu o știi administra, nefiind un popor.
Hotii au furat in Olanda dintr-un muzeu mult mai mare bijuteriile coroanei portugheze.Nu au fost recuperate pana acum, dupa 20 de ani.
Pe ce baza crede el ca vor fi recuperate?Interesant ar fi de aflat cum au ajuns sa faca expozitia(cu obiecte de patrimoniu originale), ideea nu pare sa fi fost a lui Tarnoveanu.
Da, da. E prima data cand niste hoti apeleaza la explozibil ca sa darame un zid, de banca sau altceva. Nu s-a mai facut asta niciodata. A fost ceva cu totul nou si surprinzator.
Și un om de rând dacă are o casa de vacanță , o dotează cu o cameră viedoe , să vadă de pe telefon ce se întâmplă cu căsuța lui când nu este acolo. Dar guvernul țrării nu a pus în căsuța aceia, zisă muzeu din cucueții din olanda , o cameră în interior să vadă ce se întâmplă cu tezarul dus ielegal la cucueții de după deal, în oandezia.
Ei păzeau alegerile de ruși, de tezaur nu au avut habar că a fost scos din țară ilegal , nici guvernul, nici președintele , ninci o istiuție,timp de 6 luni , până ce a dispărut.Pentru ei, tezaurul este clipul elecotral al lui Gerorgescu , pentru care statul nu plătit nici un leu.
Oamenii mari au fărmântări mari: ce e cu clipul elecotral?
Vorba aia: „casa arde și baba se piaptănă!”
Cica presa din Olanda rade de romani care deja s-au autodeclarat ca fiind vinovati de acest furt.
Ministerul care e al Culturii Natiei sa dispuna cat mai repede retrimiterea artefactelor de la Muzeul National de Istorie a Romaniei(MNIR) la muzeele din teritoriu…
Parte din obiecte istorice, de mare valoare, au fost luate cu japca in anul 1972, anul infiintarii MNIR.
Aceste artefacte, de ordinul sutelor de mii, nu au mai fost expuse de dzeci de ani din lipsa de spatii corespunzatoare dar sunt adapostite prin hrube insalubre sau aruncate prin lazi!
Reabilitarea cladirii MNIR poate sa dureze alti dzeci de ani…
Nici pana acum institutiile statului roman nu au luat masurile necesare cu toti care au contribuit la iesirea acestor obiecte de mare valoare in Olanda si nici nu s-au interesat acolo in ce conditii vor ramane pe toata perioada expozitiei.Nu s-au interesat nici de cei care au organizat aceasta expozitie in Olanda ,asa ca ce pretentie sa mai avem la ce fac autoritatile olandeze care de fapt nu mai fac nimic.Gata ,sa pus batista pe tambal si noi am ramas ca de obicei cu ochii in soare ca prostii .
Vreun bugetar zburat din funcție? Nu? Vreum politician după gratii? Nu? Atunci de ce ne mai mirăm că toată lumea ne fură, râde de noi, ne desconsideră?
A ajuns la clona putina pe bereu. Shpaga securimii pentru diversiune doar-doar poporul o uita de Presedintele Calin Georgescu. Rusia si china se infratesc peste ieuropa proIeuropeana.
Completare:
– Ce se mai aude de aurul românesc de la Londra? E pe model”transfer voluntar la rusica” și rămâne definitiv că, Isărescu a spus că nu vrea sa cumpere aur sa fie peste 100 tone că Romania are ghinion? Nu cumva deja ghinionul e pus pe tapet că justificare a aurului de la Londra?
Circula online informația că, aceste artefacte ar fi ajuns la una româncă din olandezia, una româncă ce are legătură cu guvernul român care ar fi aranjat acțiunea. Nu garantez că ar fi adevărată informația dar nici nu poți nega atâta timp cât, se fura în draci in și din Romania chiar prin legi neclare și incorecte intenționat făcute.
Ce sa facem cu banii pe asigurare? Poate sa platim medicamentele judecatorilor CCR. Sau sa renovam vila lui Iohannis, paza, pensia si alte cheltuieli.
nu va mai agitati cu iohannu si nevasa, ca deja dati socoteala. Hamerecanii au anuntat si publicat ca va trimite pa voi ca trupe in ukrana sai bateti pa rusi, ei nu intra. Voi, penca sunteti zona apropiata
altfel va tzapa afara din UE si nato, cacolo sunteti inutili si le faceti numa paguba. Nul mai aveti nici pa iohannu, ce era unpic mai alb ca voi, plus ca tre sle platiti reparatii la ukrana ce sau luptat pantru voi, soldati necunoscuti da teleorman
ca varianta, hamerica poa sa cumpere romenia, saibe iesire la marea neagra, asa cum au cumparat Palestina. Tataru da teleorman nu ca va vinde, dar ar da bani la hamerecani sa scape de voi. Van aripa da soldati necunoscuti
trimitetii pa generalii aia pa pensie speciala. Ca iohannu are pensia mica. nu se baga. Vai da capu lui. Cuasa o nevasta pretentioasa, la catedra.