Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea a vorbit luni seară la TVR despre inițativa privind o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, susținând că „PSD nu câștigă nimic din asta” și atrăgând atenția asupra unor riscuri.
„Trebuie să ne gândim cu toţii la o variantă – nu e imposibilă – s-ar putea Curtea Constituţională, aşa cum s-a mai întâmplat, la o solicitare a lui Traian Băsescu dacă referendumul nu va trece, pentru că e foarte greu să treacă cu actuala legislaţie, adică să fie prezenţi zece milioane şi ceva la vot, să ne trezim după ce pică şi referendumul ăsta, indiferent când va fi, pe 2, pe 16, să facă Traian Băsescu cerere la Curte să spună că el a fost suspendat vreo trei luni de zile prin 2012, încă o lună acum, şi să ne trezim că împărţim mărţişoare prin ţară cu Băsescu la Cotroceni, cu Ponta ales preşedinte şi care o să stea pe tuşă”, a spus Dragnea.
Dragnea a făcut apel la raţiune în ceea ce-i priveşte pe pesediști.
„Eu nu văd niciun câştig politic. Trebuie să vedem dacă nu tulburăm mai mult apele şi îl ajutăm pe Traian Băsescu”, a spus liderul executiv al PSD.
Acesta a susținut totodată că a aflat de demersul oficial al lui Tăriceanu privind suspendarea de la televizor.
„Azi nu am vorbit cu domnul Tăriceanu. Aş fi fost bucuros să aflu înainte de acest demers, nu de la televizor, ca şi tot partidul”, a spus Liviu Dragnea.
Liderul executiv al PSD a mai spus că el este un suporter al suspendării lui Traian Băsescu „prin definiţie”, dar a făcut apel la raţiune şi la a vedea cui foloseşte o nouă suspendare.
„Răspunsul emoţional ar fi instantaneu, numai că trebuie să avem o abordare raţională, pragmatică. Trebuie să vedem dacă o nouă procedură de suspendare e utilă poporului român, în primul rând. Nu ştiu dacă acest demers e benefic românilor, nu ştiu dacă e benefic ca Traian Băsescu să redevină actor cu mâinile libere în campania electorală”, a mai spus Dragnea.
Acesta a mai apreciat că e posibil ca românii să aibă temeri să vină la nişte alegeri cuplate cu un referendum de demitere a şefului statului, pentru că atunci când aud de referendum s-ar gândi intantaneu la procurori.