Ce trebuie să știe cei interesați de programul Prima casă

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunțat joi lansarea Programului Prima Casă 2020, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanțelor , a acordului de distribuire pentru suma de 1,98 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei, alocat pentru anul 2020

Potrivit unui comunicat al Fondului, Programul Prima Casă 2020 beneficiază de aceleași condiții de garantare din partea statului român, în favoarea finanțărilor acordate de către cele 14 bănci participante în program: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Leumi Bank și Intesa Sanpaolo Bank.
Alocarea plafonului total între finanţatorii participanţi în Programul Prima Casă a fost realizată cu aplicarea criteriilor şi procedurii de evaluare a rezultatelor activitații de creditare în cadrul programului, desfăşurate de finanţatori în anul 2019. Astfel, ponderea garanțiilor acordate în anul precedent în favoarea fiecărei bănci în totalul garanțiilor acordate din plafonul alocat pentru acordarea de garanții în cadrul Programului Prima Casă în anul 2019, a determinat formularea unei propuneri de alocare  corespunzătoare pentru anul 2020. Se asigură astfel implementarea unor criterii cantitative și calitative, menite să optimizeze procesul de distribuire a plafonului, pentru a crea conditiile concurențiale necesare accesarii intr-o masura cat mai mare a programului de către beneficiari.
La finalul anului 2019, Programul Prima Casa inregistra peste 260.000 de garanții și promisiuni de garantare, acordate pentru achiziționarea sau construcția de locuințe, pe întreg teritoriul României. Avem satisfactia de a implementa un program guvernamental, care a impactat pozitiv viata foarte multor romani, fie ca au fost beneficiari directi ai programului, vanzatori, antreprenori sau profesionisti implicati in sectoarele economice conexe. Suntem pregătiți pentru lansarea unei noi etape în derularea programului Prima Casa, cu fluxuri de lucru optimizate, adaptate nevoilor beneficiarilor și partenerilor nostri, mentinand acelasi angajament de a oferi celor care apeleaza la noi, sansa de a-si implini visul, poate cel mai drag romanilor, acela de a avea o casa.”- a declarat Dumitru Nancu, Director General al FNGCIMM. 
Strategia guvernamentala a Programului Prima Casă are in vedere reducerea graduală a intervenției statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, în contextul dezvoltării pieței creditului ipotecar și a creșterii accesului populației la produsele standard ale băncilor, mai precizează FNGCIMM.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.