Revista ,,Time” a făcut un top al celor mai importanţi 11 jucători care pot fi urmăriţi la Campionatul Mondial ce va începe vineri. Iată care sunt aceştia:
1 – Franck Ribery – Franţa
Mijlocaşul vrea să repete performanţa din 2006, când şi-a ajutat echipa să ajungă până în finală. Implicat în tot felul de scandaluri extrasportive în acest an, ce au umbrit performanţele sale din teren, Ribery are acum şansa de a se revanşa.
2 – Robin van Persie – Olanda
„Olandezul zburător” este apt de joc după accidentarea ce l-a ţinut pe margine majoritatea sezonului la Arsenal. De când a revenit pe gazon a demonstrat o formă excelentă, iar fanii „Portocalei mecanice” vor să-l vadă la capacitate maximă şi pe stadioanele din Africa.
3 – Steven Pienaar – Africa de Sud
Ţara-gazdă îşi pune toate speranţele în vedeta sa, sperând că talismanicul mijlocaş va duce Bafana-Bafana cel puţin în şaisprezecimi. Rămâne de văzut dacă prestaţiile lui Pienaar vor fi de ajuns pentru a califica Africa de Sud în fazele superioare.
4 – Fernando Torres – Spania
Atacantul campioanei Europei a făcut senzaţie la Euro, când Spania a depăşit complexul celor 44 de ani fără vreun trofeu la nivel internaţional. Atât timp cât va fi sănătos (Torres a fost accidentat mult timp la Liverpool) apărările adverse trebuie să fie în alarmă. Jucătorul de 26 de ani este recunoscut pentru viteza sa şi pentru simţul acut al porţii pe care le-a demonstrat în repetate rânduri.
5 – Cristiano Ronaldo – Portugalia
Căpitanul Portugaliei vrea să îi aducă ţării sale primul trofeu internaţional şi să-şi consolideze astfel statutul de cel mai bun jucător din lume. E tot ceea ce îi lipseşte fotbalistului care a câştigat până acum, la 25 de ani, tot ce se putea la nivel de club. Ronaldo a avut un sezon de excepţie, înscriind 33 de goluri în 35 de meciuri pentru Real Madrid.
6 – Clint Dempsey – SUA
Finalistul Europa League cu Fulham este considerat cel mai tehnic şi creativ mijlocaş al americanilor. El reprezintă cheia ofensivă într-o echipă preocupată mai mult de defensivă.
7 – Iker Casillas – Spania
Probabil cel mai bun portar al lumii, Casillas îşi poate ajuta echipa, aşa cum a făcut-o şi la Euro, când prestaţiile şi reflexele sale i-au lăsat pe toţi cu gura căscată. El este văzut ca fiind cel mai important jucător al selecţionatei „La Roja”, mai ales că nu a primit nici un gol în fazele superioare ale Europenelor.
8 – Samuel Eto’o – Camerun
Un adevărat idol în Africa, unde a fost desemnat de trei ani „Fotbalistul Anului”, e la al treilea turneu major şi ajunge la acest Mondial cu faima celui mai bun marcator all-time al Camerunului. În aceste calificări a înscris de nouă ori.
9 – Wayne Rooney – Anglia
De la acea eliminare la Mondialul din 2006 pare că au trecut mai mult de patru ani. Rooney s-a maturizat şi s-a transformat într-un jucător care poate fi decisiv pentru naţionala sa în Africa de Sud. A înscris de 7 ori consecutiv în 2009 pentru Anglia, iar în acest sezon a fost al doilea golgheter în Albion, cu 26 de reuşite.
10 – Maicon – Brazilia
Un fundaş extrem de ofensiv, care e mereu în alergare între propriul careu şi cel al adversarilor. Este liderul unei apărări a Braziliei care a primit doar 0,6 goluri în medie pe meci în calificări.
11 – Lionel Messi – Argentina
„Decarul” lui Maradona nu mai are nevoie de nici o prezentare. A fost cel mai bun în 2010 şi este probabil jucătorul pe care toată lumea vrea să-l vadă cum se va descurca la Mondial, având în vedere că i s-a reproşat că nu este la fel de bun la naţională cum este la echipa de club.
Cristian Anghelache