Microsoft va renunţa la 14% din angajaţii săi din întreaga lume, la scurt timp după ce a absorbit compania Nokia. Este cea mai importantă reduecere de posturi din întreaga istorie a gigantului american. Una dintre consecinţe va fi închiderea uzinei Nokia de la Komaron, din Ungaria.
Microsoft a anunţat, joi, că va desfiinţa 18.000 de locuri de muncă pe parcursul unui an. Dintre acestea, 13.000 de concedieri vor urma în scurt timp, fiind vizaţi în special angajaţii Nokia, care trebuie astfel să se “alinieze la strategia Microsoft”. Verdictul a fost dat, însă termenele nu au fost precizate cu exactitate. Microsoft are un total de 127.104 de angajaţi în întreaga lume, iar până acum nu a apelat decât la restructurări punctuale, nicidecum în masă.
Angajaţii Microsoft vor fi şi ei afectaţi, în special cei din vânzări, marketing şi inginerie. Este o demonstraţie a stilului mult mai radical al noului şef de la Microsoft, Satya Nadella, care vorbit despre necesitatea schimbării culturii în cadrul companiei.
Procesul de concediere a angajaţilor va costa Microsoft circa 1,1 miliarde de dolari.
Marţi, agenţia Bloomberg anunţa că valul de concedieri este iminent, însă amploarea fenomenului era considerată mai redusă: se vehiculau cifre în jurul a 5.800, precum la precedentele restructurări, din 2009.
Seria de concedieri masive are ca scop integrarea în structura Microsoft a 27.000 de salariaţi din echipele Nokia, companie pe care Microsoft a cumpărat-o în 2013, pentru a-şi face un loc pe piaţa smartphone-urilor, prin Windows Phone.
Compania americană îşi doreşte să creeze o piaţă pentru telefoanele ce folosesc softurile sale. Strategia, expusa dă fostul şef al Nokia, Stephen Elop (acum însărcinat cu divizia de telefoane a Microsoft), va merge iniţial pe telefoane mobile mai accesibile, precum Lumia.