Chestiunea româno-maghiară

Cronologia româno-maghiară este irelevantă în sensul unei perspective a viitorului, fiind o simplă și bulversantă recapitulare a istoriei, prilej de tensiuni.

Raportat la Ungaria, cu o dinamică a interesului impresionant-șocantă, România este în colaps, aruncându-se în brațele unei organizații cu pretenții culturale, care își spune partid politic, oferindu-i logistica publică.

Petiția pentru reconcilierea româno-maghiară

UDMR este una dintre marile cărămizi ale escrocheriei politice din România. Nici. românii, nici maghiarii nu au legătură cu această afacere, dar se confruntă cu manipularea grosolană pe care o generează.

Dacă liderii maghiari ar fi răspândiți prin partidele politice, relațiile cu Ungaria ar fi altele, în sensul prevăzut de relațiile inter-statale.

Chestiunea româno-ungară ar putea fi adusă la normal, în farmecul și utilitatea cooperării, prin aplicarea legii în ceea ce privește UDMR, respectiv legalitatea vieții politice. Astfel, aspectele civice și politice ar intra în sfera proprie de dezbatere, pe principiile constituționale.

Inflamarea pe chestiunea maghiară privește instituțiile românești plătite din banii publici, imaginând provocator subminarea statului român.

Cei care nu aplică legea în România, sau o aplică după cum li se cere, ei sunt de fapt chestiunea maghiară.

Nu școlile de vară din România, pe subiecte naționalist maghiare, nu capitalul statului maghiar investit în Ardeal ar fi problema.

Politica de la București este în plină impostură, contra statului român. Ungaria merge într-o direcție grav nedemocratică, însă România se lasă pradă derapajului. Până când? Statul român are nevoie de un punct de vedere tocmai pentru a calma extremismul maghiar.

Din păcate, politica maghiară se circumscrie spectrului mesianic, maladiv, identic nostalgiei neo- otomane.