Ciolacu o dă la-ntors

PSD o dă la-ntors. Marcel Ciolacu și-a nuanțat poziția privitoare la susținerea unui guvern minoritar al PNL, după ce înainte a respins categoric o astfel de susținere. Întrebat despre această variantă,  înainte de ședința Biroului Permanent Național al PSD și de consultările de la Palatul Cotroceni, liderul PSD a spus:

„Haideți să vedem cum se așază lucrurile și să luăm în considerare perioada din acest moment. Îmi mențin părerea că România nu intră într-o zonă de stabilitate cu un guvern minoritar. Știți că într-o zi în România au fost mai multe decese decât în toată UE. Vom ieși cu o declarație clară după Biroul Permanent Național și după consultări”.

Urgenţa românilor este o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis despre problema pandemiei, a zis joi Ciolacu, înainte de întâlnirea social-democraţilor cu Iohannis.

Întrebat dacă a renunţat la scenariul alegerilor anticipate, Ciolacu a spus: „Nu. Şi ştiam cu toţii că alegerile anticipate nu se pot ţine în acest moment, ţinând cont şi de pandemie, şi de Constituţie, dar credem în continuare că după un asemenea eşec al unei guvernări de dreapta varianta cea mai bună este întoarcerea la români”.

Preşedintele PSD a mai spus că nu s-a luat nicio decizie în privinţa unui guvern condus de Nicolae Ciucă, propunerea liberalilor.

„Părerea mea – şi mi-o menţin – este că în acest moment România are nevoie de un guvern stabil, cu o largă susţinere parlamentară”, a afirmat Ciolacu.

Marți, președintele Consiliului Național al PSD declara că este „foarte puțin probabil ca PSD să voteze un Guvern minoritar PNL”.

„Noi am declarat că nu putem să susținem guverne minoritare în acest moment și cerem dreptei să găsească o soluție în acest moment. Avem o decizie a Consiliului Politic Național că nu vom vota un Guvern minoritar al PNL sau al USR, pentru că am văzut, nici guvernele lor cu puteri depline nu au reușit să rezolve marile probleme ale României din acest moment, nici măcar urgențele (…). Este foarte puțin probabil să votăm un Guvern minoritar al PNL”, declara Vasile Dîncu.

Președintele termină partidele în trei ore

Consultările privind formarea noului Guvern sunt programate joi, la Palatul Cotroceni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

23 de Comentarii

  1. Sa-l dai jos pe Citu pentru ca dupa citeva zile sa-l pui la loc pe Citu … „curat mestesug de timpenie” !

  2. „Este foarte puțin probabil să votăm un Guvern minoritar al PNL”, declara Vasile Dîncu.”

    cine a facut scoala stie ca: „probabilitati mici, dar sigure” !

  3. Daca-i ordin, cu placere! Securistul Ciolacu cu trupa lui de securisti din PSD vor sustine guvernul Catu! Pariu?

    • Asa este . Corect. Mult fum si agitatie cand toata lumea stia ca este la mana lui Iohanis si va face ce spune acesta.Traiasca statul securistic si santajist!

  4. Daca vor sa deconteze ticalosiile si iresponsabilitatea PNL nu au decat. Chiar nu se vede ca tartorul a fost si este Iohannis ?! Cat priveste PNL, pepiniera lor de resurse umane este evidenta ! Au fost 2 ani la guvernare, suficient sa te edifici ce pot.

  5. Acuma sincer, e cineva surprins? Se stie ca PSD este in opozitie doar cand nu conteaza, ocazional doar ca discurs politic. In realitate, in fapt INTOTDEAUNA la comanda, ordin pe unitate, comandantii mai mult sau mai putin acoperiti ai PSD au strans randurile in jurul lui Iohannis si al PNL. PSD este doar un partid marioneta menit sa adune voturile de pe stanga … ptr dreapta. PNL, PSD aceasi entitate politica papusata de sekuritate.
    Votati ce vreti, PSD sau PNL, tot noi vom guverna.

  6. Si daca vine Ciuca PM si-l pune la sanatate pe Rafila sau Cercel ?
    Si daca Ciolacu primeste cadou scaunul lui Orban de la Camera Deputatilor ?

  7. @Bingo, „Si daca Ciolacu primeste cadou scaunul lui Orban de la Camera Deputatilor ?”
    Nu e cadou de la nimeni. PNL DOAR cu voturile sale nu poate da si nici lua nimica. Functia se obtine prin VOT in plenul C.D. nu revine partidului care a pierdut alegerile (PNL). Sansele ca PNL sa obtina conducerea C.D. sunt minime dupa porcaiala cu USR. PSD si USR (poate si AUR) pot impune noul presedinte.

  8. Ca pot fi atat de slabi PSD=ii incat sa se emotioneze ca in 2020 cand au votat guvernul Orban, incet par complici la toate dramele si tragediile provocate de Orban si Citu. Parca sunt niste mimoze, niste calugarite neprihanite care n-au vazut realitatile vietii. DE CE NU CER MEDICAMENTE PT BOLNAVI de orice. NU ACEASTA ESTE ADEVARATA CAUZA PT CARE UNII N_AU AVUT NICI O SANSA? NU CUMVA IN ROMANIA S-A BREVETAT „tratamentul” cu argila, cel mai … inuman tratament…Mancati-va painea plina de amarul popurului pe care nu sunteti in stare sa-l intelegeti, aparati si ajuta, ati devenit impreuna cu Citu si Iohannis…cele mai nemiloase fiinte. Este de neinteles cum un om cu aspect neingrijit conduce un partid si ne arata cat de sovaielnic poate fi. In DEX numele sau inseamna ciolac, ~ă [At: POLIZU / Pl: ~aci, ~ace / E: tc çulak] (Reg) 1-2 smf, a (Om) ciung (1). 3-4 smf, a (Om) schilod. 5-6 smf, a (Om) paralizat. 7 sm (Arg; la jocul de cărți) Valet. Intrebarea conform DEX. Valetul cui este Ciolacu?

  9. Castana de la Sanatate e foarte, foarte fierbinte, asa ca Matahala Esuata va rezolva repede problema. O va plasa in tabara adversa,la pesedeeeeeee, sa bage ei lockdown-ul si sa-si ia pumni in cap de la popor. Pe el il intereseaza doar finantele, unde il vom avea ministu pe repetentul sau favorit. Lucrurile trebuie rezolvate repede, ca maine e vineri si pleaca la ski.

  10. Ia sa vedeti cum raman in „opozitie” doar AUR PLUS USR, sa se pupe pe gura Ciolos cu Simion !

  11. PSD a ajuns la discretia presedintelui Iohannis, prietenii stiu de ce!
    Pacat, social democratia castiga teren in Europa, iar ne pierdem de caruta viitorului!

  12. niste slugoi masoni asemena tuturor vcotantilor restrangerii drepturilor fundamentale ale romanilor. legea certificatului nazist a trecut de senatul-sluga anti-romanesc, unde cei care si-au platiti posturile securiste NU CUNOSC LEGEA FUNDAMENTALA A ROMANIEI! DIZOLVAREA POLURILOR DE PUTERE DE URGENTA! ACESTI CRIMINALI LUCREAZA LA DISOLUTIA ROMANIEI SI GENOCIDUL ROMANILOR! TREZITI-VA FRATILOR!

  13. De cand e lumea si pamantul, curvele batrane se aliaza impotriva celor tinere. Asa ca vom afla ca … interesul national … grija fata de sanatatea poporului … compromisul oamenilor politici maturi … gandirea sanatoasa … Romania lucrului bine facut … De fapt … Banii de la UE … banii … banii

  14. In scurt timp il vom vedea pe tov. gradu’ Ciolacu invitat la A3 prostind alegatorii PSD, explicand pirueta de 180 grade facuta DIN NOU. De si tot timpul zicea ca PSD nu va sustine PNL sau un guvern minoritar, iata cand vine ordinul pe linia de comanda totul se schimba. Ordinul se executa, nu se discuta.

  15. „PSD a ajuns la discretia presedintelui Iohannis”

    Asa-i cu placuta suedeza, nu se stie daca se da sau se ia, depinde la care capat te gasesti. Proverb german: toate lucrurile au un sfarsit (capat), doar carnatul are doua.

  16. Ciolaculeee, dar certificat „verde” de TRADATOR, când îți iei? Că aşa ai zâs că pielea ta e prețioasă si că nici tu nu poți incăpea de cei care nu vor să se vâre într-o turmă anume… Si tu, si Dâncu, şi toti cei care v-ați pus bucile bine-crescute de traiul bun, in fruntea PSD-ului, sunteți mânați şi adunați ca gozurile pe făraş de ştiți voi cine… Sunteți nişte scârbavnici şi vorbele voastre nu cântăresc nici cât o ceapă puturoasă şi înghetată. Cumu-i face şi cumu-i drege nici nu mai trebuie să ne spui, căci NOI, CEI MULȚI, SUNTEM AI NIMĂNUI ŞI VOM CĂUTA SĂ NE REPREZENĂM SINGURI, FĂRĂ DE VOI,fricoşi de pieile voastre, spurcați de „servicii” şi toți care au vrut să vă spurce… pentru că lesne v-ați mai lăsat spurcați…!

  17. Valeleeeeuuuu!, outele meleeee!, mi le strivesteee!, sunt obligat sa na protejez cu acceptatea guvernului asa cum esteeee! Marsh!

  18. Chiar nu mai are niciun rost sa fie intrebati PSD-istii (la TV, ziar) ce vor face. Nu stiu, nu ei decid. Trebuie intrebat direct Iohannis despre ce va face PSD.
    Nu vedeti ca una spun si exact opusul il fac? In loc ca cei de dreapta sa dea jos guvernul PSD prin motiune si l-au dat jos chiar ei. Apoi in loc sa-si puna cei de dreapta guvernul (Tariceanu) Orban, si acuma a lui Ciuca il pun PSD-istii. Practic PSD este doar un partid satelit/aripa loiala a PNL. Iar amandoua la ordinele noii securitati mimand democratia si pluripartidismul.

  19. Ciolacu a luat pesede pe persoana fizica. Cu gura plina de anticipate azi a vomitat si s-a usurat cand l-a văzut pe don general la butoane. Prostituție asta face Ciolacu pe viețile pensionarilor si viitorul copiilor o prostituție cu epoleți de mare clasa..ieri să vorbești de anticipate si azi sa dai cu mucii in fasole…cum a susținut si guvernarea orban..ca doar o cere interesul lui iohanis. Mai pe șleau Ciolacu e slugoi prost al lui klaus cel precaut care nu suporta oameni inteligenți in subordine..si ciolacu e subordonatul direct dar mai prost decat seful iohanis…asa e regula..prostii la putere…si klaus nimeste procurorii s-o ferească pe karmen cea pioasa si la katedrala scoasa. Ciolacul tocmai a îngropat psd si naiv cum e spera ca il mai crede cineva…daca dorea binele romanilor mergea la anticipate…prostia nu ii permite lașitatea nici atit de solda nici nu pomenesc.

  20. Marcelino, ti-a dat Florin Vasile Citu pielea la intors

  21. Zi Ciolacu si trage apa! Nu e nici o dif intre capii PSD si centuristele. Curvele nu au onoare!

  22. CIOLACULE.,ACELEAȘI VORBE,MÂNCAȚILEAI LE SPUNEAI ȘI LA ÎNVESTIREA GUV.ȘICĂ.DUPĂ GUV.CACÂȚU.ACUMA A ȚI DAT GUV.PNDLEPRE JOS CA SĂ ÎL ÎNVESTIȚI DIN NOU ,TOT CU AJUTORUL PSD?IA M AI DUTE DRACU CIOLACULE.DACĂ LINGI RAHATU LU WERMER,O SĂ VEDEȚI CE PĂȚIȚI VOI PEESSEEDEE LA VIITOARELE ALEGERI.DAR POATE TE SCOATE DNA DIN ECUAȚIE,CIOLACULE DAI DOVADĂ DE POLITICIAN AGRAMAT,FĂRĂ CUVINT,FĂRĂ ONESTITATE,BĂRBĂȚIE ÎNTR UN CUVÂNT DACĂ AJUȚI GUV.LU WERMER ÎN CONTINUARE LA ÎNVESTIRE LASO DRACU DE POLITICĂ.NU FACI ALCEVA CIOLACULE DE CÂT SĂ LINGI RAHATU LU WERMER .AM OBSERVAT NOI POPORUL CĂ TOT AI MERMELITO CU MOȚIUNILE,DAR NU M AI MERGE.AJUTĂ ÎNVESTIREA GUV.CIUCA MĂCĂII SĂ VEDEȚI CE VEȚI PĂȚI VOI PESEDEII LA VIITOARELE ALEGERI,DIN PARTEA ĂLOR CARE V AU VOTAT.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.