Pe lângă cursurile cu renumiți profesori la care a participat, edilul Ciprian Ciucu va primi asistență pentru dezvoltarea unor politici, în principal pe zona de mobilitate. Primarul Capitalei a fost selectat în acest program alături de primari din 17 țări.
Programul de formare a durat patru zile. Este cea de a doua promoție a inițiativei la care au participat experți internaționali de la Bloomberg Philanthropies, LSE și Hertie School.
Beneficiile programului
„Am fost alături de alți primari din orașe importante din Europa. Problemele pe care le avem sunt, în general, similare. Am vorbit mult unii cu alții, pe parcursul a patru zile. Fiecare dintre noi simțim că avem prea puțină putere (legală, bugete etc.) în raport cu responsabilitățile pe care ni le-ați dat”, spune Ciucu.
Programul conține, în afară de cursurile intensive de formare profesională, asistență pe parcursul a 9 luni pentru dezvoltarea unor politici sectoriale pentru București. Drept pentru care, Ciucu a ales mobilitate, cu accent pe STB.
Doi funcționari din managamentul Primăriei Municipiului București vor participa, de asemenea, anul viitor la cursuri de formare profesională la Berlin.
Aceștia, alături de Ciprian Ciucu, vor coordona o echipă de zece membri, care va găsi soluții inovatoare pentru problemele de mobilitate ale Bucureștiului.
Burnham, absolvent al primei promoții
„Am fost alături de alți 30 de primari din orașe importante din Europa. Problemele pe care le avem sunt, în general, similare. Am vorbit mult unii cu alții, pe parcursul a patru zile. Fiecare dintre noi simțim că avem prea puțină putere (legală, bugete etc.) în raport cu responsabilitățile pe care ni le-ați dat.
Așa cum i-am cunoscut, primarii din Europa, indiferent de țara din care vin, sunt, în general oameni simpli, care au câștigat alegeri în comunitățile lor și care nu și-ar dori să facă nimic altceva în viață, altceva decât să își dedice viața orașelor lor”, spune primarul Ciprian Ciucu.
Programul are un un bun renume. În urmă cu un an, la el au participat primarul Madridului și fostul primar al Manchesterului – acum premierul Marii Britanii. Andy Burnham a fost primar al Manchesterului între anii 2017-2026.
Ce este programul Bloomberg LSE
Inițiativa Bloomberg LSE pentru leadership în orașele europene este concepută și coordonată de Bloomberg Philanthropies, împreună cu London School of Economics and Political Science (LSE). Ea a fost lansată în 2025 și este pusă în aplicare de LSE Cities, în colaborare cu Hertie School din Berlin.
Programul are la bază o activitate de peste zece ani desfășurată de Bloomberg Philanthropies. Interesul este să promoveze în plan global leadershipul în rândul primarilor și să modernizeze activitatea administrațiilor locale.
„Ceea ce este intersant este că aceste programe de top, dedicate primarilor din întreaga lume, au fost concepute la inițiativa și cu sprijinul Boomberg Philanthropies, o fundație pe care Michael Bloomberg, fostul primar al New Yorkului, a înființat-o cu scopul de a susține primari și orașe”, spune primarul Capitalei.
Pregatire in domeniul administratiei are, si e solida. Calitatea umana aratata de vreun an de cand s-a aliat cu Bolojan e problema. Dar, fara (….) Bolojan nu castiga Bucurestiul.