Cod portocaliu de ploi şi vânt

Meteorologii au emis o avertizare meteo cod portocaliu de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină. Avertizarea este valabilă începând de….

De cotidianul.ro - Autor
Cod portocaliu de ploi şi vânt

Meteorologii au emis o avertizare meteo cod portocaliu de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină. Avertizarea este valabilă începând de….

Meteorologii au emis o avertizare meteo cod portocaliu de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină. 

Avertizarea este valabilă de miercuri de la ora 16.00 până joi la ora 02.00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 14 mai, ora 16.00 — 15 mai, ora 02.00, în județele Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea ploile vor avea caracter torențial și se vor cumula local peste 60 — 70 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta în cea mai mare parte a ţării prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. În Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, precum şi în vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp.

ANM ar putea emite, miercuri, un cod portocaliu şi pentru judeţele Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, dar şi pentru municipiul Bucureşti, de vânt puternic şi grindină pe o perioadă de 2-3 ore, a anunţat, la Guvern, directorul ANM, Ion Sandu.

Totodată, 24 de judeţe din aproape toată ţara vor fi sub avertizare cod galben, de miercuri, ora 12.00, până joi, la ora 18.00.

Codul galben vizează Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Timiş, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Covasna, Bacău, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava şi Neamţ. Sub avertizare cod galben vor fi şi unele zone din judeţele Braşov, Cluj, Bihor, Buzău, Vrancea, Gorj şi Vâlcea.

Potrivit avertizării cod galben, instabilitatea atmosferică se va manifesta în cea mai mare parte a ţării prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. În Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, precum şi în vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 de litri pe metru pătrat.

De asemenea, de marţi, ora 23.00, până miercuri, la ora 12.00, vor fi sub avertizare cod galben judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi, parţial, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Potrivit acestei avertizări, instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-vestul ţării şi în zona deluroasă şi montană din regiunile sudice, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Local se vor cumula cantităţi de apă de peste 25 de litri pe metru pătrat.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.