Concertul profesorilor pentru pianul elevilor

Profesorii Liceului „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea organizează un concert în speranța că vor aduna bani pentru un pian necesar elevilor

De CD M
Concertul profesorilor pentru pianul elevilor

Profesorii Liceului „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea organizează un concert în speranța că vor aduna bani pentru un pian necesar elevilor

O inițiativă remarcabilă și demnă de a fi repetată aparține profesorilor Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea. Aceștia au pus la punct un concert extraordinar pentru a strânge fonduri pentru achiziţionarea unui pian de concert destinat elevilor şcolii.

Derulat în cadrul campaniei „Sponsorizează o clapă”, concertul, care se anunţă unul de înaltă ţinută artistică, va avea loc miercuri, începând cu ora 18,00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din municipiu. Intrarea este liberă.

Cei care doresc să sprijine însă instituţia de învăţământ în acest demers de a le oferi elevilor posibilitatea de a beneficia de un astfel de instrument, esenţial pentru formarea lor ca viitori artişti, pot face donaţii în urna ce va fi amplasată în foaierul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” în seara evenimentului.

Suma necesară pentru achiziţionarea pianului este de 63.000 de lei, astfel că persoanele care sunt interesate să-i ajute pe tinerii muzicieni vâlceni pot dona bani şi în contul RO27 RNCB 0263 1086 6531 0001, care a fost deschis la BCR.

Concertul extraordinar de miercuri este organizat de Asociaţia Culturală „Irina Satchi” în parteneriat cu Asociaţia Culturală „JuVen’s Alutus”, Filarmonica „Ion Dumitrescu” şi Liceul de Arte „Victor Giuleanu”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate