Conclavul de la Bruxelles: UE este o uniune a ”suzeranilor” și ”vasalilor”

”Partidul Popular European este scindat între Merkel și restul”, scrie Euractiv Croația, trăgând concluziile după zile întregi de conclav european în care liderii UE nu au reușit să nominalizeze un nou președinte al Comisiei Europene. Sau un ”papă” , așa cum s-a exprimat premierul Irlandei. Și tocmai premierul Irlandei Leo Varadkar, alături de omologii săi din Croația și Letonia este unul dintre ”rebelii” anti-Merkel din PPE, după cum arată surse diplomatice citate de Euractiv Croatia.

Triumful discursului naționalist acasă la anti-nationaliști

”Axa franco-germană nu mai există. Emmanuel Macron este un revizionist care face tot ce poate pentru a distruge democrația europeană. Macron este un ”germanofob”, adică un rasist. Aceste declarații nu aparin vreunui politician extremist exaltat din Germania, ci chiar șefului delegației CDU (partidul Angelei Merkel) din Parlamentul European. Să fie un derapaj izolat? Nicidecum. ”Discursul naționalist al lui Macron trece dincolo de clivajele ideologice, ceea ce este îngrijorător”, spune Franziska Brantener, deputată ecologistă din Bundestag. Românul Dacian Cioloș (președintele grupului Renouveler Europe din PE) este un ”vasal” al lui Macron, spune un alt ecologist german, Reinhard Butikofer.

Și nu întâlnim asemenea declarații doar în Germania. Le întâlnim și în Polonia, unde guvernul opune numirii lui Frans Timmermans la șefia CE, din cauză că nu înțelege țările central și est-europene. Le întâlnim si în Letonia si Estonia, țări foarte ”discipliate” până acum. Le vedem și în Grecia, acolo unde premierul Alexis Tsipras se opune de această dată numirii lui Manfred Weber: ”Candidatul nu trebuie să fie obsedat de austeritate, în primul rând, trebuie să fie o persoană care nu a jignit poporul grec și popoarele din Europa de Sud”.

Unde este prietenia franco-germană, reînnoită anul acesta printr-un nou Tratat de la Aachen? Unde este Europa unită, post-națională, propovăduită de liderii de la Bruxelles?Unde este frontul comun al UE împotriva naționalismului, când vedem o retorică tipica anilor ce au precedat Primul Război Mondial? Ultimele zile agitate ale conclavului UE pentru desemnarea șefului Comisiei Europene nu demonstrează decât că UE este o uniune a națiunilor, nu o construcție post-națională, că statele națiune își apără aprig interesele și că doar micile state pot fi induse în eroarea de a crede într-o Europă unită a egalilor.

Greșeala Angelei Merkel

Ce s-a întâmplat? Cancelara Germaniei este izolată și a comis pentru o mare greșeală în politica externă, o greșeală care cu siguranță nu are de-a face cu presupusele probleme de sănătate și nici cu fragilitatea coalitiei dreapta-stânga de la Berlin. Pentru prima dată în mandatele sale de cancelar, Merkel a vrut să forțeze mâna și nu să medieze și să așteptre cu răbdare momentul potrivit. Merkel a profitat de Summitul G20 de la Osaka, acolo unde au participat cele mai puternice economii din UE – Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania (ultima în calitate de invitat permanent la G20). Angela Merkel le-a propus un târg liderilor din Franța si Spania, Emmanuel Macron (care conduce practic a treia forță din Parlamentul European) și Pedro Sanchez (premierul socialist al Spaniei, membru al PES, a doua forță politica din PE). Merkel a decis să renunțe la sustinerea candidaturii capului de lista al PPE la șefia Comisiei, l-a sacrificat pe compatriotul Manfred Weber în favoarea olandezului Frans Timmermans, pentru a obtine un consens cu restul marilor familii politice din UE. Cu această mișcare decisa pe pământ nipon, între marile economii ale UE, Merkel a crezut că poate rezolova trei probleme dintr- o lovitură: Manfred Weber (candidatul pe care l-a susținut până acum) ar fi urmat să primească șefia Parlamentului European, numirea lui Timmermans la șefia Comisiei (un socialist) ar fi îndulcit relațiile din marea coaliție cu social-democrații de la Berlin, iar Merkel ar fi fost din nou considerată dumnezeul politicii europene.

Angela Merkel a fost convinsă că prestigiul sau va fi suficient pentru a-i ralia pe ceilalți lideri din PPE în spatele ei. Însă s-a înșelat. Ceilalți șase lideri PPE din Consiliul European s-au revoltat, inclusiv premierul Croatiei, Andrej Plenkovic, și premierul Irlandei, Leo Varadkar. ”Nu cred că ar trebui să cedăm atât de ușor președinția Comisiei, fără luptă”, a spus irlandezul. Până la urmă, PPE a fost cel care a câștigat alegerile europene de pe 26 mai. Un alt argument al frondei din PPE: dacă Manfred Weber nu este bun pentru că este capul de listă al PPE (spitzenkandidat), atunci de ce ar fi bun Timmermans, care este spitzenkandidat al PES? Este ciudat faptul că Merkel nu a prevăzut aceste reacții din PPE.

Timmermans ar adânci falia Est-Vest

În ciuda opozitiei din PPE, varianta Timmermans a fost considerată câștigătoare pe 30 iunie, în timpul adevăratului ”conclav” de la Bruxelles. Însă a apărut opoziția statelor central și est-europene, în special a Grupului Visegrad. Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki a declarat în Consiliul European că nu îl poate susține pe Timmermans, pentru că olandezul a demonstrat că nu înțelege Europa Centrală. Timmermans, din poziția sa de vicepreședinte al actualei Comisii Europene, a fost vârful de lance al Bruxellesului împotriva reformelor justiției din Ungaria, Polonia și România. Împotriva lui s-au coalizat Cehia, Polonia și Ungaria. Nu a făcut-o însă Slovacia (țară condusă de un guvern socialist, din tabăra lui Timmermans, însă un guvern care a fost instalat și funcționează sub presiunea străzii și a ONG-urilor de aproape un an și jumatate și care coabitează cu președinta Zuzana Caputova, o cavasinescunoscută ong-istă propulsată la președintia de la Bratislava). Cele trei guverne din Grupul de la Visegrad nu uită de procedurile de infrigmenet pornite la îndemnul lui Timmermans din cauza nesacceptării cotelor de imigranți, nu uită de criticile constante și nici de condiționarea politică a accesului la fondurile UE, fapt nemaîntâlnit până acum în UE.

”Frans Timmermans nu a fost nominalizat din cauza temerilor că ar crea diviziuni Est-Vest”, scrie Irish Times, rezumând disputele din Consiliul European. Matematica nu este de partea țărilor Visegrad. Pentru a fi nominalizat, președintele CE are nevoie de votul a 21 de state din totalul de 28, însă cele 21 de state trebuie să cuprinda 65% din populatia UE. Grupul Visegrad nu reprezintă decât 12% din populația UE. Însă aici vine susținerea guvernului populist de la Roma. ”Am citit despre ipoteza ca șef al CE să fie olandezul Timmermans, care în trecut s-a remarcat prin cuvinte dure la adresa muncitorilor italieni și a poporului italian”, a spus vicepremierul italian Matteo Salvini.

Așadar, coalizarea Italiei cu Grupul de la Visegrad și abținerea la vot a Marii Britanii eurosceptice și pe picior de plecare din UE ar permite opozanților lui Timmermans să blocheze nominalizarea, adunând o minoritate de blocaj care să reprezinte 35% din populația UE. Cu alte cuvinte, soluția găsită la Osaka de mai marii Merkel și Macron ar fi respinsă. În acest context a fost readusă în discuție nominalizarea lui Michel Barnier la șefia Comisiei. Este un compromis: Barnier este francez, însă face parte din PPE, partidul dominat de Germania.

Bătălia abia a început

Toată disputa de mai sus privește doar nominalizarea șefului noii Comisiei Europene. Mai rămâne însă de ocupat șefia Parlamentului European, a diplomației UE, a Băncii Centrale Europene. Iar apoi va urma lupta pentru nominalizarea comisarilor europeni. Candidatul German Manfred Weber pare să nu mai aibă nicio șansă pentru Comisie, caz în care ar putea fi netezit drumul său spre președinția Parlamentului European. Însă aici se lupta și liberalul Guy Verhofstad, susținut de Emmanuel Macron. O variantă de compromis relatată de BBC este împărțirea mandatului de cinci ani între cei doi politicieni.

La șefia diplomației UE au fost vehiculate numele actualului comisar danez pentru Concurență, Margrethe Vestager, și al premierului belgian demisionar Charles Michel. Însă s-a mai vorbit, cu șanse mult mai mici, si despre bulgăroaicele Kristalina Gheorghieva (director executiv al Băncii Mondiale și fost comisar UE) și Maria Grabriel (actualul comisar al Bulgariei).

Cât despre Banca Centrală Europeană, nominalizarea președintelui Bundesbank, Jens Weidmann, este în cărți doar dacă Germania nu va obține șefia CE. Varianta alternativa ar putea fi franceză: Christine Lagarde (directoarea FMI), sau Sylvie Goulard (viceguvernatoarea băncii centrale din Franța), sau Odile Renaud Basso (directoarea Trezoreriei Franceze).

Lucrurile se vor precipita fără îndoială, pentru că Parlamentul European își va începe lucrările pe 2 iulie, iar o zi mai târziu, respectând regulamentul, este pregătit să-și aleagă președintele. Dacă până miercuri, 3 iulie, șefii de stat și de guvern din UE nu se vor pune de acord asupra președintelui Comisiei, europarlamentarii ar putea să le-o ia înainte și să umple primul mare post vacant de la Bruxelles, urmând ca viitoarele numiri să fie influențate de votul din PE.

Indiferent de deznodământul întregii lupte de la Bruxelles, se impun următoarele concluzii. Prima: lupta politica actuală arată că democrația încă trăiește prin participarea activa a partidelor europene, pe baza votului de pe 26 mai. A doua: democratia UE este asemeni ”democrației” dintr-o teocrație, în conclavuri, în spatele ușilor închise, încorsetată inclusiv de algortime politice și de egalitatea de gen. A treia: lupta politică actuală arată că UE este o uniune a statelor națiune care se bat pentru pentru propriile interese. A patra: UE nu poate fi o uniune a egalilor, ci o uniune dominată de marile puteri economice, care construiesc alianțe conjucturale cu statele mici sau încearcă să construiască alianțe perene cu aceste state, prin influențarea procesului politic și instalarea unor guverne influențabile în aceste din urmă țări. Doar așa se poate explica cum a putut declara cerberul ”valorilor UE”, Frans Timmermans, că ”mi-am exprimat mereu admirația pentru cum guvernul Bulgariei a luptat împotriva crimei organizate”. Doar astfel se poate explica de ce sunt vehicualte numele unor politicieni bulgari pentru funcții de top la UE.