Convoiul (51)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024. 

„NU TREBUIE NIMIC, decât să nu faceți rele! Dar dumneavoastră nu sunteți din soiul acela!”

„Când să încep?”

„Când doriți!” Nu ajungem niciunde, gândesc. „Puteți și acum, puteți și mâine, dar nu amânați prea mult. Când vă veți decide, veți întâlni Convoiul. Oricând, chiar și acum.”

„Nu, aș vrea ca în seara asta să mai cutreier puțin orașul. Mâine…”

„Acum o puteți face liniștit. Nu vă va mai agresa nimeni.”

„Nu m-a agresat nimeni nici până acum, în afară de…”

„…în afară de testul pe care l-ați absolvit cu atât succes? S-a mai încercat și chiar pe bune…”

„S-a mai încercat și cu mine?!”

„S-a mai încercat.”

„Dar mâine? Unde voi fi mâine?”

„Mâine…” Nu pricep continuarea. În hol s-a adunat multă lume, e zg omot, se vorbește tare, se râde.

Îmi aduc aminte că viitorul de regulă e mult mai simplu decât gândurile panicate despre ce va fi.

„Mâine!” decid.

„Foarte bine!” Suntem gata să ne despărțim în liniște. Dar până să ies din hotel, îmi mai transmite că i-a făcut plăcere să mă cunoască, că sunt un om deosebit, că… Și mai adaugă un lucru: „Cu cât veți întârzia mai mult, cu atât vă va fi mai greu să reveniți în Convoi!”

Mă opresc la intrare. Ușa rămâne deschisă.

„Adică, îi transmit la rândul meu, îmi voi crea noi obiceiuri? Voi găsi noi bucurii, noi tabieturi? Ceea ce ar demonstra că am avut dreptate când am arătat importanța tabieturile pentru ce ne leagă de viață.”

„V-a fost analizată și apreciată teoria. Așa se explică și pentru ce ați fost promovat.”

„Am fost ce? Promovat? Am fost promovat?” Am ieșit în stradă și ușa s-a închis după mine. „Fiți liniștit, am promis că voi pleca mâine!”

Nu-mi mai răspunde.

„Mai am o ultimă întrebare: am fost martor la mai multe scene când bărbați ieșiți ca mine din coloană au vrut să reintre în Convoi și n-au fost lăsați. De fapt, am înțeles că misiunea paznicilor de pe margini tocmai în aceasta constă: să nu lase intrușii să intre în corpul șarpelui, cei ce au ieșit fiind socotiți intruși. Eu cum de pot să mă întorc?”

„Dumneavoastră, datorită calităților pe care le-ați demonstrat, după cum știți, sunteți un privilegiat. Vă doresc numai bine!”

„Atunci, mâine!”

Mâine… Nu voi mai afla mâine dacă gentleman-ul mai este cazat la hotel.

Îmi chem automobilul și-l rog să mă ducă pe bulevardele principale luminate de parcă am fi în plină zi. Traficul este mare și ne obligă la o viteză anume. Deși ne furișăm ușor printre celelalte vehicule, tot am și în stânga, și în dreapta doar mașini. Stau comod, dar nu pot zări mai nimic din clădirile de pe margini. După o vreme nesfârșită, cât n-am văzut decât la un stop câțiva zgârie-nori, în rest, dispunând de unda verde, circulând mereu fără oprire, îi cer mașinii să mă lase undeva lângă un trotuar. Cobor, mă aflu pe o arteră comercială exact cum mi-am dorit. (Nu i-am cerut în mod concret mașinii unde să mă ducă, dar probabil că și „creierul” mașinii are acces la creierul meu, la gândurile mele. Cât am stat în mașină, dacă tot n-am văzut decât fluxul în care mă aflam, am întrebat cartea de vizită ce înseamnă că am fost „promovat”, întrucât mi s-a spus că acei ce-au părăsit trupul șarpelui fie au ajuns, 80% dintre ei, să implore disperați să revină în Convoi, fie s-au sinucis, doar puțini, 2%, fiind în stare să se adapteze la lumea de afară. Însă nu mi-au fost amintiți cei ce au fost „promovați”. Nu știu ce presupune acest termen și m-ar interesa cam câți suntem în această situație. În mașină n-am primit niciun răspuns. Ajuns pe trotuar, am auzit doar „Puțini!”. „Dar ce înseamnă să fi promovat?” „O să vezi!”

Și printre pietoni este forfotă mare. Nu chiar ca aceea de pe carosabil, dar trebuie să fiu atent pe unde umblu. Ca să mă opresc la câte o vitrină, trebuie să ies din șuvoi. De fapt, nu prea am ce să cumpăr. Dacă voi fi de mâine din nou în Convoi, acolo știu că voi primi tot de ce am nevoie, iar de luat ceva cu mine nu mi se va permite. Admir totuși vitrinele, mărfurile expuse sunt și ele într-o permanentă mișcare, unele produse dispar și apar altele, apoi revin o parte dintre primele. Nu cred că e o idee bună, privitorul riscă să amețească. Intru într-un magazin, la ușă se află un aparat sub formă de robot uman, urmăresc ce fac alții și văd că întreabă mașinăria despre ce îi interesează. Când mă aflu și eu în fața robotului, nu știu ce să-l întreb, dar trebuie să-i spun ceva fiindcă în spatele meu așteaptă și alți vizitatori. Cer să mă îndrume spre o librărie. Cu un gest larg, sunt poftit pe banda rulantă care la un moment dat se bifurcă și mă lasă într-o încăpere mică în care se află doar un computer și câteva fotolii. Sunt singur în acest loc și mă bucur că am scăpat de mulțime. Când mă apropii, pe ecran apar două ferestre: numele autorului și titlul cărții cerute. După ce tastez, sunt întrebat în ce mod vreau volumul: ebook, pe suport clasic sau de stocat în memorie. Optez pentru a treia variantă. Sunt invitat să iau loc pe un fotoliu și mi se oferă în gând cartea. E comod și ascult primele pagini, dar îmi lipsește volumul obiect. Mă scol și merg iar la computer, însă mă răzgândesc: de ce să cer ceva ce și așa nu voi putea lua mâine cu mine? Ar fi păcat să irosesc oferta. Vreau să plec, dar mă întorc încă o dată. Știu că nu voi avea voie să am la mine obiecte personale, dar voi putea să-mi încarc creierul cu ce voi dori. În timpul lungului marș, voi putea să alternez muzica, filmul cu cartea. Așa că mai cer câteva volume, unele cunoscute, altele de autori de care n-am auzit. Memoria mea are în sfârșit conținut. Mi se vor accepta toate acele texte? Oricât am fost eu „promovat”, nu mi se va spăla din nou creierul înainte de a fi introdus în Convoi?

Mai mă învârt o vreme prin marele magazin. Sunt raioane pentru orice dorești să achiziționezi. Mă deranjează că mi se transmite tot timpul unde mă aflu, sunt mereu întrebat ce caut, unde vreau să mă duc. Spun să fiu lăsat în pace. Sunt lăsat în pace. Unele produse nu știu pentru ce sunt, îi urmăresc pe cei ce le încearcă și nu mă lămuresc nici atunci, mai ales că sunt privit cu mirare când stau mai mult lângă cineva. Nu cred că hainele mele de Convoi sunt de vină, deși poate că sunt bănuit că aș fi unul dintre răufăcători. Mă plimb printre exponate și printre clienți, fiind obișnuit că îmbrăcămintea mea este tot timpul văzută atât cu respect, cât și cu suspiciune. În fine, ies din magazin și observ că la ieșire nu există nicio casă pentru plată, niciun paznic, oamenii pleacă ducându-și cumpărăturile în plase colorate fără a da socoteală nimănui. „Nu, nu este nimic gratis, dar achitarea se face prin extragerea mentală a costurilor” sunt informat. Desigur, tot în gând. Văzând că s-a restabilit legătura, mai cer o dată lămuriri pentru ceea ce mă așteaptă. Legătura se întrerupe. „Legătura nu se întrerupe niciodată!” sunt asigurat, fără să mi se răspundă la ultimele mele întrebări.

Mă mai plimb câteva minute. Se face târziu, forfota străzii se domolește. Magazinele rămân deschise. Mai intru într-unul. Este identic cu cel pe care l-am vizitat. Ca să nu fi intrat absolut de pomană, mă las fotografiat. Poate că o poză voi putea lua cu mine.

Îmi chem automobilul, trebuie să aștept doar câteva minute și vine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.