Gest inconştient al unui părinte. Un băiat de zece ani a fost prins de poliţiştii din Dolj când conducea un autoturism, pe locul din dreapta aflându-se tatăl său. Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz.
Poliţişti din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Rast au oprit, pentru control, sâmbătă seara, un autoturism care circula pe drumurile publice din comuna Afumaţi, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj duminică.
S-a deschis dosar penal în acest caz.
”La volanul autoturismului a fost legitimat un minor, de 10 ani, din localitate, iar pe scaunul din dreapta faţă, tatăl acestuia. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui autoturism pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere”, a precizat sursa citată.
Bine totusi ca tatal nu era sofer pe basculanta si ca „orele de scoala” nu s-au desfasurat pe autostrada …
erata: la 10 ANI, copilul n-avea buletin de identitate.
Bravo
Si pe mine m-a lasat tata la volan tot pe la 10 ani 😂 Pe vremea dictatorului, da. Eram pe un teren viran, langa o balta, unde pescuia cu prietenii. Nici tipenie in jur. Daca nu era pe drum public nu vad care-i problema, sincer. Legea se aplica discretionar, in timp ce se organizeaza raliuri in orase si cad avione dan cer. Ce sa ne mai facem, tovarashi. Un criminal este ingropat cu onoruri, votul romanilor a fost anulat bolsevic, iar noi tovarasheshte maoist „aplicam legea”. De raul curcilor! In Romania se intampla lucruri din ce in ce mai absurde.
Ești cel mult la fel de deștept ca taică-tu!
Boule, nici pe aratura nu trebuie sa conduca masini si utilaje unul care nici nu stie, nu e nici calificat in domeniul condusului de masini si utilaje si care nici macar nu are discernamantul faptei! Cum ar fi un copil! Tembelule, daca loveai vreo persoana ce intamplator era pe aratura sau chiar tu te puteai accidenta? Daca te pierdeai, panica te lovea in caputul ala de copil cu parinte sonat si chiar pe pulihhle alea de pescari le loveai?
N-ar fi de mirare să conducă mai bine decît măcar un sfert dintre cei cu permise.
Alta, e vorba de secția de poliție nr 8? E limpde, altă înfricare, altă cioacă.
Încă una, nu cred că numiții șoferi de duminică, cei ce-ncurcă pe drumuri, sînt fricoși și nepricepuți. Susțin că aceștia sînt plătiți pt încurcat sau e sarcină de serivici!
România educata a lui johanus.
Politistii rurali si familia copilului = în mod sigur, în dihonie crunta: altfel, nici flagrantul (într-un satuc de câteva zeci de metri, Afumati, cu „legitimare”… când, la 10 are, copilul n-are buletin de identitate!), nici dosar penal, nici, mai ales, informarea presei. Sat mic, uri mari, si de generatii.
Credeam ca in dreapta era bolovan…😂😂😂