Coşmarul unei nopţi de vară

Dacă aş fi consilier al directorului SRI, ce l-aş sfătui? Să aibă ţara un preşedinte cu personalitate, ori să aibă acolo, la Cotroceni, o păpuşă care să fie uşor de păpuşat de către serviciu?

În nopţile tropicale ale acestei veri, acest gând nu mi s-a părut năstruşnic. Dar cred că aş fi avut nevoie şi de câteva nopţi polare ca să-mi dau seama de ce un astfel de serviciu ar putea fi un păpuşar impecabil.

În aşteptarea iernii, răspunsul consilierului tropicalizat ar fi acesta: decât să fie o personalitate accentuată precum Băsescu, mai bine pentru ţară ar fi ca preşedintele să fie o persoană fără accente deosebite.

Argumentul principal? Deconflictualizarea societăţii noastre depinde în chip decisiv de polemicile pe care le-ar putea evita preşedintele.

Iată, Iohannis n-a putut evita polemica în primul său mandat şi societatea s-a tensionat chiar mai rău decât pe vremea diabolizării lui Iliescu. Acum, pendulul situaţiunii s-a oprit la extrema cealaltă: după o repriză de panicare din pricina pandemiei, Iohannis alimentează o stare de linişte, sub valurile căreia pare că societatea nu mai are energie politică.

E o situaţie nouă. Procentele bazinului aşa-zisei drepte stagnează dincolo de 50% şi nu dau indicii că au să scadă sub 50%. Partidele-balama (PRO România, PMP, ALDE) au fost scoase din joc. Uşa salonului cu pistolari pare încremenită. Nimeni nu o mai trânteşte cu bruscheţe.

Următoarele parlamentare nu promit răsturnări majore. Doar absenteismul electoratului aşa-zisei drepte ar putea propulsa din nou PSD într-o combinaţie de guvernare.

Întrebarea, acum, e dacă ne vom putea obişnui cu liniştea. Pare că pandemia nu poate fi învinsă şi că adunări publice cu număr mare de participanţi nu vor mai fi posibile, nu vor mai fi legale, în orice caz, în anii următori. România vrea să devină un hub al dozelor de vaccin pentru ţările care au acces limitat la comenzi de mari cantităţi de doze. Nu e clar dacă vrea şi profit din acest comerţ, dar pare a avea acceptul de sus pentru aşa ceva. Ar fi ca un fel de răsplată pentru bună purtare în contextul exagerărilor de tot felul ce au curs în toiul pandemiei.

Economic, înaintăm spre o situaţie de grecizare dacă şi situaţia generală va mai… genera o criză financiară? Dar viitorul nu e specialitatea ţărilor mici, iar panică din pricini viitoare nu se coagulează nici în ţările mari.

Am avut o perioadă în care am putut face deficit excesiv. Cu ce folos? – întrebarea rămâne deschisă. Vor urma ani de revenire la deficitul non-excesiv, ceea ce, tehnic, are un nume: austeritate. Politic, ar avea alt nume: închiderea parantezei de linişte… excesivă. Dar paranteza ar putea dura mai mult decât ne imaginăm acum dacă vom continua cu excesele din domeniul deficitului, cu şi fără voia UE. Mai degrabă cu voia UE, dacă se consideră că am jucat bine în jocul resetării… jocurilor prin intermediul pandemiei.

Resetul-cheie pare a fi chiar acest perpetuum mobile al împrumuturilor fundamentate în viitor.

Şi banii au să iasă din joc – spunea teoria marxistă a comunismului. Azi au putere de simbol în schimburile comerciale, dar au şi putere de resursă (precum era petrolul, de pildă) când sunt trataţi drept o simplă marfă ce are un preţ. Vor deveni simplă informaţie computerizată. Atunci are a fi ca şi cum vor fi ieşit din joc? Atunci vor fi jocul însuşi. Puterea financiară a cuiva are a fi calculată, într-o balanţă trecut-viitor, ca având atâta şi atâta prezenţă în prezent.

Teoria banilor nu a avut dezvoltări exoterice semnificative. Dacă a fost ceva ţinut în ocultare, această teorie, da, aşa a fost ţinută. Principiul ei fundamental? Cine are dreptul (libertatea) de a bate monedă universală îi conduce pe cei care conduc. O vreme, dreptul de a bate monedă locală îl aveau doar monarhii. N-au ştiut să controleze inflaţia şi de aceea nicio monedă nu a devenit universală. Moneda-informaţie are a fi prima de acest fel.