Creștere economică „în două viteze“ – căruțele estice împing mașinile vestice

INS ne-a anunțat că România are o fabuloasă creștere economică, iar Eurostat, că este cea mai înaltă din UE. Oamenii de rând din România o duc mereu mai greu, dar avem creștere economică! Se îmbulzesc, poate mai mult decât oricând, să plece din țară, și anume îndeosebi în UE, dar noi avem creștere economică și, culmea, cea mai înaltă din UE! Probabil, nimic altceva nu poate evidenția mai exact cam cât preț pun oamenii, conștient sau inconștient, pe această creștere economică. Nici FMI nu este mai încrezător, de vreme ce ne avertizează că ne paște dezastrul dacă nu oprim mărirea salariilor și relaxarea fiscală. Barem Comisia Europeană parcă vrea să-i pună capac, somând România să treacă la deficitul bugetar zis „structural“ de circa 1% din PIB, adică să înceteze orice finanțare din fonduri publice a respectivei creșteri economice. Cei mai drăguți sunt acei analiști români, bine intenționați, care caută de zor izvoarele minunatei creșteri economice, scormonind ba prin industrie, ba prin comerț, ba prin consumul gospodăriilor, doar-doar o sări vreun iepure care măcar să ne explice dacă e de bine sau de rău cu creșterea asta economică.

Interesant este că nu numai în „europeana“ Românie, care nu prididește să-i pupe în fund pe komisarii de la Bruxelles, ci și în „naționalista“ Ungarie vecină motoarele creșterii economice duduie. Și tot așa – deși nu chiar ca în România – cu pași mult mai repezi decât prin țările făgăduinței. Și tot așa – deși nu chiar ca din România – oamenii pleacă și din Ungaria spre aceste din urmă țări, în ciuda creșterii economice înfloritoare. Părăsind canoanele idiotizante ale teoretizărilor economice supuse unor interese politice și pășind pe tărâmul realităților estice actuale, un economist guvernamental maghiar se apropie fără ezitări de adevăr. Dl Bela Galgoczi constată că, în Ungaria, dar și în Polonia și Cehia, productivitatea a tot crescut în perioada deja de aproape un deceniu de la criză încoace, în timp ce costurile legate de ocuparea forței de muncă au stagnat, vinovată pentru această ruptură fiind făcută politica nefastă de așa-zisă austeritate promovată de la Bruxelles.

Altfel spus, din punctul de vedere al muncii, salariile n-au sporit în măsura creșterii productivității acesteia, iar din punctul de vedere al capitalului, acesta a încasat rente mereu mai mari din nesporirea salariilor în ritmul creșterii productivității muncii. Cu alte cuvinte, se tot înregistrează creștere economică, dar în van pentru forța de muncă autohtonă. Cazul României este mult mai ilustrativ pentru ceea ce de fapt se întâmplă. În România, salariul colonial este și mai mic decât în Ungaria, iar prezența în economie a capitalului străin este cu mult mai puternică. România este mult mai avansată pe calea colonializării, până la ruptura aproape netă între economia străină și economia autohtonă de pe teritoriul țării. Obținându-se de fapt în economia străină din țară prin exploatarea salariilor mici, creșterea economică este cu atât mai mare cu cât salariile coloniale sunt mai mici, iar ritmul de creștere pus în contul ansamblului teritorial al țării este cu atât mai înalt cu cât ponderea economiei străine în acest ansamblu este mai ridicată. Ca atare, nu întâmplător, creșterea economică pusă în contul României este mai mare decât cea pusă în contul Ungariei.

În mod semnificativ, fenomenul este prezent în statistici tocmai prin faptul că statisticile nu prezintă separat, ci asamblat, rezultatele economiei străine și, respectiv, celei autohtone, ascunzând astfel că minunata creștere economică se produce doar în prima, în timp ce ultima dă tot înapoi, spre disperarea celei mai importante părți din forța de muncă, ce este ocupată în aceasta.

Astfel, există creștere economică, de care însă nu beneficiază cea mai mare parte a forței de muncă și, ca urmare, continuă exodul din cadrul acesteia către țările unde salariile sunt mari tocmai pe baza
extracției de substanță economică din coloniile unde salariile sunt mici.

Așa stau lucrurile în colonialism: colonialiștii cu mașina, cei din colonii cu căruța, dar și cu obligația de a împinge mașinile celor dintâi.

Așa se petrec lucrurile și în UE: cu două viteze!

Despre Ilie Serbanescu Articolele 58
Author