Emil Boc, care, cică, ar fi preşedintele PDL, a lăsat să se înţeleagă că Guvernul pe care, cică, îl conduce nu ar fi generos doar cu clientela partidului. Emil Boc a spus în faţa Parlamentului care, cică, ar fi al României, că trebuie redusă „generozitatea” unor indemnizaţii cum ar fi cea pentru creşterea copilului. Aşadar, Emil Boc nu primeşte salariu pentru ceea ce face la Palatul Victoria, ci o indemnizaţie pentru creşterea obrazului. Obrazul premierului Boc creşte în acelaşi ritm cu care cresc preţurile la întreţinere şi la alimente, taxele şi impozitele, şi teama faţă de ziua de mâine.
Tot în Parlament, Emil Boc a spus că ţara nu poate fi scoasă din criză cu populisme. Domnul Boc a vorbit şi despre populismele care au băgat ţara în criză, însă doar despre populismele altora. Numai că, în anul electoral 2009, premierul şi cei împreună cu el au dat promisiuni fără acoperire şi găleţi portocalii la tot poporul. Primul-ministru şi cei împreună cu el au împărţit bani pe criterii politice pentru biserici, şcoli, drumuri şi poduri. De fapt, premierul şi cei împreună cu el n-au făcut decât să se comporte normal. Mai exact, ca nişte activişti ai partidului care pare a fi membru cu drepturi depline al Partidului Populist European.
Conform lui Emil Boc, reforma este singura modalitate de a scoate România din criză. E normal ca acela care a spus că are diferite „proiecturi” să vorbească despre reformă, dar să nu cunoască adevăratul sens al cuvântului. Reformă nu înseamnă doar disponibilizări şi tăieri salariale. Reformă nu înseamnă nici să închizi şcoli şi să-i inviţi pe medici şi pe asistenţii medicali să-şi caute de lucru în străinătate. Cum reformă nu înseamnă nici să pedepseşti localităţile care nu sunt conduse de primari PDL.
În nici un caz, reforma lui Emil Boc nu are cum să scoată România din criză. La fel de grav este că modul cum înţeleg premierul şi cei împreună cu el să ne privească şi să ne trateze nu va scoate România nici din criza de nervi pe care i-au provocat-o.