
Energonuclear, companie cu acționar unic Nuclearelectrica și care este însărcinată cu dezvoltarea proiectului de construcție a Unităților 3 și 4 la Cernavodă, contractează servicii de scanare cu radar de penetrare a solului (GPR) pentru Faza 2 – LNTP din cadrul Proiectului Unităților 3 și 4 ale CNE Cernavodă.
Această scanare se va face pe o suprafață de 44.000 metri pătrați, până la circa 10 metri sub nivelul solului este necesară obținerii autorizației de securitate nucleară, un document esențial înainte de a se trece la la derulare complexelor lucrări de construcție montaj ale celor doi noi reactoare CANDU. “Obținerea unor date și informații subterane suficiente privind situația reală a utilităților existente în subteran și eventuale resturi ale unor construcții istorice sau demolate, etc, în scopul realizării proiectului tehnic detaliat și a lucrărilor de construcție pentru Proiectul C34 din cadrul Centralei Nucleare Cernavodă, în Cernavodă, România. Datele rezultate vor ajuta la planificarea și execuția de noi investigații geotehnice, vor contribui la evitarea deteriorării infrastructurii existente și la reducerea riscurilor în construcție.”, este descrierea achiziției.
Serviciile pe care Energonuclear intenționează să le contracteze costă circa 500.000 de lei, sursa achiziției fiind fondurile proprii.
Construcția U3 și U4 este cel mai mare și mai valoros proiect al României, de după Revoluție, evaluat a fi finalizat în 2032 și care ar costa cel puțin 8 miliarde de euro. Contractul pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă a fost semnat, la sfârșitul anului trecut, la Baku, între Nuclearelectrica, Energonuclear (compania de proiect) – deținută de Nuclearelectrica şi consorţiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU – Canada) şi Ansaldo (Italia).
Ce este de neînțeles de ce trebuie această complicată Asociere? Și de ce nu termen anul 2028, fiindcă cu anul 2025 ar fi patru (4) ani de execuție, mai ales că suntem rău descoperiți pe energia termo. Opt ani pentru ceva pentru care există proiectele, iar Candu Canada știe ce e modernizat,pentru ceva ce s-a realizat deja de 2 ori e enorm. Până atunci dau faliment unele din Asociere și ia-o de la capăt în 2029 cu ce s-a măsurat în 2025. Cu amatorismul instalat în zona energetică prin miniștri și posturi pentru specialiști ocupate de amatori politici, cu lipsa răspunderii penale pentru greșeli sau tergiversări, cu piedicile “băieților deștepți”, cu un termen anul 2032 proiectul nu are nici o șansă.
Bine zis! Ca doar nu se vrea sa se realizeze ceva si penteu Romania!
Ceea ce ma nedumireste este faptul ca „Nuclearelectrica, Energonuclear (compania de proiect) – deținută de Nuclearelectrica şi consorţiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU – Canada) şi Ansaldo (Italia)” s-au deplasat la Baku (Azerbaigian) pentru semnarea proiectului.