Cum a ajuns Dragnea în fața CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) explică, joi, referindu-se la participarea lui Liviu Dragnea la o şedinţă a acestei instituții, că obligaţia CCR este să asigure îndeplinirea procedurii legale de citare a părţilor din dosar.

Dragne a ridicat în instanță o excepție de neconstituționalitate care a fost discutată de Curtea Constituțională, cu participarea fostului președinte al PSD. Acum CCR a venit cu explicații.

„Conform procedurii de judecată specifice Curții Constituționale, prevăzute de legea sa organică (Legea nr.47/1992) și de Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, soluționarea unei excepţii de neconstituţionalitate are loc cu citarea tuturor părților indicate prin citativul din dosarul instanței de judecată în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție de neconstituționalitate.

Așadar, toate aceste părți sunt automat citate și în fața Curții Constituționale, indiferent de calitatea lor procesuală în litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepția și indiferent de natura acestuia, unicul criteriu pe baza căruia se face citarea fiind calitatea de parte în acel dosar. Citarea părților este o procedură obligatorie și indispensabilă realizării actului de justiție în general, inclusiv a justiției constituționale, iar vicierea acestei proceduri constituie, conform legislației în vigoare, temei de drept pentru amânarea soluționării cauzei sau chiar de nulitate a hotărârii judecătorești, după caz.

Pe formularul de citație transmis de Curtea Constituțională se menționează expres că prezența în fața Curții Constituționale nu este obligatorie. Prin urmare, obligația Curții este să asigure îndeplinirea procedurii legale de citare a părților din dosar, în timp ce prezența efectivă a părților în fața Curții este la latitudinea acestora. Din acest motiv, niciodată nu se poate cunoaște, anterior ședinței publice de judecată, opțiunea părților, respectiv dacă acestea urmează să se prezinte sau nu în fața Curții, personal sau prin reprezentanți. Așadar, nici prezența persoanei în cauză nu a fost cunoscută anterior ședinței de judecată din data de 4 iunie 2020.

În ce privește cauzele penale, potrivit art.353 alin.(2) teza finală și art.364 din Codul de procedură penală, deținuții sunt citați din oficiu la fiecare termen, iar aducerea inculpatului aflat în stare de deținere la judecată este obligatorie. În consecință, și în fața Curții Constituționale, deținuții sunt de fiecare dată citați, dacă au calitatea de parte într-un dosar privind soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, locul de deținere având obligația de a le asigura prezența la Curtea Constituțională, la cererea acestora. În cursul ședinței publice, judecarea cauzelor penale se face cu prioritate. Aceasta a fost practica instanței constituționale de la înființarea sa, prezența deținuților în fața Curții Constituționale la termenele de judecată pentru care au fost citați nefiind un lucru neobișnuit.

Totodată, începând cu 18 mai 2018, data intrării în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor („GDPR”), listele de ședință publicate pe site-ul Curții Constituționale nu mai cuprind și numele părților din dosarele aflate, la termen, pe rolul Curții Constituționale.

Potrivit legislației în vigoare, Curtea Constituţională, la cerere sau din oficiu, după caz, comunică instituţiilor media şi opiniei publice date și informații de interes public, cu respectarea dreptului la informare şi protecţia datelor cu caracter personal. Curtea Constituțională solicită pe această cale preluarea prezentului comunicat de către toate publicațiile de presă în vederea respectării adevărului faptic și pentru corecta informare a cetățenilor”, transmite CCR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Sovietul Suprem nu se dezminte cu atata imbarligatura de cuvinte (de ex.”inculpatul” cand Dragnea e de fapt infractor) insiruite doar ca sa ascunda un adevar simplu: trebuie sa vedem ce se mai poate face ca sa-l scoatem mai repede pe Daddy din pârnaie.

  2. Aha, si din aceleasi motive Kovesi nu a avut voie sa nici macar sa participe la sedinta CCR cand s-a decis ca trebuie demisa (ca asa a vrut Tiudorel), daramite sa zica ceva?

  3. In fata Marii Adunarii Nationale a ajuns? Cand va spuneam ca si presa care arata tot timpul LEGATURA dintre Clanul Dornenilor CCR si Dragnea are dreptate,unde,in ce tara, ati mai vazut atata Mafie pana la varful puterii?Dorneanu, nu ai sa scapi mafiotule,pana la urma…Habeas corpus scrie pe tine, escrocule!

  4. Trupele comsomoliste de protest NU INTELEG limbajul CCR, asa ca ele se manifesta. Legea NU CONTEAZA la comsomolistii din aceste trupe de protest, ei doar executa ordinele bolsevicului sef.Din trupele comsomoliste de protest fac parte si o ciurda de asa zisi jurnalisti, nu numai aia care se zbat pe strazi, in piete, in fata unor sedii.

  5. In ce sistem de drept , judecatorii judeca cauze in care au interese patrimoniale direct , asa cum au judecat judecatorii CCR , PENSIILE speciale ? Decizia CCR , este nula absolut ! Aceasta Decizie nu a desfiintat LEGEA prin care Parlamentul a abrogat pensiile speciale … deci gramezile de bani care va intra in conturi , luna de luna , sunt necuvenite si trebuie sa le restituiti poporului , pe care il jefuiti ! PS – IN ceace o priveste pe COVESI , CCR a citat-o in cauza in care era parte , pt. a se putea apara , a propune dovezi in sprijinul apararii ?

  6. Vad ca unii nostalgici o plang pe tortionara Kiovesi care a mancat banii romanilor pe mafiotzaraie politica si economice in slujba unor derbadei care nu au facut nimic,nici una de un leu, pentru ridicarea nivelului de trai al romanilor din tzara.In schimb il injura pe romanul Dragnea care a facut tot ce a putut ca cetatenii Romaniei sa o duca ceva mai bine. Uite si pentru astfel de aspecte,Victor Orban si tovarasii lui,intru scopurile lor de Hungarie balshoaie,ii sapa,bucata cu bucata,pe romani,peste tot pe unde-i prind pe fraieri,si mai ales prin Ardeal,pentru ca ala si-a dat seama unde si cam cati tantalai sunt pe metru patrat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.