De ceva vreme se tot discută despre impozitarea bisericii. Nu de alta, dar cum de doi ani impozitele oamenilor au tot crescut iar Biserica nu a zis nici pâs în favoarea lor, unii ar dori ca şi Biserica să dea tainul (asta ca să folosesc un cuvânt din repertoriul lui Traian Băsescu) guvernului Boc. Micului om de stat şi sfat din fruntea Executivului îi surâde ideea, dar nu prea are chef, pe o asemenea criză, să-şi pună Biserica în cap. Aşa că tace mîlc în păpuşoi.
Totuşi întrebare rămâne: de ce să fie Biserica deasupra problemelor omului simplu? De ce să nu plătească şi ea impozit, mai ales că, iată, chiar zilele acestea, Guvernul a anunţat că taie din banii mamelor şi ai pensionarilor. Păi să contribuie doar românii la puşculiţa PDL, iar Biserica nimic, nimic?
Eu cred că alternativa la impozitarea Bisericii ar fi obligarea acesteia prin lege să facă acţiuni caritabile. Să dea 16% din profit săracilor. Adică să sponsorizeze anual bursele a câtorva mii de copii (dar nu numai pe cei care dau la Teologie). Sau, dacă e prea mult, a câtorva sute sau zeci. Sau, ca să fiu mărinimos, să dea doar la câţiva. Dar să dea. Mai apoi ar trebui ca Biserica să aibă un spital al ei, unde oamenii nevoiaşi să poată să se trateze gratis. Doar sunt destul de mulţi oameni şomeri, iar de anul viitor Executivul a anunţat că pe români şi sănătatea îi va costa. Sunt destule lucruri pe care Biserica le-ar putea face, dar nu le face. Spre exemplu, ar putea vorbi. I-ar putea spune guvernului Boc că reducerea contribuţiilor primite de mame e împotriva principiilor Bisericii. Sau poate eu mă înşel?
Cert este însă că în această perioadă de criză glasul Bisericii a amuţit. Să fie de vină frica de un impozit sau milioanele de euro primite de la guvern în ultimii ani? Răspunsul la această întrebare îl ştie doar Prefericitul Daniel. Că doar nu degeaba într-o ţară sărăcită lumea îi spune Preafericit.