Cum se reflectă schimbarea furnizorului în factura la energie

Odată cu scumpirile masive, de la 1 iulie, de pe piaţa reglementată, când preţul curentului a urcat în medie cu 8,5% la nivel de ţară (11,7% în Bucureşti), transferul de la actualul furnizor la unul din piaţa liberă devine din ce în ce mai avantajos. În funcţie de firmă, factura lunară poate scădea chiar şi cu 23%!

De precizat, dacă ați ales soluţia pieţei libere, nu mai puteţi reveni la preţul reglementat. Astfel încât o decizie în acest sens trebuie cântărită cu atenţie. Sigur, oferta alternativă poate fi acum mult mai bună, dar trebuie văzut şi pe ce perioadă se încheie contractul, ce clauze prevede şi mai trebuie să înţelegeţi că, la oscilaţii abrupte de preţ pe piaţa energiei, nu veţi mai avea „umbrela“ preţurilor reglementate, adică fiecare ajustare de preţ se va vedea în aceeaşi lună în factură.

Oferte în țară

În prezent, 99% din piaţa consumatorilor casnici de energie electrică – 8,6 milioane de gospodării – este acontată de cei patru Furnizori de Ultimă Instanţă: Enel, CEZ, Electrica şi E.ON. Ce nu ştiu însă românii, nu vor sau sunt prea comozi să o facă este faptul că piaţa este 90% liberalizată şi va fi 100% de la 1 ianuarie 2018. Sunt zeci de oferte alternative de la alţi furnizori pentru casnici, dar pe piaţa liberă, adică renunţând la preţul reglementat. Chiar şi cei patru FUI au oferte pe piaţa liberă, culmea, mai mici cu 20% faţă de actualele lor preţuri de pe piaţa reglementată.

Spre exemplu, dacă sunteţi din Bucureşti, consumator captiv la Enel Energie Muntenia, trebuie să ştiţi că aveți cel puţin 20 de oferte alternative de energie de la alţi furnizori mai mici decât preţul la care plătiţi acum energia Enel. Cea mai bună este cea a Tinmar Ind, care are un preţ cu 21% mai mic decât al Enel, apoi urmează chiar a Enel, care oferă mai puţin cu 20% în piaţa liberă decât preţul pe care-l impune pe reglementat.

În Cluj, unde referinţa este tariful furnizorului implicit Electrica Transilvania Nord – 0,6087, cea mai bună ofertă este tot cea a Tinmar, cu 21,82% mai mică decât referinţa. Urmează Enel, E.ON şi RCS&RDS. În Timiş şi în Timişoara, aceleaşi firme au cele mai bune oferte pentru casnici, toate cu un preţ mai mic decât al referinţei Enel Energie Banat, cea a Tinmar fiind mai mică cu 18,7%, cea a Enel cu 17,9% iar cea a E.ON cu 16%. Aceleaşi preţuri sunt valabile şi pentru Arad.

În Iaşi, ca şi în toate celelalte judeţe din Moldova, Tinmar are un preţ cu 22,3% mai mic decât al referinţei E.ON Moldova, iar Enel, cu 21,6%.

În Dobrogea, respectiv Constanţa, oferta Tinmar este mai mică cu 18% faţă de FUI Enel Energie Muntenia.

Comparatorul de tarife

Pe Internet. Simplu şi imediat, accesând Comparatorul de Tarife creat de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie (ANRE). „Instrumentul de comparare este destinat tuturor potențialilor clienți finali care sunt interesați să-și aleagă sau să-și schimbe furnizorul de energie electrică și/sau gaze naturale“, se arată într-un comunicat al ANRE.

Instrumentul de comparare a prețurilor pus la dispoziție de ANRE este o aplicație interactivă în care furnizorii concurențiali își încarcă datele referitoare la ofertele practicate și care vine în sprijinul clienților finali, atât casnici, cât și noncasnici, care vor putea astfel să facă o comparație între prețurile din ofertele furnizorilor concurențiali și tarifele aplicate de furnizorii de ultimă instanță.

Ofertele comparative de energie pentru Bucureşti

Procedura de schimbare a furnizorului, tot mai simplă

Piaţa de energie electrică pentru clienţii rezidenţiali este în proporţie de 90% liberă şi, la sfârşitul anului, va fi astfel în totalitate. Începând cu 2015, ANRE a instituit cadrul legal pentru schimbarea furnizorului de energie la care consumatorul casnic român era captiv dintotdeauna. Adică la cei patru furnizori impliciţi: Electrica, CEZ, E.ON şi Enel. La acel moment, mai puţin de jumătate din piaţă era liberalizată. În ultimul an însă, odată ce gradul de liberalizare a trecut de 50%, în lupta pentru atragerea consumatorilor casnici au început să intre tot mai mulţi furnizori.

În prezent, există oferte pentru casnicii „captivi“ de la peste 100 de furnizori şi, uşor-uşor, românii au început să se şi mute de la firma care îi ţinea „captivi“. Aceasta, deoarece ofertele alternative au devenit tot mai avantajoase, iar, foarte important, procedura de schimbare a furnizorului a devenit tot mai simplă, aceasta durând circa două săptămâni. În acelaşi timp, şi furnizorii impliciţi au venit cu noi oferte, mai avantajoase, prin care încearcă să-şi păstreze clienţii.

Important de știut

* În cazul în care optează pentru furnizarea negociată a energiei electrice, consumatorul casnic de energie electrică poate încheia contracte pentru furnizare negociată cu orice furnizor deținător de licenţă de furnizare a energiei electrice care activează în piaţa cu amănuntul, negociind cu acesta atât preţul, cât şi clauzele contractului de furnizare.

* Lista furnizorilor de energie electrică ce activează pe piaţa cu amănuntul poate fi consultată pe pagina de Internet www.anre.ro, secţiunea Info consumatori, rubricile Operatori economici / Energie electrică / Furnizare către consumatori.

* Tot aici se detaliază şi procedura, care presupune să completaţi doar un formular pentru noul furnizor ales, urmând ca acesta să se ocupe de toate detaliile transferului împreună cu FUI. Operaţiunile de transfer durează maximum 21 de zile.

* Transferul la un alt furnizor se poate face chiar dacă înregistraţi restanţe la vechiul furnizor.

* În cazul în care decideţi să nu le plătiţi, vechiul furnizor nu se poate opune transferului, urmând a-şi recupera creanţa prin metode legale.

* Schimbarea furnizorului nu presupune şi schimbarea contorului de curent şi nici modificarea reţelei de distribuţie, care rămâne aceeaşi. Transferul clientului se face doar scriptic.

* România are circa 8,6 milioane de consumatori casnici de energie. Factura medie lunară la FUI este de 60 lei până la 90 lei, în funcţie de regiune şi de tarife.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Mihai Soare 1071 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.