Cum va fi vremea luni și marți

Potrivit meteorologilor, luni, vremea va fi rece, local geroasă, noaptea, îndeosebi în centrul şi sudul ţării. Temporar va ninge în zona montană. Ninsori în general slabe vor mai fi, în cursul zilei, pe arii restrânse în sud-vestul şi nord-estul teritoriului şi izolat în rest, iar în a doua parte a intervalului, pe arii restrânse în regiunile vestice şi nordice.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 grade în depresiuni şi 3 grade pe litoral, iar cele minime se vor situa, în general, între -15 şi -5 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură, cu precădere la sfârşitul nopţii.

În Capitală, luni vremea va fi rece, geroasă, noaptea, în zona preorăşenească. Cerul va fi temporar noros şi doar trecător vor fi condiţii de ninsoare slabă. Temperatura maximă va fi în jur de 1 grad, iar cea minimă de -10…-9 grade.

Marți, vremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa şi noaptea, local în centrul şi sudul teritoriului şi pe spaţii mai restrânse în rest. Cerul va fi temporar noros şi, îndeosebi în cursul zilei, va ninge slab – local în zona montanăşi izolat în nordul, centrul şi sud-estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 grade în depresiuni şi 4 grade în Banat, iar cele minime se vor încadra, în general, între -14 şi -4 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.