Curtea Constituţională a primit sesizarea preşedintelui

Sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la conflictul juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi sistemul de justiţie şi Parlament, pe de altă parte, a ajuns joi la Curtea Constituţională (CCR), unde a fost înregistrată şi a fost stabilit termenul pentru punctele de vedere până pe 7 februarie, la fel ca în cazul sesizării CSM.

Până pe data de 7 februarie 2017, Guvernul, Senatul, Camera Deputaţilor şi CSM vor trebui să trimită punctele proprii de vedere către Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic de natură constituţională între Guvern, Parlament şi CSM sesizat joi de către preşeditele Klaus Iohannis.

În termen de maximum 20 de zile de la primirea punctelor de vedere, judecătorii CCR vor judeca sesizarea preşedintelui Iohannis, potrivit news.ro.

Şeful statului a trimis joi CCR o sesizarea pe tema conflictului juridic constituţional provocat de OUG pe tema Justiţiei, în care arată că Guvernul a intervenit nelegal prin emiterea actului, deoarece nu se susţine urgenţa măsurii, şi invocă şi protestele din ultima perioadă, ca dovadă că decizia Guvernului nu este oportună.

Şi CSM a transmis miercuri Curţii Constituţionale o sesizare similară, acuzând un conflict de natură constituţională între puterea judecatorească şi cea executivă, în cazul OUG de modificare a codurilor penale adoptat marţi noapte de Guvern, fără avizul CSM.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.